Briza inspirației din pitorescul Balcic

Dau într-o parte, cu mâna-mi firavă, perdeaua de la ferestruica împărțită de un lemn în formă de cruce în patru gemulețe, iar ochii mi se umplu de zestrea din nord-estul Bulgariei, parte a regiunii Dobrogei de Sud, vechea întindere tracică, Balcic.

Dyonisopolis era denumirea orașului în vremea când așezarea a fost colonizată de grecii antici ionieni. Balik era numele unui nobil bulgar din perioada celui de-al doilea Imperiu Bulgar, de aici probabil și denumirea actuală a orașului, căpătată după al doilea Război Balcanic. Balcic a fost parte a Regatului României, însă a fost cedat Bulgariei înainte de al Doilea Război Mondial. 

Cât timp a fost administrat de România, Palatul Balcic a fost meleagul în care Regina Maria a României a locuit și, totodată, a ținut să lase o amprentă presărată cu multă dragoste. Ca o suliță ce vrea să se piardă-nspre norii din cer, minaretul palatului aduce cu sine dovada faptului că Regina era pasionată de islam. Palatul, numit inițial Quiet Nest Palace, a fost construit între 1926-1937 pe trei etaje, în care azi regăsim o galerie cu picturi, icoane, dar și mobilă din lemn lucrată manual de meșteri tâmplari, cu detalii și motive pe care rar le mai regăsești în zilele de acum.

Mă plimb agale prin marea curte, urc și cobor scările înguste care mă conduc înspre frumoasa cascadă ce azvârle cristale-mprejurul ei, apoi mă opresc la capela dintr-un colțișor retras și aprind o lumânare pentru sufletul Reginei Maria. Câteva clădiri cu multe camere au fost amenajate aici pentru familie și oaspeți, artiști ai vremii și nu numai, atrași de frumusețea acestui colț de rai. La crama din apropierea grădinii, tineri de-ai casei te întâmpină cu faimoasele vinuri regale, pe care nu ai cum să nu le deguști, aromele de cireșe sau smochine sunt unice și te fac să mai vrei încă o gură și chiar să cumperi o sticlă pentru acasă.

Grădina Botanică din curtea palatului se întinde pe o impresionantă suprafață, peste șaizeci de mii de metri pătrați cu peste 2.000 de specii de plante. E momentul în care mă pierd prin labirintul plin de flori de toate culorile, ce creează un curcubeu pe care nu vreau să-l părăsesc. Rafinamentul cu care a fost decorată grădina aduce și mai aproape zâmbetul și trupul reginei ce trăiesc prin acest covor coborât parcă dintr-un basm.

După cea din Monaco, Grădina de cactuși denumită și Grădina lui Allah, este cea de-a doua din Europa ca mărime. Ca niște minuni verzi cu țepi, înalți sau scunzi, te învăluie cu brațele lor și nu-ți mai dau drumul să pleci, îmi aduc aminte acum de Gradina Majorelle din Marrakech, Maroc, pe care am vizitat-o cu ceva timp în urmă. Locul acesta fermecător a fost inspirație pentru poeții George Bacovia, Ion Pilat și mulți alți artiști ce și-au construit în apropiere case, unde au creat adevărate capodopere literare.

Din Grădina cu trandafiri ascult valurile mării și zăresc dincolo de gardul castelului fericirea de pe chipul tuturor ce se plimbă pe faleza Balcicului ori se bucură de soare stând la plajă pe fierbintele nisip. Plantele agățătoare decorează locul din apropierea băilor construite după arhitectura islamică, iar cele trei arcade pietruite completează acest tablou al perfecțiunii momentului.

Templul Cibelei din Balcic a fost o importanta descoperire arheologică a anului 2007; acesta datează din anii 200 î.Hr., iar prin anii 500 d.Hr. a fost acoperit cu pământ, posibil din cauze naturale, inundat de apele învolburate ale Mării Negre. Cibela, zeitate de origine frigiană, era Marea Mamă a Zeilor și considerată protectoarea Pământului, a animalelor și albinelor. Asemănat cu cel din Pompei ca semnificație, templul elen este bine conservat, cu toate că a trecut prin distrugeri repetate și a fost jefuit de goți.

Prin arșița de la prânz, înaintez pe strada Marea Neagră către cea mai mare biserică din Balcic, Biserica Sf. Gheorghe, lăcaș spiritual ridicat în anul 1837. Prin ferestrele larg deschise soarele își face loc înăuntru, atingând icoanele sfinților, altarul și înaltele coloane albe. Las în urmă pereții nepictați, lucru mai rar în biserici, și pătrund în grădina din curte, unde doar cântecul cascadei și privirea dealurilor către cer predomină în clipa aceasta.

Florile parcă desenate pe pământ, bravii cactuși, copacii de mici și mari dimensiuni coafați în diminețile mai calde sau mai reci, alături de marea ce ascultă dorințele celor ce o privesc, au fost parte a visului împlinit al Reginei Maria. Acum este și împlinirea celor ce trec pragul acestui cadru viu, aici, în Orașul Alb, de pe Coasta de Argint, pitorescul Balcic, tabloul perfect al zilelor lungi de vară, prin care doar briza, tiptil, se mai strecoară.

Aurora Grigore

GALERIE FOTO