Dacă promovare nu e, nimic nu e: Produse sunt. Ce facem cu ele?

Deși avem cu ce ne lăuda când vine vorba de preparate culinare, băuturi – alcoolice și non-alcoolice, produse realizate manual, broderii etc., se știe prea puțin despre existența acestora. Faptul că turiștii sunt atrași de mâncarea și de băutura românească, de ii și de ștergarele țesute în lumea satului românesc ar trebui să ne ajute cel puțin să înțelegem cât de important este să le promovăm cât mai mult. Dar ce facem?
Ca și turismul, produsele tradiționale românești sunt parcă lăsate într-un con de umbră și, în timp ce uităm de gustul autentic românesc, ne înghesuim să luăm produse cu ambalaje și denumiri „fancy“, de import. În condițiile în care produsele românești au loc prea puțin sau chiar deloc pe rafturile hipermarketurilor, ocaziile în care putem degusta preparate „ca la bunica“ sunt de neratat. Iar astfel de ocazii sunt parcă prea rare, ca să nu mai vorbim de perioada în care măsurile restrictive impuse pe motiv de pandemie au afectat inclusiv piețe agroalimentare, nu doar târguri, expoziții și alte evenimente în care producătorii își puteau face cunoscute bunătățile și meșteșugurile. Cât de importante sunt astfel de evenimente? Ei bine, având în vedere că orice produs are nevoie de promovare nu doar online, astfel de manifestări sunt adevărate guri de oxigen în tot ce înseamnă branding, certificare a produselor agricole și comercializare atât pe piața internă, cât și pe cele externe.
La teorie suntem doctori docenți, practica ne lasă repetenți...
Cu toate că la nivel de teorie stăm bine, strategiile de dezvoltare durabilă duduind pe o cale a victoriei imaginară, rezultatele sunt cele pe care le știm cu toții. Spre pildă, am tot auzit de: sprijin pentru produse agroalimentare tradiționale, de marketing, de participare la târguri, expoziții și alte manifestări interne și internaționale – prin utilizarea fondurilor de la bugetul de stat alocate pentru creșterea competitivității produselor românești la export; de asigurarea și garantarea condițiilor de protecție a denumirilor produselor tradiționale românești pe piața internă și europeană de promovare a acestora; de sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată (IGP), Denumire de Origine Protejată (DOP), Specialitate Tradițională Garantată (STG) ce oferă producătorilor instrumentele corespunzătoare de identificare și promovarea acelor produse ale căror caracteristici specifice sunt protejate la nivel național și european. Cuvintele înșiruite academic pe niște documente din care citesc, mai mult sau mai puțin cursiv, reprezentanți ai unor instituții publice responsabile sunt contrazise de realitatea care ne aduce cu picioarele cu pământ inclusiv prin rapoarte concrete ale Curții de Conturi.
Doar 10 din 1.374 sunt românești
De exemplu, recent, Curtea de Conturi a României a prezentat un raport care atinge și subiectul sensibil al schemelor naționale de calitate privind rețeta consacrată și produsul tradițional. Potrivit Curții de Conturi, acestea nu au fost recunoscute la nivel european deoarece „MADR nu a notificat Comisia Europeană înainte de adoptarea acestora“. Astfel, din 1.374 de produse alimentare din statele membre, înregistrate în sistemele de calitate europene la data auditului, doar zece erau produse alimentare românești.
Comparativ cu România, Ungaria și Polonia au înregistrat un număr de produse alimentare pe sisteme de calitate europene de aproximativ trei ori mai mare. Astfel, Ungaria a înregistrat un număr de 28 de produse alimentare, dintre care nouă cu denumire de origine protejată (DOP) și 19 indicație geografică protejată (IGP), iar Polonia a înregistrat 34 de produse, dintre care 10 cu denumire de origine protejată (DOP) și 24 cu indicație geografică protejată (IGP). Astfel de concluzii ne fac să ne întrebăm de ce... Când cu toții știm că oportunitățile de accesare a pieței sunt deschise prin procedee de conștientizare a consumatorilor referitor la calitatea produselor cu tradiție ce fac parte din cultura noastră națională, sunt parte din noi cumva.
