Atena și legendele zeilor la poalele Acropolei (I)

Învăluită de legende cu zei și zeițe, părtașă la nașterea marilor filozofi ai lumii precum Platon și Aristotel, metropola cosmopolită Atena, capitala Greciei din anul 1834, mă primește cu coloanele deschise, iar eu vreau să-i citesc câteva fragmente din istoria de peste 3.400 de ani, curioasă, ca prin ochii unui copil ce ascultă o poveste nouă.

Piața Syntagma, un bun loc de întâlnire și totodată punct de referință pentru vizitarea orașului, este o mărturie a independenței față de Imperiul Otoman, aici desfășurându-se de-a lungul timpului marile evenimente, atât triste, cât și fericite. Piața se află în fața Palatului Regal Vechi ce găzduiește azi Palatul Parlamentului Greciei.

Cu ceva noroc, am ajuns înainte de schimbarea Gărzii Prezidențiale în fața Mormântului Soldatului Necunoscut. Lumea și porumbeii s-au adunat, așteptând cu nerăbdare acest moment în care soldații Evzones, după o oră în care stau nemișcați indiferent de ce se întâmplă în jur, încep ceremonia, un adevărat spectacol, de la costumele tradiționale, ritmul pașilor, încălțămintea haioasă pe care nu ai cum să nu o remarci, până la aranjarea meticuloasă a armelor și poziției de stat pe care un jandarm o face cu mare dragoste, în semn de recunoștință pentru pace și independență.

Din anul 515 î.e.n. rezistă Templul lui Zeus Olimpianul sau Olympieion. După 700 de ani, finalizarea construcției a fost făcută de împăratul Hadrian. Mă plimb pe lângă cele 16 coloane rămase din cele 104 câte au fost inițial, iarba puțin crescută și păpădiile ce-și iau rămas bun de la cel din urmă puf țin de urât marmurei unei coloane căzute la pământ. Mă întreb dacă doarme adânc într-un vis... Pe vremuri, aici se aflau două statui din aur și fildeș ale lui Hadrian și Zeus. După un ocol prin acest mare parc, las în urmă cel mai mare templu din perioada romană a Atenei, trecând pe sub Arcul (Poarta) lui Hadrian, unde sunt inscripționate mesaje dictate de împăratul Hadrian, care spun că „o parte a orașului este Atena lui Teseu, iar cealaltă parte este orașul lui Hadrian, nu al lui Teseu“.

Pe pantele sudice ale dealurilor Acropolei a fost construit în formă de semicerc cel dintâi teatru din lume, Teatrul lui Dionis. Încă se mai aud ecourile aplauzelor celor 17.000 de spectatori, pentru că da, chiar atât era capacitatea de locuri de pe vremea lui Lycurgus, orator antic, filozof la școala lui Platon. Mai întâi construcție din lemn, apoi din piatră, în acest loc se țineau spectacole în cinstea zeului vinului și al fecundității, Dionis, dar și piese de teatru în care actorii erau îmbrăcați cu costume fastuoase și cu măști dichisite sub care se aflau vocile ce istoriseau cu drag despre mitologia greacă, dar și dramele, adevărate ghemuri de cultură și istorie. Azi, sunt și eu spectatorul ce admiră zidurile, din ultimul rând, uitându-mă în jos și doar imaginându-mi cum răsunau aici cântecele interpreților din coruri și recitalurile poeților.

Construit în anul 161 d.Hr. de către filozoful și politicianul Herodes Atticus, în amintirea iubitei sale soții Aspasia Annia Regilla, Odeonul lui Herodes Atticus din Atena a fost locul în care concertele de muzică și spectacolele de teatru se țineau în aer liber. Prin anii 1950, întreg Odeonul a fost reabilitat, iar în zilele noastre repertoriile sunt date cu prilejul Festivalului de Artă al Atenei.

Pe aleile și străzile pietonale din Piața Monastiraki mă strecor printre vânzătorii ambulanți de tot felul de suveniruri, băuturi și dulciuri. E forfotă continuă, zi și noapte.

În fața fostei mănăstiri private a lui Nikolaos Bonefatsis, iar acum Biserica Sfânta Maria Pantanassa, lumea s-a adunat de jur împrejur. Un acord de flaut acompaniază gândurile tuturor, chiar și ale porumbeilor și baloanelor colorate ce vor să-și ia zborul către frumoasa Acropolă din zare.

Vechea Moschee Tzistaraki, construită de voievodul turc Tzistarakis în anul 1759, e atent supravegheată de semiluna ce-i șoptește, strălucitor de dramatic, povestea pe care atenienii o spun mereu. Este despre blestemul ce trăiește aici, pentru că al 17-lea stâlp al Templului lui Zeus Olimpianul a fost aruncat în aer pentru a i se prelua bucățile de marmură pentru construcția moscheii, iar legenda spune că poporul a suferit de nesomn și foamete.

Atena este orașul încărcat de o nesfârșită istorie, dar am întâlnit aici și locuri în care te poți relaxa sau face cumpărături ori pur și simplu contempla priveliști spectaculoase. Văzută de pe dealul Acropolei, metropola pare un drum ce nu se mai termină niciunde. Apusul pe care-l văd acum în zare, năpustit cu dragoste peste clădiri, este visul pe care vrei să-l ai în somnul nopții, tabloul perfect cu care închei această primă parte a parcurgerii mele prin centrul civilizației elene. 

Aurora Grigore