Cercetarea agricolă, anchilozată într-o perpetuă reorganizare

În ultima zi din mai, la sediul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști (SCDP) Vaslui a avut loc cea de-a IV-a ediție a manifestării Ziua Porților Deschise. Gazdele din partea SCDP Vaslui au fost Simona Dumitriu, director general, și Mihai Stavarache, director științific al stațiunii. Invitați speciali au fost Aurel Florentin Badiu – vicepreședinte ASAS București, prof. univ. dr. Costel Samuil din partea Universității de Științele Vieții din Iași (USV Iași) și cercetătorul și directorul științific al ICDP Brașov, Vasile Mocanu.

În cadrul evenimentului, specialiști din toată țara au răspuns invitației de a dialoga despre importanța pajiștilor, care sunt direct legate de viața socio-economică și conservarea mediului în care trăim, apoi dialogul s-a mutat în câmp în loturile experimentale, unde s-a vorbit despre rezultatele cercetării și viitoarele proiecte care au în prim-plan toate cele trei specii pe care Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști (SCDP) Vaslui le folosește pentru activitatea de cercetare, Bromus inermis, Onobrychis viciifolia și Agropyron pectiniforme. Evenimentul a culminat cu semnalarea apariției unei cărți intitulate Gestionarea durabilă a pajiștilor permanente, având ca autori pe Mihai Stavarache și Margareta Naie.

Se anunță noi proiecte și parteneriate

„Bine ați venit la Ziua Porților Deschise la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Vaslui, ediția a IV-a, o ediție aniversară, spunem noi, dedicată fermierilor, crescătorilor de animale, instituțiilor publice care sunt interesate de creațiile cercetării și producerii de sămânță din activitatea de dezvoltare. În cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare sunt studiate trei specii, Bromus inermis, Obsiga nearistată, care are omologate și brevetate mai multe soiuri – Doina, Mihaela, Iulia Safir, Maia Safir, iar anul trecut, în 2022, s-a omologat soiul Dovas. Pentru specia Onybrychis viciifolia, cunoscută sub denumirea de Sparceta, avem două soiuri omologare și brevetate, Ana Maria și Sersil. La Agropyron pectiniforme, pirul crestat, avem soiul omologat și brevetat Flaviu. Unitatea noastră este înființată în anul 1981, fiind sub coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și la acest moment are în administrare 253,54 de hectare. Ca noutate, în prezent sunt depuse la Ministerul Agriculturii trei proiecte, din care un proiect cu sechestrarea cantității de carbon în sol, la care suntem coordonatori de proiect, și două proiecte, unul dintre ele este legat de ameliorarea la speciile Bromus inernis și Onobrychis viciifolia, în parteneriat cu Institutul de Cercetare de Dezvoltare pentru Pajiști Brașov, iar cel de-al treilea este cu colegii noștri de la Stațiunea de Cercetarea pentru Combaterea Eroziunii Solului «Mircea Moțoc» Perieni, un proiect legat de eroziunea solului“, a declarat Simona Dumitriu, directorul general al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști (SCDP) Vaslui.

Stațiunea de Pajiști de la Vaslui se ocupă de ameliorarea a trei specii foarte importante pentru această parte a țării, a adăugat prof. univ. dr. Costel Samuil de la USV Iași.

„S-a încercat, în decursul timpului, să-și găsească un făgaș și eu zic că îl are această stațiune. Cu toții știm că pajiștile din România sunt în mare lor parte pajiști primare de origini secundare, asta înseamnă că, dacă un om nu este prezent acolo ceva timp, în locul acelor pajiști încep să se instaleze specii de arbuști, ceea ce se poate vedea în mare parte în pajiștile din țara noastră, a punctat acesta despre importanța cercetării cu privire la pajiștile din această zonă.“

Odată cu vizitarea câmpului experimental i-am cunoscut și pe o parte dintre cercetătorii Stațiunii de la Vaslui: tineri, cu mult entuziasm, ne-au prezentat cele trei specii mai în detaliu.

Dovas, un nou soi omologat

Elena Manuela Vacarciuc a absolvit Facultatea de Agricultură din Iași, în 2016, iar din 2018 este angajată în cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Vaslui, pe partea de ameliorare, la graminee și leguminoase perene pentru pajiști, având funcția de cercetător CS.

„Aici ne aflăm într-un câmp de sămânța amelioratorului, la cel mai nou soi creat al Stațiunii, Dovas, omologat în anul 2022. Bromus inermis, Obsiga nearistată este o graminee perenă furajeră. Această specie este pretabilă pentru furajarea animalelor, pentru combaterea eroziunii solului și, nu în ultimul rând, de stocare a CO2 atmosferic. Aceasta a fost și este cultivată în cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Vaslui și se lucrează pe ameliorare până în prezent la șase soiuri, urmând ca pe viitor să mai fie și altele“, specifică ing. Elena Manuela Vacarciuc.

Noi soiuri de sparcetă

Daniela Bouruc este asistent de cercetare în cadrul Stațiunii de Pajiști de la Vaslui și, în același timp, este studentă în anul I la master la Producere de sămânță și material de plantat la Facultatea de Agricultură din Iași, iar pe ea am găsit-o în câmpul experimental de sparcetă.

„În momentul de față ne aflăm într-un câmp de sparcetă înființat cu sămânța amelioratorului în anul 2021, la care urmărim mai mulți descriptori, care pe viitor ne vor ajuta la crearea de noi soiuri. Sparceta este o specie deosebit de importantă prin faptul că lasă în sol cantități foarte mari de azot și masă mare de rădăcini, ceea ce ajută la creșterea fertilității acestuia.“

Dudău Ana Maria a absolvit Facultatea de Agricultură în 2020 și ne arată câmpul de colecție Agropyron Pectiniforme, pirul crestat.

„Acesta are o valoare furajeră bună, iar în câmpul de colecție facem observări pentru a crea soiuri noi rezistente la secetă. La Stațiunea avem un soi creat, Flaviu.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Născut la 22 februarie 1933 într-o familie de țărani cu 7 copii din Comuna Ștefănești, județul Vălcea.

I. Studii

– 7 clase primare, 2 clase de gimnaziu și clasa a VII-a elementară;

– 4 ani școala medie tehnică agricolă;

– 5 ani Facultatea de Agricultură București.

La terminarea facultății, în 1958, era în dezbatere problema modernizării agriculturii prin mecanizare-chimizare-irigații.

Și-a propus să studieze aprofundat aceste domenii astfel:

Mecanizare

– La repartizarea în producție a solicitat IAS-uri care erau mai bine dotate cu mecanizare și aveau ateliere de reparații corespunzătoare.

– Când a apărut tractorul pe roți de cauciuc UTOS 26, cu un mecanic bun, a demontat acest tractor bucată cu bucată, l-a studiat amănunțit și l-a montat la loc.

– A vizitat Uzinele Tractorul Brașov, Semănătoarea București, MAT Craiova și Ceahlăul Piatra Neamț, unde a urmărit tot procesul de fabricație.

– Stăpânind problemele, a intrat în învățământul agricol și timp de 25 ani a predat cursul dspre tractoare și mașini agricole.

– Pe parcurs a vizitat târguri, expoziții pentru documentare cu noutăți;

– A avut permanent colaborare cu Institutul de Mecanizare București.

Chimizare

– A participat timp de un an la prelegerile de Agrochimie ținute de acad. prof. David Davidescu la Facultatea de Agricultură București;

– A ținut legătura cu prof. D. Davidescu pentru consultări.

Irigații

– Când s-au publicat informațiile despre concursul de admitere la doctorat la ASAS la culturi irigate s-a înscris, a susținut examenul și a fost admis la prof. dr. Nicolae Hulpoi, director științific la Institutul Fundulea, și cel care a înființat primul sector de cercetare în culturi irigate, în 1957 la Fundulea.

– Timp de 5 ani a muncit direct și efectiv în câmpurile experimentale și laboratoarele insitutului pentru pregătirea tezei de doctorat.

