Romania

Peste 80 de tone de macrou congelat infestat cu paraziţi, retrase de la comercializare pe piaţa românească

Peste 80 de tone de macrou congelat infestat cu paraziţi, retrase de la comercializare pe piaţa românească
Distribuie:  

Peste 80 de tone de macrou congelat provenit din Insulele Feroe au fost retrase de la comercializare pe piaţa românească din cauza infestării cu paraziţi, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor /ANSVSA/.

"În data de 27 februarie 2013, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, a fost primită o notificare din partea DSVSA Maramureş privind infestarea cu paraziţi a produsului 'macrou întreg congelat', cu origine Insulele Feroe, via Olanda. În urma recoltării de probe de către inspectorii DSVSA Maramureş şi a efectuării examenului parazitologic, au fost depistate larvele nematodului Anisakis pe viscerele abdominale", se arată într-un comunicat al ANSVSA, remis miercuri AGERPRES.

Operatorul alimentar a iniţiat procedura de retragere a produsului neconform, până în acest moment 80.432 de kg de macrou congelat fiind retrase de la comercializare. Acţiunea se află încă în derulare.

Reprezentanţii ANSVSA precizează ca peştele eviscerat nu prezintă pericol pentru sănătatea publică.

Sursa AGERPRES

piete, macrou, paraziti

Alte articole: