Romania
De la consultanță financiară la creșterea caprelor, drumul de succes al unui fermier din Olt

A începe o afacere nu este întotdeauna o decizie ușoară, mai ales atunci când trebuie să renunți la un loc de muncă apreciat și să treci la creșterea animalelor, însă Emil Dobre din comuna Icoana, județul Olt, a făcut întocmai acest lucru. A dat consultanța financiară pe creșterea caprelor și obține profit atât bănesc, cât și sufletesc.

Reîntoarcerea la tradiție

Emil Dobre crescator de capre producator lactate

În anul 2007 Emil Dobre (foto) a achiziționat 30 de capre din rasa Carpatină pentru că avea de gând să revină la tradiția din familia sa de a crește animale, însă nu s-a întins mai mult decât îi era plapuma și a început cu un efectiv redus, tocmai pentru a reuși să înțeleagă cât mai bine ce presupune acest nou drum.

Nu i-a fost ușor, dar a evoluat constant chiar dacă uneori acest lucru părea imposibil, iar astăzi crește cca. 750 de capre și vinde brânzeturi apreciate.

“Am ales să cumpăr capre deoarece mi-am dorit să dezvolt afacere cu lactate, de aceea nu am ales oi, iar în ceea ce privește vacile, credeam că se întrețin mult mai greu și nici nu pot obține o brânză la fel de bună precum cea de capră. Eu am o suprafață mică de teren pe care o cultiv, avem pășune închiriată pentru timpul verii, dar pentru iarnă achiziționam furajele.

Ne-a fost destul de greu cu desfacerea mărfii, până în 2015 dădeam majoritatea producției către samsarism cum s-ar spune, apoi am început să mai evoluăm, iar în 2020 am început să facem livrări în București, apoi să mergem și la târguri și să ne facem tot mai cunoscuți”, a declarat Emil Dobre.

În prezent fermierul oltean are 3 produse atestate tradițional: telemea, urdă și caș maturat, evident doar din lapte de capră, dar și varietăți cu chimen, negrilică, lavandă, ardei iute și alte ingrediente pe care le-a adăugat uneori din propria inițiativă, dar și la sugestia cumpărătorilor.

De la samsari, la produse pe raftul unui important lanț de magazine

Prin muncă, încercări, dar mai ales produse de calitate, fermierul oltean a reușit să fie tot mai apreciat, iar marfa lui să aibă tot mai mult succes. În acest moment nu mai dă brânza samsarilor, ci o vinde direct din vitrina unui lanț de magazine ce are desfacere națională, iar produsele obținute la Icoana ajung astfel la cumpărătorii din județul Olt și Vâlcea, dar și în câteva magazine din București.

Merge constat la piața volantă din orașul Slatina și la târgurile de specialitate, inclusiv la cele organizate în curtea Ministerului Agriculturii, dar și în alte orașe din țară, unde spune cu mândrie că se bucură atunci când vede clienți încântați de produsele pe care le pune la dispoziție.

Despre anul 2025 spune că a fost unul dificil din mai multe puncte de vedere, mai ales economic pentru că s-a observat o diminuare în ceea ce privește disponibilitatea clienților de a cumpăra mai mult, fapt pentru care nu a mărit deloc prețurile și a vândut în continuare un kg de brânză, în funcție de sortiment, cu prețuri între 50 și 60 lei.

De fapt cu aceleași prețuri pe care le-a avut în ultimii trei ani, o perioadă despre care bine știm cât de multe schimbări au fost și cât de mult au crescut costurile de producție ale oricărei ferme.

Crescătorul de capre mai spune că a fost greu și din cauza secetei ceea ce a condus la producții mai reduse, deci și nutreț mai puțin și mai scump, dar chiar și așa este mulțumit de afacerea pe care o conduce în prezent.

“Ne descurcăm, mai greu decât până acum, dar este bine, deși toate costurile au crescut, nu puteam să cer mai mult pentru că știu că nu-și permit clienții. Pentru noi este o afacere de familie, ne este mai greu în ceea ce înseamnă găsirea persoanelor care să meargă la pășune cu animalele, în general ciobanii nu sunt serioși, vin și pleacă, nu știi ce urmează în ceea ce-i privește, deși le oferim un salariu bun”, a mai specificat fermierul.

Întrebat care sunt planurile de dezvoltare pentru următorii 5 ani, Emil Dobre a declarat faptul că nu-și dorește să crească numărul de animale, ci poate să achiziționeze exemplare și din alte rase, în special Alpină Franceză, pentru a mări producția de lapte pe timp de iarnă.

Acesta își dorește să poată îngriji tot mai bine animalele, să obțină brânză cu cel puțin aceeași calitate și gust deosebit și să păstreze colaborarea cu magazinele Profi, atât cu cele din județele Olt și Vâlcea, cât și cu cele din București unde speră ca numărul lor să crească.

Larissa DINU

capre, Olt, rase de capre, Rasa Alpina Franceza, capre de lapte, lapte de capra, ferma de capre, cresterea caprelor, branza de capra, Icoana, targ Ministerul Agriculturii

Alte articole:

Tradiție și gust autentic de Dragobete, la Ministerul Agriculturii

Fermierii campioni la rapiță din județele Olt și Teleorman

Fermierii campioni la rapiță din județele Mehedinți și Olt

S-a mutat din Irlanda la Pașcani și a înființat o fermă de capre

Fermă de capre cu bani strânși prin Europa

Ce producție internă de lapte are România

Mirel Pascu din Comuna Ianca (Olt), primarul „bătătarnic“