În acest interval a susținut 3 examene obligatorii în cadrul ASAS cu comisii din profesori universitari și academicieni, promovate cu note de 10, precum și a 2 referate obligatorii în diferite domenii științifice.

În 1975 a pregătit și susținut teza, fiind declarat doctor în agronomie.

În învățământ, ca profesor, a susținut examene pentru promovarea gradelor didactice de definitivat, gradul II și gradul I.

Intrând în activitatea de cercetare științifică, prin concurs, s-a pregătit și a susținut toate examenele de promovare a gradelor științifice de cercetător științific (CS), apoi CS III, CS II și CS I.

Rezultă că toată activitatea profesională a fost ocupată cu studii.

După pensionare continuă documentarea pentru articolele publicate în revistele de specialitate.

A elaborat și publicat peste 20 de manuale, broșuri și cărți de specialitate, precum și peste 1.000 de articole în reviste agricole.

II. Cercetare științifică

– Școala agricolă unde a fost elev avea 150 ha de fermă didactică și un câmp de experiență al catedrei de Fitotehnie. Profesorul de Fitotehnie l-a numit pe elevul Popescu Vasile responsabil cu acest câmp toți cei 4 ani de școală.

– În facultate a participat în cadrul cercurilor științifice studențești cu o temă privind stadiile de dezvoltare a plantelor și a obținut rezultate contrare tezelor acad. T. D. Sâsenko, pe care le-a prezentat în sesiunea științifică a cadrelor didactice și studenților din Institutul Agronomic.

– În anul V a efectuat practică la Institutul Fundulea.

– Când a lucrat la IAS ca inginer-șef secție a preluat sămânță de porumb hibrid de la Fundulea și în 1959 a înființat primul lot demostrativ cu porumb hibrid în afara institutului.

– Când a intrat în învățământul agricol, în regiunea Suceava, a luat legătura cu Stațiunea de Cercetare Agricolă Suceava și a preluat o temă de cercetare din cultura cartofului și a montat-o în ferma didactică a școlii agricole unde era director.

– Când a fost transferat de Ministerul Agriculturii să înființeze o școală agricolă în fostele imobile ale raionului Vidra-Ilfov a înființat și o fermă didactică în care, la recomandarea acad. D. Davidescu, a folosit unele substanțe cu rol biostimulator pentru valorificarea superioară a îngrășămintelor.

– Ajuns la Fundulea, a pregătit și susținut teza de doctorat în 1975.

– Din 1984 a intrat în cercetarea agricolă și s-a ocupat de cercetări în domeniul mecanizării lucrărilor agricole.

– În colaborare cu Institutul de Mecanizare, a făcut parte din Comitetul Național de Standardizare Mașini Agricole CT77 și din Comisia Interministerială de testare și omologare a mașinilor agricole.

Realizări mai importante în cercetarea științifică

În anii ’80, noul institut înființat și cele 4 stațiuni zonale aveau sarcina să îndrume cultivatorii de sfeclă de zahăr din țară.

Se practica o tehnologie destul de rulimentară pentru pretențiile foarte ridicate ale acestei culturi, în special la pregătirea terenului și semănat.

Nu se pregătea terenul din toamnă, primăvara se zvânta târziu și se intra cu grapa cu discuri, în lung și în lat, la 10-12 cm adâncime, pierzându-se mare parte din apa acestui strat. Dar nu mai era nici pat germinativ, acel „pat tare“ pe care să fie așezată sămânța la 2-4 cm adâncime.

Directorul general al institutului, Vasile Popescu, a hotărât trecerea la modernizarea tehnologiei de cultivare a sfeclei de zahăr. Plantă premergătoare grâu sau orz, după care se execută obligatoriu lucrarea de dezmiriștit. Când umiditatea solului este favorabilă se efectuează arătura la 28-30 cm adâncime, plus 10 cm afânați de scormonitori sub fundul brazdei. Plugul lucrează în agregat cu grapa stelată la intrarea în iarnă, terenul este afânat, mărunțit și nivelat. În primăvară se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, făcând posibilă însămânțarea sfeclei de zahăr în epoca optimă.

Primăvara se execută o singură trecere cu combinatorul care afânează solul pe 2 cm (pentru sămânța monogenă) și pe 4 cm adâncime (pentru sămânța plurigermă).

Combinatorul a fost modificat în atelierul propriu în sensul că s-a montat un tăvălug și în fața combinatorului pentru a asigura controlul adâncimii de lucru.

Semănatul numai cu SPC-6 (înainte se făcea cu SUP 29) cu brăzdare mici, prevăzute cu limitatori de adâncime.

Asigurând o însămânțare corectă, nu mai era necesară lucrarea de rărit atât de greoaie.

A adus modificări și la secția de semănat SPC – 6 în sensul că a montat o rariță mică în fața brăzdarului care înlătura stratul uscat de sol și eventualele resturi vegetale pe o lățime de 4 cm, iar în spatele brăzdarului a montat o rolă mică ce avea rolul de a apăsa sămânța în patul tare, asigurând un bun aport al apei capilare la nivelul seminței.

Această modificare a adus la cunoștința Institutului de Mecanizare, care a fost de acord s-o generalizeze, dar a venit anul 1989 și totul s-a dezorganizat. Modificarea respectivă a fost găsită peste 30 ani la IndAgra la una dintre Companiile construitoare de mașini.

A modificat și organele active la cultivator, montând săgeți plate care taie buruienile pe dedesubt și rămân la suprafața solului unde se usucă și asigură o protecție a solului.

III. Funcții administrative

– Inginer-șef secție la IAS.

– Profesor, director adjunct și director liceu agricol.

– Cercetător științific, șef de laborator, director economic și director general institute de cercetare.

IV. Realizări administrative

– A înființat un liceu agricol la Vidra-Ilfov în fostele imobile ale raionului Vidra, cu săli de clasă, laboratoare, cantină, internat pentru 350-400 de elevi.

– A înființat o fermă didactică cu toate laboratoarele pentru practica elevilor.

– La noul institut înființat la Fundulea pentru sfecla de zahăr și substanțe dulci, ca director general, a organizat și condus direct construcția institutului, a stațiilor pilot pentru fabricarea zahărului, a substanțelor dulci, sere, casă de vegetație, stația condiționat semințe ș.a.

– A înființat, organizat și condus primul laborator de extensie, consultanță și propaganda agricolă din cercetarea agricolă românească.

– Ca profesor la liceul agricol Fundulea, fiind numit șef de catedră alături de alți 3 profesori de mecanizare și 5 maiștri instructori, a introdus sistemul de învățământ pe cabinete, a înființat un cabinet de tractoare, unul de mașini agricole, un parc cu toate mașinile agricole prevăzute de programa școlară, precum și un poligon de conducere a tractorului.

Redacția

Are efecte un an secetos și presărat cu scumpiri în cercetarea agricolă? Cu siguranță răspunsul este unul afirmativ, mai ales dacă ne gândim la acele instituții care se autofinanțează. În acest sens am stat de vorbă cu domnul Pompiliu Mustățea, directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, care a specificat faptul că 2022 a fost și este în continuare un an dificil.

Venituri mai puține

„Fără doar și poate, pentru fermieri, pentru instituțiile de cercetare, precum și pentru partenerii noștri, 2022 este un an greu din punct de vedere financiar. Veniturile sunt clar reduse. În acest an institutul va încasa redevențe mult mai puține în comparație cu anii anteriori deoarece fermierii au certificat cantități reduse de sămânță din cauza secetei. În ceea ce privește grâul, mulți nu au avut ce recolta, iar la porumb și floarea-soarelui situația este și mai dificilă din cauza faptului că producția este compromisă în mai mult de jumătate de țară. Deci nu doar de la grâu, ci și de la porumb și floarea-soarelui vom încasa redevențe mult mai mici“, a declarat directorul INCDA Fundulea.

