Dubaiul Americii Centrale

Călătoria în America Centrală a început şi s-a sfârşit în cosmopolitul Panama City, capitala ce îmbină traiul caracteristic unor perioade istorice diferite. De la clădiri avangardiste cu o arhitectură modernă, la zone care te duc cu gândul la perioada colonială spaniolă sau în care se pot observa şi influenţe culturale franceze.

Viaţa metropolei cu peste 1,5 milioane de locuitori se desfăşoară sub amprenta megaconstrucţiei care a definit istoria ultimilor 150 de ani - Canalul Panama. Construirea acestuia a adus o perioadă de dezvoltare, modernizare și extindere ulterioară a orașului, concomitent cu dezvoltarea infrastructurii şi economiei țării.

Orașul a fost fondat în anul 1519 de Pedro Arias de Avila și a devenit prosper în perioada colonială spaniolă ca port important. A fost distrus în 1671 de către pirații conduşi de galezul Henry Morgan.

În anul 1673 Don Antonio Fernandez de Cordoba, guvernator de Panama, reconstruiește orașul. De data aceasta amplasamentul a avut în vedere un sistem de apărare împotriva atacurilor piraţilor dinspre ocean. Intrarea în oraș se făcea prin La Puerta de Tierra, care avea un pod basculant mărginit de 2 bastioane. Azi, din această poartă, care a fost distrusă în anul 1857, au mai rămas niște ruine care se pot vedea la nivelul terenului, în apropierea Casei Municipalității. Tot în cadrul sistemului de apărare a orașului a fost construit un zid de apărare gros de 3 m, cu înălțimea de peste 10 m, care în anul 1886 a fost demolat parţial, azi rămânând un frumos drum, acoperit de o boltă ornamentată cu flori.

Oraşul vechi (Casco Antigo) are o stradă unde negustorii își etalează mărfurile, obiecte artizanale, suveniruri lucrate în lemn, pietre semiprețioase, bluze tradiţionale (molas) lucrate manual. Este locul unde tinerii din cartier se plimbă seara, iar turiștii au ocazia de a cumpăra suveniruri sau o vestită pălărie de Panama. Casele de un alb strălucitor, tipic coloniale, cu partea de jos şi partea superioară lucrate din lemn sculptat, etalează o frumoasă dantelărie. Străduțe înguste mărginite de buticuri, restaurante, cafenele, care își deschid ușile la parterul caselor, dau un farmec romantic acestui loc. Câteva clădiri în stil militar spaniol, numite Bovedas, au fost bine conservate până în zilele noastre, devenind mândria cartierului. În iulie 2003 acest loc a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Orașul nou, cu tot modernismul lui din cartierele rezidențiale şi de business de pe Avenue Balboa, are totuşi ceva din aerul latin, aglomerat, cu oameni gălăgioși, unii îmbrăcați exagerat de colorat, multe magazine „cu de toate“, bodegi şi terase. Nu lipsesc interferențele între vechi și nou, cu monumente istorice flancate de clădiri, unele chiar ingenios construite, cu o arhitectură pe care nu o întâlneşti oriunde în lume. Aș compara Panama City cu Dubai sau Doha, ambele orașe născute din nisipul deșertului arab.

Apoi se ştie faptul că Panama este o destinație unde firmele offshore aduc o mare contribuție la venitul național, motiv pentru care unii dintre acești zgârie-nori sunt numiți de către localnici „mașini de spălat bani“.

Moneda națională în Panama este dolarul SUA, dar oficial se numește „balboa“. Se pare că asta a ferit ţara de problemele legate de inflație și de valurile care au răvășit economia Americii Centrale de mai multe ori.

Călătoria în ținuturile mayașilor a ajuns la final și ca de fiecare dată constat că sunt locuri deosebite pe care le-am văzut, dar nu am reuşit să le descriu, iar pe altele încă nu le-am văzut. Dorinţa de a reveni pe acele meleaguri rămâne vie şi sper că mi-o voi îndeplini. Până atunci rămâne să vă povestesc şi despre alte locuri poate la fel de inedite.

Așadar, Hasta la vista, dragii mei cititori!

GALERIE FOTO

Teofilia BANU

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 56-57

La mijloc de noiembrie 2014 iată-ne pregătiți de o altă aventură, cu dorinţa de a descoperi locuri noi. De data aceasta am ales să traversăm Oceanul Atlantic până în Panama City, metropola denumită „Intersecţia Americilor“ de unde am început periplul prin 6 țări ale Americii Centrale.

A fost o călătorie de neuitat pornind de la cele mai cunoscute așezări mayașe la care am ajuns străbătând păduri tropicale, până la orașele coloniale fondate de conchistadorii spanioli. Am vizitat orașele moderne, ne-au încântat deopotrivă privirea rezervațiile naturale și vulcanii care sunt obiective spectaculoase pentru orice vizitator.

Oare cum ar fi evoluat omenirea dacă nu ar fi existat civilizația mayașă?!

Mayaşii nu credeau în reîncarnare, dar credeau în lumea spiritelor. După moarte, sufletul face o călătorie prin lumea subpământeană, reprezentată de jaguar, simbolul nopţii. Zeii lor sunt zeii naturii, cei mai importanţi fiind Soarele, Ploaia şi Porumbul, alături de zeii Creaţiei, Focului şi Pământului. Mayaşii au reuşit să calculeze cu acurateţe un an solar, poziţia Lunii faţă de Venus şi să prezică eclipsele solare. M-au impresionat calendarele extrem de precise lăsate de mayași utilizate pentru a stabili momentele propice pentru semănat, plantare și recoltare, dar și desfășurarea ritualurilor religioase sau a campaniilor militare. Ca civilizație au practicat se pare cea mai strânsă îmbinare între știință și religie.

Ce a oferit Lumea Nouă omenirii este unic. Încercați să vă imaginați că nu ați avea pe masă porumb, cartofi, roşii, floarea-soarelui, curcani, ardei iuţi şi graşi, dovleci, ciocolată, vanilie, ienibahar, avocado, fasole neagră. Aproape că nu ne putem gândi la un meniu din care să lipsească toate acestea.

Urmașii lor de astăzi mocnesc ca vulcanii în preajma cărora au trăit mii de ani. Se simte că nu sunt împăcați în totalitate cu gândul că spaniolii le-au impus oarecum forțat religia și obiceiurile de peste ocean. Le practică, dar fac un mix și cu vechile ritualuri mayașe. A fost ceva deosebit când în periplul nostru am văzut o biserică unde localnicii aprindeau un foc la intrare în care aruncau ierburi aromate ca să alunge duhurile rele și apoi intrau în lăcaș să se închine după ritualul creștin.

Nu pot să uit nici senzația trăită în apropierea vulcanilor activi, nici papagalul tucan înzestrat cu un cioc uriaş, mai colorat decât aripile şi corpul în nuanţe de verde, albastru, galben, roşu sau quetzalul, pasărea magică a mayașilor devenită simbol național chiar şi pe monedă pentru Guatemala.

Nicaragua, San Salvador, Honduras, Belize, Guatemala și Panama ne-au oferit 2 săptămâni de istorie, natură și aventură pe care încerc să le redau cât mai fidel pentru a vă stârni curiozitatea și dorința de a mă urma. Călătoria imaginară în America Centrală e abia la început, dar promit să vin de fiecare dată cu ceva care să vă transpună în atmosfera acelor locuri.

GALERIE FOTO

Teofilia Banu

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 56-57