Am mai auzit discursuri pompoase despre cum va dezvolta și valorifica România potențialul produselor cu valoare adăugată mare, cum ar fi: STG, IGP și DOP și despre oportunitatea oferită de eticheta „Produs montan“ ce oferă alternative adecvate fermelor mici și medii, precum și micii industrii de procesare a alimentelor.
Vinul românesc putea deveni brand național
Discursurile prețioșilor responsabili din ultimii 30 de ani ating și sectorul vitivinicol, o altă oportunitate imensă pe care România nu a știut să o folosească în favoarea sa. Așa cum a făcut Republica Moldova, de pildă, unde vinurile reprezintă brand de țară. Și e o țară mică, dar nu s-a rezumat ca noi doar în a vorbi despre: creșterea volumului de exporturi de vinuri cu denumire de origine controlată și indicație geografică, precum și îmbunătățirea structurii exportului, cu accent pe vinuri roșii; despre pătrunderea pe noi piețe terțe; despre consolidarea imaginii și percepției vinurilor românești de calitate etc. Ci a și luat măsuri. Cu un potențial enorm, România a avut și are succes pe plan internațional cu vinurile prin efortul proprietarilor de crame. Ne bucurăm să aflăm că vinurile produse în România câștigă medalii de aur și de argint la concursuri prestigioase, unde concurează cu vinuri produse în țări cu tradiție în vinuri: Franța, Italia, Spania etc. Chiar și cu o atenție scăzută a autorităților, vinurile românești demonstrează că merităm să fim alături de cei mai buni. Din păcate, însă, rafturile comercianților au prea puțin spațiu pentru vinurile românești pentru că nu sunt promovate suficient. Și, slavă Domnului, avem cu ce! Dar de ce...?
Iată ce putem face noi
După restricțiile din pandemie, ce au vizat inclusiv închiderea piețelor agroalimentare, micii întreprinzători locali au putut să promoveze tradițiile și valorile românești autentice în târguri și expoziții cu diferite ocazii: 1 și 8 martie, Florii, Paști etc. Din păcate, sunt prea puține ocaziile în care producătorii se pot promova. Astfel de evenimente sunt de o importanță majoră nu doar pentru promovarea unor produse și comercializarea acestora, ci și pentru noi, cei care uităm de tradiții, de valori, de gustul copilăriei, de mierea naturală, de dulciurile preparate în casă, de siropurile realizate după rețete vechi din moși-strămoși, de tehnica încondeierii ouălor, de produse de artizanat, de unicate, de icoane pictate manual, de sculpturi trudite de mâini harnice, de țesături și broderii iscusite. Astfel de produse autentice ar trebui să fie în topul preferințelor noastre și pentru că gustul acestora este imposibil de egalat de orice altele venite din import. în fiecare regiune a țării avem fermieri dedicați care știu să obțină produse gustoase, sănătoase și hrănitoare. Iar pe acești fermieri ar trebui să-i sprijinim cumpărându-le produsele și onorându-le truda. Dacă autoritățile își fac treaba mai mult sau mai puțin, consumul de produse românești este alegerea noastră și ar trebui poate să devină o datorie morală să ne susținem producătorii locali ce muncesc de dimineață și până seara în ferme. Este păcat să vedem producători care își aruncă marfa, în timp ce noi cumpărăm din hipermarket sau supermarket produse pe care scrie orice altceva decât România la țara de origine.
Simona-Nicole DAVID
produse traditionale, indicatie geografica protejata, promovare, denumire protejata
- Articol precedent: 50 de ani de la înființarea Ansamblului Studențesc „Mugurelul“
- Articolul următor: Pâinea de ritual