Întrebat care ar fi cea mai simplă și rapidă soluție pentru a suplini suma deficitară, domnul director a specificat faptul că cel mai ușor pentru un agent economic ar fi să mărească prețurile foarte mult, dar acest lucru nu se va întâmpla și, în cazul mărfii furnizare de institut, vor exista scumpiri, dar prețurile se vor apropia de valorile de anul trecut. Această măsură a fost luată tocmai pentru a nu rămâne cu marfa nevândută.

„Chiar dacă noi nu creștem foarte mult prețurile, costurile noastre de producție au crescut. De exemplu, toată lumea știe că la îngrășăminte prețul a fost de trei ori mai mare ca anul trecut, deci a fost un efort financiar și chiar am achiziționat cantități mai mari de îngrășăminte și avem asigurat necesarul pentru fertilizarea culturilor de grâu, orz și rapiță din această toamnă și este posibil să ne mai rămână și ceva rezerve pentru primăvară. Dar au crescut costurile la combustibil și la utilități, iar la gaz nu mai spun. De exemplu, în prima parte a anului am plătit de 5 ori mai mult comparativ cu anul trecut. Este clar că aceste scumpiri nu se opresc aici. De aceea spun că va fi un an foarte dificil, dar sperăm să ieșim pe plus pentru că am vândut destul de bine în vară“, a mai precizat Pompiliu Mustățea.

Pensionarea și lipsa de personal

Mai mult decât atât, spune directorul INCDA Fundulea, cercetarea a avut de suferit nu doar din cauza secetei, ci și din cauza scumpirilor de pe toate palierele. Așa cum bine știm, activitatea institutului nu presupune doar cercetare, ci și protecția plantelor, agricultură în condiții convenționale, agricultură conservativă și ecologică. Alături de lipsa apei, de efectele prețurilor scăzute, o altă problemă ce îngreunează activitatea unității de cercetare este lipsa de personal.

„Noi în fiecare an am angajat prin concurs 4-5 specialiști pe cercetare, chiar și în acest an am avut 10 locuri disponibile. Am avut 9 candidați, dintre care 5 au fost admiși. A mai apărut o altă problemă din cauza schimbărilor la nivel politic și a zvonurilor conform cărora vârsta de pensionare va crește la 70 de ani, iar în anul 2020, chiar și anul trecut, foarte multe persoane din cadrul institutului s-au pensionat, atât la limită de vârstă, cât și anticipat. Astfel că, din această teamă, din 307 angajați, cât aveam la sfârșitul anului 2019, în 2020 am rămas cu 250 de angajați. Ne-au plecat mulți meseriași, mulți profesioniști în special din sectorul de procesare sămânță, dar și de la atelierul mecanic. Ne-a fost foarte greu să angajăm personal pe posturile vacante și așa a trebuit să găsim și alte soluții. Astfel am ales persoane mai tinere cărora le-am plătit cursurile pentru a face alte specializări. Mă refer aici la cele de mecanic, electromecanic și ce mai avem noi nevoie la stația de condiționat semințe. Dacă nu avem oameni acolo, nu ne putem continua activitatea pentru că nu am avea ce vinde“, a punctat directorul.

Se spune adesea că în instituțiile naționale de cercetare salariile sunt mici, iar tinerii absolvenți aleg să se angajeze în cadrul firmelor private pentru un trai mai bun. Domnul Mustățea nu neagă acest lucru, ba mai mult, încearcă să crească veniturile angajaților în fiecare an. De fapt așa s-a și întâmplat mai mereu, mai puțin în 2021, atunci când, din cauza pierderilor, nu a putut majora salariile. S-au făcut majorări în schimb în 2022, fiecare angajat primind o mărire de 10%, fapt mulțumitor inițial, însă, din cauza inflației, această majorare nu se mai simte acum în buzunarele nimănui.

Dornic de evoluție și de recunoașterea cercetării românești, domnul director încearcă mereu să găsească soluții pentru a sta la aceeași masă cu multinaționalele din piață. Însă cercetarea înseamnă bani, dar o instituție de stat nu are aceleași resurse ca o multinațională, iar investițiile, mai ales în aparatura care se schimbă constant și devine mai performantă, sunt tot mai greu de realizat.

„Toată lumea, când aude titulatura Institut Național zice că suntem ai statului. Da, așa este, dar statul român și-a luat mâna de pe cercetarea agricolă. Noi nu primim niciun leu de la bugetul consolidat al statului. Da, putem accesa niște bani de la bugetul statului, însă numai prin procedeu competițional și participăm la competițiile de lansare de proiecte, în special la cele din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și la cele din Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Dar aceste proiecte nu asigură necesarul pentru a menține colectivele de cercetare și nu se asigură continuitate. Au fost ani în care s-a terminat o competiție în decembrie, iar finanțarea am primit-o în toamna următorului an. În cercetare nu este ca în fabrică. Nu pot să închid un an și să reiau activitatea după un an, când primesc finanțarea. Aici este nevoie de activitate zi de zi, atât în câmp, cât și în producție“, a mai precizat dumnealui.

În aceste condiții, specialiștii de la Fundulea se bazează în mare parte pe producție și încearcă în fiecare campanie să obțină recolte cât mai bogate deoarece principala sursă de finanțare este reprezentată de veniturile proprii rezultate din vânzarea de semințe, din drepturile de autor și serviciile de cercetare, precum și datorită revistei interne. Chiar dacă este conștient că lucrurile puteau sta chiar și mai rău, domnul Mustățea susține că nu este mulțumit cu nivelul acesta de supraviețuire al institutului, ci ar vrea să treacă la nivelul de performanță. „Am făcut câțiva pași în acest sens, dar nu suficienți, pentru că ambiția mea și a tinerilor cercetători este aceea de a recupera ceea ce am pierdut după Revoluție și să ajungem la nivelul celor mai cunoscute firme de cercetare, ce au o putere financiară extraordinar de mare. Nouă statul nu ne dă nimic, în spate nu avem acționari, deci ne descurcăm pe cont propriu“, a conchis directorul INCDA Fundulea.

Larissa DINU

Situația economică a României la jumătatea sec. al XX-lea era foarte grea, provocată de distrugerile celui de-al doilea Război Mondial, urmate de înrobitoarele îndatoriri de război, peste care s-a așezat cumplita secetă din 1946-1947.

Era o foamete generalizată și conducerea statului se străduia să găsească mijloacele pentru a ieși din această stare.

Majoritatea populației trăia în mediul rural și singurul mijloc de existență era agricultura care se găsea la nivelul Evului mediu.

Se cunoștea că porumbul a fost din totdeauna și este cultura de bază a țăranului român, din porumb se hrănea atât el cât și animalele și păsările din curte dar, din păcate, nivelul producției era foarte scăzut, în jur de 1.000 kg/ha.

Aflându-se că în Statele Unite ale Americii se obțin producții ridicate de porumb, guvernul a invitat, în 1956, un mare fermier american, Roswell Garst pentru a-l consulta în ce fel se poate ridica producția de porumb. Acesta le-a răspuns foarte clar, să se treacă la cultivarea porumbului hibrid.

Pentru a-i convinge de superioritatea seminței hibride l-a trimis pe fiul său cu sămânța de porumb din diferiți hibrizi și setul de mașini necesare. Acești hibrizi au fost însămânțați, în 1956, la Fundulea, Dragalina și Brăila.

Hibrizii respectivi au realizat producții net superioare soiurilor și populațiilor locale care se cultivau în România, convingând organele de decizie că este absolut necesar să se asigure o temeinică activitate de cercetare în domeniul culturii porumbului.

Astfel că, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 330/1 ianuarie 1957 s-a înființat Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (ICCP), cu sediul în fostul GAS-Fundulea.

Locul a fost ales de prof. Nicolae Giosan, care a fost numit director, împreună cu primii angajați la institut.

Prof. N. Giosan a avut dezlegare din partea guvernului, personal de la Gh. Gheorghiu-Dej, să aducă la Fundulea pe cei mai buni specialișt din țară, chiar dacă unii erau scoși din activitate pe motive politice.

Grupul de specialiști a ales GAS Fundulea pentru ICCP pentru că avea terenuri foarte bune, cu suprafețe de păduri în jur care să asigure spații de izolare pentru crearea liniilor consangvinizate și se găsea în apropiere Mostiștea care să asigure apă pentru irigat.

Primii aduși la Fundulea au fost:

– prof. dr. doc. Nicolae Hulpoi, ca director științific;

– dr. doc. Nicolae Sarpe – secretar științific;

– prof. dr. doc. Nicolae A. Saulescu – genetist și ameliorator recunoscut;

– prof. dr. doc. Irimie Staicu – specialist în agrofitotehnie;

– ing. Grigore Coculescu – specialist în fertilizarea culturilor;

– ing. Florea Paulian – specialist în protecția plantelor.

Toate tipurile de presă din România prezentau cu lux de amănunte evenimentul național, înființarea ICCP-Fundulea. Un asemenea eveniment mai avusese loc cu 30 ani în urmă, în 1927, când s-a înființat Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR). Eram student în anul V la Agronomie la București și anul V, în acea perioadă, era destinat în totalitate efectuării practicii în producție. Aflând din presă de înființarea ICCP, m-am prezentat la practică la Fundulea. De aceea, încerc să prezint anumite aspect din începuturile acestui institut, cunoscându-l de la fața locului, din interiorul său.

În afară de cei prezenți mai sus, la Fundulea se mai găsea ing. Tiberiu Mureșan și ing. Al. Covor care locuiau cu familiile la Tipei. Octavian Cosmin și Ion Păcurar, precum și primii absolvenți din seria 1957 de la Agronomia București.

Zoe și Constantin Tapu, Traian Sarca și Alexandru Bărbulescu.

Din seria următoare (1958) au mai venit Ion Picu, Constantin Pintilie și Vasile Popescu.

Din 1957 începuse activitatea foarte serios:

– prof. N. Hulpei a înființat și a organizat primul laborator de culturi irigte din cercetarea agricolă românească pus în funcțiune încă din anul următor (1958). Aici mi-am pregătit și eu teza de doctorat sub conducerea prof. N. Hulpoi.

– prof. N. Săulescu a început imediat crearea liniilor consangvinizate de porumb din soiurile și populațiile locale de porumb românești cultivate în spații izolate, în pădure. Din ele a produs în continuare hibrizii de porumb românești și acțiunea de generalizare a culturii porumbului hibrid în România a fost destul de scurtă, de 7 ani.

– prof. Ir. Staicu a organizat laboratorul de agrotehnică, Gr. Coculescu pe cel de îngrășăminte și Fl. Popescu laboratorul de protecția plantelor.

Loturile experimentale cu hibrizi de porumb din SUA, Canada, Italia, URSS au fost amplasate la Tipei, sub conducerea ing. T. Mureșan, ajutat de tehniciana Vasilchia Sarca.

Absolvenții de la Agronomia București angajați la Institut, precum și studenți practicanți erau cazați la ferma Progresul, unde se găsea și cantina, dar toți lucrau la Tipei.

Colaborator al ing. Mureșan era ing. Cârnu, care a stat mai puțin în institut, dar el nu are nicio legătură cu marele agronom Vlad Cârnu Munteanu decedat în 1904 și apare în mod eronat apare în lucrarea 60 ani de la înființarea INCDA-Fundulea.

Loturile experimentale cu hibrizi de porumb de la Tipei se lucrau după tehnologia americană cu distanța de 100 cm între rânduri.

Actuala curte a institutului a fost a unui boier care a fost preluată de GAS Fundulea și conținea câteva clădiri (unele se mai găsesc și în present), iar în rest se găsea o plantație de vie bătrână cu multe goluri.

Pentru a se ajunge la ce se vede astăzi, Institutul a avut șansa de a avea în frunte conducători de mare valoare precum N. Giosan, T. Mureșan, N. Ceapoiu, Cr. Hera,

A.V. Vrânceanu.

Acțiunea de înfrumusețare prin plantarea de arbori și arbuști din specii de foioase și conifer s-a realizat sub conducerea acad. Nichifor Ceapoiu fiind ajutat de un administrator harnic și priceput, Stefan Gațe din Fundulea.

Rezultatele foarte bune obținute în cultura porumbului au determinat conducerea statului să extindă această activitate la toate cerealele și plantele tehnice și astfel, prin HCM 305/1961, are loc unificarea ICCP Fundulea cu ICAR București rezultând Institutul de Cercetări Agricole București – Fundulea. În baza Legii nr.1/1962 devine ICCPT Fundulea, subordonat Institutului Central de Cercetări Agricole (ICCA) București, transformat în 1969 în actuala Academie de Stiințe Agricole și Silvice.

O activitate de vârf a avut-o Institutul Fundulea în anii ’70-’80, când ziariștii îl numeau „Nava amiral a cercetări agricole românești“.

Cu regret menționez că, din cei cu care am lucrat în 1957 la Fundulea, nu se mai găsește niciunul în viață.

Pe teritoriul localității Fundulea activitatea de cercetare s-a extins prin înființarea în 1976 a Stațiunii de Cercetări pentru Plante Medicinale și Aromate, iar din 1981 a Institutului de Cercetare și Producție pentru Cultura și industrializarea Sfeclei de Zahăr și Substanțelor Dulci care coordona cultura sfeclei pe 250.00 ha și industrializarea sfeclei în cele 33 de fabrici existente atunci în România.

În acest fel, localitatea Fundulea devenise o adevărată citadelă a cercetării agricole românești.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Culturile de nișă încep să atragă atenția tot mai mult, iar unele noi specii legumicole cercetate intens în ultimii ani la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au ajuns și în farfuriile noastre, ale consumatorilor. Acest lucru a fost posibil și datorită muncii constante a cercetătorului Costel Vânătoru, care a reușit nu doar să introducă noi specii la noi în țară, ci și să omologheze soiuri românești.

Spanac urcător

De curând, am fost într-o scurtă vizită la Buzău, iar ghidul printre zecile de plante a fost chiar domnul Vânătoru. Este greu să nu rămâi uimit de cele pe care le vezi în seră, iar curiozitatea să nu-ți fie stârnită mai întâi de modul în care arată unele legume. De exemplu, atunci când am ajuns în fața unor plante urcătoare nu aș fi crezut că acele frunze sunt de… spanac.

„Spanacul de Malabar sau spanacul urcător (Basella rubra) poate ajunge chiar și la coloane de 20 metri înălțime. Are frunzele mari și cărnoase, sunt parfumate și se pot consuma inclusiv în salate. Spre deosebire de spanacul comun, acesta preferă temperaturile ridicate și are un potențial de producție cu mult mai mare, deci poate fi foarte rentabil. Are și substanțe foarte benefice organismului, mai ales că poate fi cultivat și în sistem ecologic. Trebuie spus că putem înființa cultura fie prin răsad, fie prin semănat direct – 2, 3 boabe la cuib, așa cum se semăna fasolea în sistem gospodăresc. Lucrările de îngrijire nu sunt dificile, însă, spre deosebire de spanacul clasic, acesta trebuie palisat. Nu suportă temperaturile scăzute, iar în ceea ce privește bolile și dăunătorii, nu au fost încă sesizate. În acest moment avem două soiuri omologate”, a declarant dr. ing. Costel Vânătoru.

Dovlecelul șarpe

O altă specie interesantă este Trichosanthes cucumerina, dovlecelul șarpe, după cum i se spune la noi, sau dovlecelul tomată, cum este numit în Africa, deoarece poate fi preparat din el inclusiv bulion, însă ca plantă tânără poate fi consumată asemenea dovlecelului comun. „Este o legumă deosebită, dar nu trebuie confundată cu dovlecelul chinezesc, acela lung care este cu totul altă specie. El se consumă când este încă verde și trebuie consumat când ajunge la 50-60 cm, apoi se maturizează și poate depăși 2 metri. Poate fi cultiva în spații protejate sau în câmp, inclusiv în sistem ecologic, deoarece este o plantă rezistentă, iar de pe o singură plantă putem recolta în jur de 20 de fructe pe plantă. Nu este greu nici de înființat, nici de întreținut această cultură, practic ne putem gândi la culturile de dovlecei sau castraveți deoarece corespunde tehnologia de cultură. Trebuie să știm că poate fi înființată fie prin semănat direct, fie prin răsad, iar cel mai important pas este palisarea. Noi cercetăm această plantă de ceva timp și sperăm ca, până la finalul acestui an, atunci când se întrunește comisia la minister, să putem omologa acest soi, Felix i-am spus noi. Va fi primul soi românesc la această specie și credem că și o premieră europeană“, a mai specificat cercetătorul.

Dovlecelul șarpe emană un miros de pâine proaspătă, este sănătos deoarece reprezintă o sursă excelentă de licopen şi betacaroten, dar și plăcut estetic deoarece poate fi folosit ca plantă de ornament pentru acoperirea unor ziduri sau garduri, ori pentru formarea bolților.

Așteptările în ceea ce privește această specie sunt mari deoarece soiul propus spre omologare este rezultatul a mai mulți ani de cercetare, iar elementele distincte ce au fost obținute fac ca această plantă să aibă un potențial de producție ridicat.

Castravetele grenadă

Kivano, castravetele țepos, castravetele cu coarne, castravetele grenadă, pepenele jeleu sunt câteva dintre denumirile populare ale speciei Cucumis Metuliferus. Dintre toate denumirile populare, cel mai des folosită este Kivano, așa este și cunoscut în toată lumea. „Cu mult timp în urmă am început cercetarea acestei plante, motiv pentru care și avem un soi omologat, Tempus, însă mai avem încă alte 7 soiuri ce urmează a fi omologate. Trebuie spus că este o plantă rezistentă, iar fructele se pot păstra chiar și de la o recoltare la alta deoarece au coaja groasă și nu se deshidratează. Ele se consumă atunci când sunt coapte, deci sunt galbene, chiar spre portocaliu. Putem înființa cultura fie în câmp, fie în sere și solarii, însă chiar dacă avem soiuri românești, mai avem de lucru în ceea ce privește timpurietatea. De aceea se recomandă cultivarea lui în zone mai clade, iar cultura să fie înființată prin răsad pentru a câștiga timp, adică la 1 mai, atunci când plantăm, răsadurile să aibă deja 60 de zile. Fructele ajung greu la stadiul de maturitate, motiv pentru care multe sunt recoltate verzi, însă pe perioada depozitării se maturizează. Este o șansă pentru agricultura țării deoarece se comercializează în supermarketuri, dar majoritatea mărfii nu provine de la producătorii români, ci din străinătate. Avem un  producător care vinde în marile magazine, la bucată, cu un preț foarte bun“, a mai punctat Vânătoru.

Toate aceste specii nu doar îmbogățesc paleta culinară, ci și opțiunile legumicultorilor care doresc să înființeze culturi de nișă, ceea ce s-a și întâmplat deja, iar în unele zone din țară se comercializează astfel de legume, iar prețul pe care îl obțin este cu mult peste cel pe care îl primesc pentru legumele comune.

Larissa DINU

Sfecla de zahăr este o specie mai nouă, luată mai târziu în cultură pentru producerea zahărului. Multă vreme omenirea a consumat zahăr provenit din trestia de zahăr. Primele cantități de zahăr obținute din sfecla de zahăr le-a realizat Achard în Germania. În 1802 acesta pune în funcțiune, în Silezia, prima fabrică de zahăr din sfeclă.

În țara noastră primele încercări de cultivare a sfeclei de zahăr s-au făcut de către marele agronom Petre S. Aurelian începând cu anul 1863 la Școala Centrală de Agricultură Pantelimon, mutată în 1869 la Herăstrău (azi USAMV – București), cu rezultate promițătoare.

Experții străini propovăduiau că solul și clima din România nu sunt favorabile culturii sfeclei de zahăr.

Dar agrochimistul Corneliu Roman, directorul stațiunii Agronomice București, în experiențele sale a demonstrat că în România sunt condiții foarte bune pentru cultura sfeclei de zahăr. Ca urmare, au fost înființate primele fabrici de zahăr la Sascut, în 1875, și la Chitila, în 1876. În anul 1958 a fost creat primul laborator de cercetare a sfeclei de zahăr în cadrul ICAR-lui.

Apreciind rezultatele importante ale acestei culturi, în 1961 s-a înființat la Brașov Stațiunea de Cercetări pentru Cultura Sfeclei de Zahăr care, începând cu 1967, a început și cercetarea cartofului. Astfel s-a înființat Institutul de cercetări pentru cartof și sfecla de zahăr.

Întrucât cercetările privind cultura sfeclei de zahăr erau separate de partea de industrializare, un grup de cercetători, în frunte cu dr. doc. Zenobie Stănescu, a întocmit o documentație către conducerea statului prin care demonstra necesitatea unui institut separat pentru cultura și industrializarea sfeclei de zahăr. Astfel s-a aprobat, în 1981, înființarea Institutului de Cercetare și Producție pentru Cultura și Industrializarea sfeclei de zahăr și a Substanțelor dulci Fundulea.

La început institutul a funcționat într-o clădire a ICCPT-Fundulea până s-a construit noul institut.

Acesta a fost construit în apropierea gării CFR și a noii fabrici de zahăr, începând din primăvara anului 1984 și în mai puțin de 1 an a fost inaugurat, în prezența conducerii statului, în octombrie 1984.

Directorul general al Institutului, prof. dr. ing. Vasile Popescu, a coordonat construcția lui și dotarea corespunzătoare.

Construcția modernă a institutului cuprindea:

• pavilionul central din parter și 2 nivele, cu laboratoare, birouri, bibliotecă, sală de expoziție, amfiteatru, etc.
• stație pilot pentru fabricarea zahărului;
• stație pilot pentru fabricarea substanțelor dulci;
• stație modernă de condiționat semințe din verigi biologice superioare;
• sere, casă de vegetație, cameră de climatizare și alte anexe;
• atelier mecanic dotat corespunzător.

Toate acestea erau dotate la nivel european de ultimă generație.

Institutul dispunea de 1.200 ha teren pe care se realizau câmpurile experimentale, se producea sămânță și erau organizate două ferme de producție.

Totul era nou, modern și se începuse o activitate foarte intensă, cu cercetători tineri care realizau soiuri și hibrizi de sfeclă de zahăr și culturi pentru substanțele dulci, precum și tehnologiile moderne de cultură pentru plantele respective.

Institutul asigura sămânță pentru cele 250.000 ha care se cultivau cu sfeclă de zahăr și coordona această activitate pe întreaga țară, împreună cu cele 4 stațiuni: Brașov, Roman, Arad și Giurgiu.

În același timp, coordona și procesul de fabricare a zahărului în cele 33 de fabrici existente.

La Ghimbav-Brașov institutul avea o fabrică modernă de condiționat sămânța de sfeclă de zahăr.

Întreaga activitate se desfășura foarte bine.

În toamna anului 1987, directorul general Vasile Popescu s-a retras din activitate pe motiv de sănătate. Au rămas alți colegi care au continuat activitatea până în 1990.

Atunci s-a rupt firul.

Fabrica de zahăr a fost vândută străinilor și din ea s-a luat tot ce a fost metal și s-a dat la fier vechi.

Institutul a fost desființat, iar anumite spații au fost închiriate unui restaurant și unui atelier de termopane etc.

Partea de cercetare a sfeclei de zahăr s-a concentrat la Stațiunea Brașov, care era mai bine dotată, și s-a unit cu cartoful, formând Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr.

Dar lipsa de finanțare și de preocupare la nivel central a făcut ca în prezent să mai existe un singur cercetător la cultura sfeclei de zahăr, și acesta de 80 de ani, dr. ing. Ion Gherman, angajat cu o jumătate de normă.

Prin urmare, de la un institut și patru stațiuni cu peste 40 de cercetători care asigurau sămânță, tehnologii de cultură și de prelucrare a sfeclei de zahăr s-a ajuns la ½ normă, și aceasta în scădere.

În calitate de semnatar al acestui articol și de specialist care a condus construcția și funcționarea acestui institut de cercetări, mărturisesc că mă doare sufletul când văd ce a mai rămas din munca și strădania noastră.

Oare la Ministerul Agriculturii, la Ministerul Cercetării, la Academia de Științe Agricole și Silvice Gh. Ionescu-Sisești nu se găsește nimeni care să se întrebe unde o să ajungă România?

Sau la Guvern, la Parlament, unde se găsesc destui oameni care cunosc situația agriculturii și rolul ei în România, nimeni nu are nimic de spus?

Cu durere în suflet, închei.

Vasile POPESCU

Cu o producţie majorată şi costuri reduse, cercetătorii din Iaşi sunt convinşi că ideea poate fi preluată cu succes de fermieri, mai ales că tomatele obţinute astfel nu prezintă niciun risc pentru sănătate.

Tomatele viitorului sunt crescute cu ajutorul curentului electric. Cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi (USV Iaşi) au descoperit, după un studiu de trei ani la tomatele crescute cu ajutorul curentului electric, că producţia poate fi cu până la 70% mai mare. De asemenea, cercetătorii subliniază faptul că tomatele sunt mai ieftine, mai sănătoase decât cele la care se folosesc substanţe chimice şi, mai ales, stimulatori de creştere. 

Proiectul de cercetare, care îi aparţine doctorandului USV Iaşi Mădălin Gheorghiţoaie şi coordonat de către prof. univ. dr. Vasile Stoleru, este unic în România, iar folosirea curentului electric de joasă tensiune pentru stimularea creşterii şi dezvoltării tomatelor ar putea fi o alternativă reală pentru cultivatorii de legume. „Iniţial, am pornit cu nişte baterii pentru a demonstra funcţionalitatea ideii în faţa profesorilor. La curenţi mai puternici plantele erau afectate, li se oprea metabolismul, la curenţi mai slabi erau stimulate. Practic, prin această metodă inedită sunt stimulaţi hormonii naturali din fructe, care în foarte multe situaţii, în culturile clasice, sunt perturbaţi de anumiţi factori de mediu. Astfel, se evită substanţele chimice periculoase pentru sănătate, la care apelează unii legumicultorii“, a declarat Mădălin Gheorghiţoaie, doctorand al USV Iaşi.

Pe parcursul cercetărilor s-a constat că producţia este mai mare cu până la 70%, iar costurile de producţie scad. „Curentul electric este asigurat de la orice priză cu 220 de volţi. Este transformat cu ajutorul acestor surse în curent electric continuu de joasă tensiune. Fiind stimulată activitatea lor din rădăcină, tulpină, apex sau din vârful de creştere, atunci planta lucrează permanent datorită acestor hormoni care se găsesc în mod natural. Fructul are peste 300 de grame, este de dimensiuni mari şi prezintă calităţi nutritive mai bune comparativ cu variantele tratate chimic. Datorită faptului că se utilizează curent electric continuu, la intensităţi mici, nu facem altceva decât să stimulăm activitatea hormonală în latura de creştere. Evităm 100% utilizarea hormonilor artificiali inevitabili. Odată instalat sistemul, poate fi utilizat pe tot parcursul anului“, a punctat prof. univ. dr. Vasile Stoleru, Facultatea de Horticultură a USV Iaşi. Cu o producţie majorată şi costuri reduse, cercetătorii sunt convinşi că ideea poate fi preluată cu succes de fermieri, mai ales că, tomatele obţinute astfel nu prezintă niciun risc pentru sănătate.

Beatrice Alexandra MODIGA

Sub patronajul Academiei Române a fost organizată recent o dezbatere cu tema „Agricultura românească în contextul globalizării“, prilej cu care au fost evidențiate problemele acute cu care se confruntă agricultura românească la ora actuală. Au participat cadre universitare, oameni de știință specializați pe probleme de mediu, cercetători, majoritatea subliniind schimbările ce s-au produs în special în ultimii 30 de ani și influența acestora asupra sectorului zootehnic și vegetal.

În acest moment, deși România este una dintre țările cu un potențial natural ridicat, este dependentă de import și, potrivit specialiștilor, necesită o balanță comercială mai echilibrată în ceea ce privește produsele agroalimentare. Valoarea globală a producției agroalimentare românești oscilează între 15-16 mld euro, față de valoarea de 40-50 mld euro, cât ar fi normal pentru o țară cu potențialul României.

„Un exemplu pentru România este Italia. Din punct de vedere climatic și al spațiilor de producție Italia reprezintă cca 44-46% din potențialul României. Cu toate acestea, este a doua țară producătoare cu un venit major în sectorul agroalimentar din Europa, după Franța“, a declarat Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“.

În ultima perioadă dezechilibrul sectorului agricol și al industriei alimentare românești se face resimțit atât pentru fermieri, producători, cât și pentru comercianți. Valoarea producției vegetale și a celei  zootehnice este într-o continuă scădere, aproximativ 24% din valoarea globală agricolă, normele fiind de aproximativ 55-60% pentru siguranță și valoare primară. Soluțiile problemelor legate de schimbările climatice, reducerea pesticidelor, inputurilor pentru sistemele agricole nu vor putea fi realizate fără cercetare științifică. Biotehnologia necesită să se regăsească în materialul biologic, vegetal sau animal, dar și în construcțiile legate de tehnologie.

Prof. dr. Valeriu Tabără a mai precizat: „O altă problemă de susținere a producției agroalimentare românești constă în măsurile ce se impun a fi luate în contextul noii strategii europene, care nu are niciun fel de izbândă dacă cercetarea va fi lăsată deoparte. Dar și modul de a privi cercetarea în context global ca politică la nivelul Uniunii Europene și care afectează România teribil de mult.“

Agricultura, indispensabilă

Dezvoltarea industriei agricole este una dintre bazele de dezvoltare economică a unei țări, iar agricultura ar trebui să joace un rol mult mai important în economia românească, după cum spune dr. ing. Vasile Nicu, președintele LAPAR: „Orice fermă înseamnă un SRL; România are 33% din totalul fermelor la nivel european și nu producem decât 3,3% din tot ce înseamnă valoare a produselor agroalimentare. Olanda este un exemplu cu 0.5% la nivel european și produce 6,3%. Ar trebui să facem strategii de dezvoltare în această direcție.“ Potrivit specialiștilor, România necesită o dezvoltare a mediului rural și o dezvoltare a sectorului produselor finite, dar și valorificarea acestora. „România are un specific preponderent agrar, producătoare de materie primă. Produsele finite trebuie să le desfacem mai mult, atât pe piețele interne cât și externe“, a mai precizat Vasile Nicu.

Încălzirea globală

Una dintre problemele care se manifestă la nivel global și pentru agricultură este încălzirea globală. Terra se confruntă cu fenomene drastice, generate de schimbările climatice considerate de comunitatea științifică un pericol pentru viitorul omenirii. În noiembrie 2019, 11.000 oameni de știință din 133 țări au semnat declarația Climate Emergency (Starea de Urgență Climatică). „Cercetările din ultima perioadă referitoare la tendințele de variație a temperaturii și a regimului pluviometric la suprafața globului terestru au evidențiat o creștere semnificativă a temperaturii mediului. O creștere i se atribuie, conform celui de-al cincilea raport al grupului interguvernamental privind schimbările climatice, sporirii substanțiale a concentrației dioxidului de carbon și a metanului, la care se adaugă poluarea aerului, dezvoltarea și intensificarea industriei și agriculturii sau modificările de utilizare a terenurilor“, a subliniat acad. Cristian Hera, președintele Secției de Științe Agricole și Silvice a Academiei Române „Gheorghe Ionescu-Șișești“.

Încălzirea globală influențează negativ caracteristicile climatice cu impact imprevizibil asupra atmosferei, hidrosferei, climosferei, biosferei și litosferei. Acestea influențează gradul de acoperire a terenurilor cu vegetație, precum și distribuirea tipului acesteia. De asemenea, creșterea temperaturii duce la mărirea perioadei de secetă și arșiță, manifestându-se negativ asupra terenurilor arabile. Prin efectele nedorite se numără creșterea suprafețelor despădurite, reducerea biodiversității, degradarea solurilor și încetinirea dezvoltării unei agriculturi durabile și performante. Totodată, creșterea anormală a temperaturii poate afecta securitatea și siguranța alimentară, provocând astfel o scădere economică dezastruoasă ce poate declanșa migrații ale populațiilor și apariția conflictelor sociale.

„Schimbările climatice pot fi atenuate atât prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon, metan, oxid de azot, cât și prin eficientizarea absorbției gazelor cu efect de seră ca urmare a îmbunătățirii capacității de a fi preluate din atmosferă“, mai subliniază acad. Cristian Hera.

O altă problemă abordată în cadrul dezbaterii asupra încălzirii globale este adaptarea fermierilor și agricultorilor la actualele schimbări climatice. De exemplu, în România se cultivă hibrizi de porumb pe suprafețe mari care sunt adaptați la condițiile climatice mai puțin favorabile, aspect care trebuie reconsiderat.

Prof. dr. Valeriu Tabără: „Sistemele de susținere a producție agroalimentare românești nu au nicio izbândă dacă cercetarea nu va fi privită la nivel global ca politică vitală a Uniunii Europene“.

Dr. ing. Vasile Nicu: „Pentru a produce 100 euro noi consumăm 332 kg materiale având cea mai ridicată ineficiență dintre toate țările europene.“

Liliana Postica

2020 a fost un an de mari încercări pentru fermierii români. Seceta atmosferică împletită cu seceta pedologică a făcut ca, din punct de vedere agricol, partea de sud și sud-est a României să treacă printr-un adevărat coșmar… Ce e de făcut? Greu de spus… În afară de despăgubirile acordate de stat nu există nicio strategie coerentă din partea niciunei entități de stat sau private. Cu o singură excepție.

Colaborare LAPAR-ASAS

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR și Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ au anunțat la finele anului trecut încheierea unui Parteneriat public-privat în scopul revitalizării cercetării românești în agricultură. Scopul acestui parteneriat, o premieră în agricultura din România, este de a pune la un loc nevoile fermierilor și provocările care îi așteaptă în viitor cu expertiza și soluțiile pe care le poate oferi cercetarea la cel mai înalt nivel științific. „Suntem în perioada în care împreună cu liderii politici ai Uniunii Europene putem și trebuie să decidem cum va arăta agricultura comunitară în următorii ani. În fața problemelor și provocărilor ce ne așteaptă suntem toți egali, nu există fermieri mici, mijlocii sau mari. Suntem toți oameni care iubesc pământul, care dau de mâncare la câteva sute de milioane și care vor și pe mai departe să poată trăi din roadele muncii lor. Numai că viitorul nostru nu pare atât de simplu și de sigur pentru că noile norme prevăzute a guverna agricultura Uniunii Europene ne ridică multe semne de întrebare și numeroase temeri“, a declarat atunci președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, profesor doctor Valeriu Tabără. Tot atunci LAPAR a anunțat începerea procedurilor pentru punerea la punct a unui centru de cercetare aplicată, dezvoltare și implementare pentru agricultură, care va funcționa în apropiere de București, cu finanțare din surse private.

Probleme prea multe…

Am stat de vorbă cu președintele LAPAR, Nicu Vasile. Acesta ne-a spus că problemele fundamentale ale agriculturii românești au început cu mult timp în urmă… „Întotdeauna s-a pus problema ce putem face pentru agricultura românească… Dar uităm de context. Iar contextul este unul economic. Dezastrul a început când industria României a fost vândută la fier vechi. Dezastrul a continuat prin lipsa unei strategii guvernamentale coerente care s-a perpetuat tot în ultimii 30 de ani. Și-a pus vreodată, la modul real problema, cineva din conducere, cum va arăta industria, agricultura, economia României în anul 2050? Planurile naționale strategice au vreo valoare concretă? Fără răspunsuri sincere la aceste întrebări nu se poate face nimic.“ La rândul său, Valeriu Tabără crede că în anul 2021 pe fermierii români îi așteaptă reale provocări, între acestea numărându-se o nouă Politică Agricolă Comună, mult mai restrictivă din punctul de vedere al folosirii inputurilor chimice, seceta care afectează pământul și culturile, accesul la piață al fermierilor și o oarecare rămânere în urmă a cercetării agricole europene în raport cu cea mondială. „Pe lângă faptul că am avut un an foarte greu din punct de vedere agricol privind prin prisma climei mai ales partea de sud și sud-est, pe lângă greutățile financiare pe care le au foarte mulți fermieri mai avem și o piață a produselor agroalimentare românești sub orice critică. Și asta se vede printr-un nivel cu mult sub posibilități a valorii totale a producției agroalimentare românești. Și nimeni nu observă acest lucru.“

Cercetarea, Peștișorul de aur?

Orice strateg de politici guvernamentale știe că bunăstarea economică a oricărei națiuni este imposibilă fără o cercetare științifică adecvată. Lucru valabil pentru toate sectoarele economice, deci și pentru agricultură. În acest sens, într-un studiu făcut de LAPAR se arată că agricultura viitorului se va baza pe: știință, tehnologie – inovație, digitalizare. Iar totul în contextul globalizării piețelor de desfacere. „De ce e importantă cercetarea? Experții avertizează că, în acest moment, progresele în agricultură sunt insuficiente. Estimările din anul 2019 arătau faptul că, înainte de pandemie, aproape 690 de milioane de oameni, adică 8,9 la sută din populația lumii, erau flămânzi. La nivel global, insecuritatea alimentară moderată sau severă a crescut între 2015 și 2019 și afectează acum aproximativ 25,9% din populația lumii – aproximativ 2 miliarde de persoane. În ultimul deceniu, cheltuielile guvernamentale pentru agricultură practic au stagnat, în comparație cu ponderea agriculturii în PIB-ul global și, chiar sunt în scădere față de anul 2000, notau reprezentanții Departamentului Afaceri Economice și Sociale al ONU“, explică Nicu Vasile citând din studiu.

Potrivit acestuia, în privința structurii lanțului de aprovizionare cu produse alimentare din UE, în acest moment există 10 milioane de exploatații agricole mici și fragmentate în condițiile în care doar câțiva producători mari generează 90% din cifra de afaceri. Și tot „câțiva“ retaileri mari de produse alimentare și băuturi domină piața compusă din 500 de milioane de consumatori individuali împrăștiați în cele 28 de state membre.

Exportăm (și avem excedent!) cereale brute, animale vii și materii prime. Și importăm carne, lapte, legume, fructe, nutrețuri.

Cine ne hrănește: Ungaria și Polonia ne fac 2/3 din deficitul la alimente. Care sunt țările care profită de pe urma incapacității României de a-şi hrăni propria populaţie (aspect strategic care ar trebui dezvoltat până la nivel de siguranţă naţională) şi de care depindem în mare măsură la import.

Performanțele agriculturii românești potrivit LAPAR

Am selectat cele mai importante idei din studiul LAPAR privind situația și perspectivele agriculturii românești.

• România este ţara cu cea mai mare suprafaţă de teren arabil pe cap de locuitor din UE – 0,7 ha, dar are o producţie cu mult sub nivelul aşteptărilor.
• România nu e capabilă să-şi hrănească proprii cetăţeni.
• AVEM: 33% din cele 10,3 milioane de ferme europene se aflau în 2016 pe teritoriul României. Cel mai mare număr de exploatații agricole dintr-o țară europeană, fără ca România să dețină însă cele mai largi suprafețe cultivate.
• Avem 33% din fermele europene, însă România contribuie cu doar 3,4% la producția standard a UE DAR:
• 93% din exploataţiile din România sunt ferme de subzistenţă, trei sferturi operau pe mai puţin de 2 hectare şi mai mult de un sfert erau gestionate de fermieri cu vârsta mai mare de 65 de ani.

Efectele secetei asupra economiei naționale

Specialiștii estimează că agricultura românească va scădea cu aproximativ 15%. Este vorba despre cifra de afaceri a companiilor din domeniu. Principala cauză este seceta. Lipsa investițiilor în infrastructură este un alt factor care accentuează această problemă. Concret, cifra de afaceri a celor peste 25.000 de companii cu profil agricol din România a scăzut de la 46 de miliarde de lei anul trecut la aproape 39 de miliarde de lei în 2020, arată un studiu KeysFin.

• Și numărul companiilor active a scăzut cu 4% în 2019 comparativ cu 2018, când erau înregistrate aproximativ 26.200 de hectare.
• Aproape un sfert din suprafața arabilă a țării, peste 2,2 milioane de hectare din totalul de 9,5, a fost afectată de secetă în acest an, potrivit estimărilor. Au fost afectate inclusiv culturile însămânțate în primăvară, circa 1 milion de hectare, în special cele de porumb și floarea-soarelui.
• În ceea ce privește culturile semănate în toamnă, peste 1,1 milioane de hectare au fost afectate. Efectele puternice ale unei producții agricole slabe le vom vedea mai ales anul viitor, când va trebui iar să creștem importurile. O presiune suplimentară pe deficitul comercial și pe moneda națională, desigur.

La nivelul țării, județele cu cea mai mare contribuție la cifra totală de afaceri din agricultură sunt București, Constanța, Timiș, Călărași și Satu Mare. Împreună, acestea au generat 28% din cifra totală de afaceri anul trecut, însumând aproape 13 miliarde de lei.

Nivelul de pregătire al fermierilor, conform datelor Comisiei Europene

• 96,4% dintre fermierii români au declarat că și-au însușit cunoștințele în domeniul agricol strict pe baza experienței practice, față de 70,9% dintre fermieri la nivelul Uniunii Europene Nivelul de instruire al fermierilor din România se situează sub cel al noilor state membre precum Ungaria și Polonia. O altă problemă caracteristica sectorului agricol românesc din perspectiva resurselor umane o reprezintă faptul că nu există un statut profesional clar definit al agricultorului. Acest lucru are implicații puternice pe plan fiscal și al asigurărilor sociale și asistenței de sănătate.
• Nivelul redus al capitalizării în agricultură România se află pe penultimul loc din Uniunea Europeană din perspectiva capitalizării exploatațiilor agricole.
• Printre cauzele acestui grad scăzut de capitalizare se numără și nivelul mare de fragmentare și lipsa instruirii agricole în rândul fermierilor.
• Principala piedică în calea dotării tehnologice a agricultorilor români o reprezintă suprafața redusă a exploatațiilor agricole, care nu permite utilizarea eficientă a mijloacelor tehnologice moderne.

Peste 277.600 de tineri cu vârstele între 18 și 24 de ani au abandonat școala și nu s-au mai dus niciodată la liceu sau la școlile profesionale, plecând din timpul sau imediat după gimnaziu. Abandonul școlar din România este al treilea cel mai mare din Europa, potrivit Eurostat. Avem o rată de părăsire timpurie (abandon școlar) a școlii de peste 18,1%.

România nu a atins niciuna dintre țintele pe care și le-a asumat în urmă cu 10 ani în Strategia Europa 2020 la capitolul Educație și Cercetare, a anunțat Eurostat în aprilie 2019.

Soluțiile...

Experții PwC România consideră că aplicarea soluțiilor enumerate mai jos ar putea duce la îmbunătățirea productivității agriculturii românești, inclusiv la sporirea producției totale de cereale cu aproximativ 70%:

• Optimizarea dimensiunii exploatațiilor.
• Îmbunătățirea modului de acordare a subvențiilor pentru exploatațiile mici.
• Stimularea asocierii fermierilor, introducerea unei dimensiuni minime comerciale și a unor măsuri fiscale țintite.
• Creșterea gradului de capitalizare a exploatațiilor agricole prin: facilitarea accesului fermierilor la credite prin mecanisme de garantare a creditului agricol.
• Stimularea utilizării sistemelor de irigații și modernizarea acestora.
• Soluții pentru îmbunătățirea productivității sectorului agricol din România
• Creșterea gradului de pregătire profesională a fermierilor prin modernizarea și promovarea învățământului profesional și tehnic agricol.
• Oferirea de servicii adecvate de consultanță și formare profesională.
• Dezvoltare rurală prin integrarea verticală și orizontală a activităților exploatațiilor.
• Formarea de clustere rurale.
• Promovarea fermelor ce pun accent pe impact ecologic redus și generare de energie sustenabilă.
• Promovarea unor modele moderne de gestionare a fermelor pentru a crește valoarea adaugată în agricultură, prin metodologii de rotație sau diversificare a recoltelor dar și prin aplicații de IT sau de robotică.
• Promovarea inovării prin colaborare între universități, institute de cercetare, entități publice și private.

Cele mai importante priorități care trebuie urmărite sunt:

1. Consolidarea terenurilor și a fermelor.

2. Creșterea valorificării potenţialului agricol al ţării şi reducerea sărăciei rurale.

3. În vederea îmbunătăţirii competitivităţii, trebuie avute în vedere:

• produsele cu specific tradițional
• îmbunătăţirea lanţului agroalimentar, în principal prin dezvoltarea formelor asociative (asociaţii şi organizaţii de piaţă) şi
• intensificarea producției, acordând o atenţie deosebită zootehniei.

Bogdan Panțuru

Scopul acestui parteneriat, o premieră în agricultura din România, este de a pune la un loc nevoile fermierilor și provocările care îi așteaptă în viitor cu expertiza și soluțiile pe care le poate oferi cercetarea la cel mai înalt nivel științific.

„Suntem în perioada în care împreună cu liderii politici ai Uniunii Europene putem și trebuie să decidem cum va arăta agricultura comunitară în următorii ani. În fața problemelor și provocărilor ce ne așteaptă suntem toți egali, nu există fermieri mici, mijlocii sau mari. Suntem toți oameni care iubesc pământul, care dau de mâncare la câteva sute de milioane și care vor și pe mai departe să poată trăi din roadele muncii lor. Numai că viitorul nostru nu pare atât de simplu și de sigur pentru că noile norme prevăzute a guverna agricultura Uniunii Europene ne ridică multe semne de întrebare și numeroase temeri. De aceea susținem că o rezolvare la multele provocări ce ni se ridică în față o reprezintă exact această colaborare între Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR și Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti», colaborare care, folosind intensiv resursele comune, va oferi resursele necesare depășirii problemelor. În acest context, LAPAR anunță și începerea procedurilor pentru punerea la punct a unui centru de cercetare aplicată, dezvoltare și implementare pentru agricultură, centru care va funcționa în apropiere de București, cu finanțare din surse private“, după cum a explicat președintele LAPAR ing. Nicu Vasile.

În discursul său referitor la primul Parteneriat Public Privat încheiat în domeniul agriculturii în România, președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, profesor doctor Valeriu Tabără, a vorbit despre provocările care îi așteaptă pe fermierii români, între acestea numărându-se o nouă Politică Agricolă Comună, mult mai restrictivă din punctul de vedere al folosirii input-urilor chimice, seceta care afectează pământul și culturile, accesul la piață al fermierilor și o oarecare rămânere în urmă a cercetării agricole europene în raport cu cea mondială. În acest context, participanții la conferință au discutat aplicat și realist despre finanțarea agriculturii și investițiile în acest domeniu esențial, alături de nevoia de o mai mare alocare bugetară către cercetare, în așa fel încât agricultura să se poată adapta cât mai rapid la dramaticele schimbări de climă.

În cadrul conferinței de presă, președintele LAPAR ing. Nicu Vasile a făcut un bilanț al anului 2020 și a vorbit și despre provocările ce îi așteaptă pe fermieri în 2021, în perspectiva unei noi Politici Agricole Comune.

(I.B)