Cinci mari proiecte au fost desfășurate în Prahova din fondurile europene post-aderare 2007-2014. Prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 1, Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere, a fost restaurat și consolidat Muzeul Ceasului „Nicolae Simache“ din Ploiești (5 milioane de lei), iar prin POR, Axa prioritară 5, Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, DMI 5.1 – restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, au fost finalizate alte patru mari investiții: restaurarea și punerea în valoare a Ansamblului Medieval al Mănăstirii Vărbila, comuna Iordăcheanu – 8,2 mil. lei; restaurarea Ansamblului Mănăstirii Apostolache – 12,92 mil. lei; restaurarea și consolidarea Conacului Pană Filipescu – 7,67 mil. lei; restaurare ansamblului monahal al Mănăstirii TurnuI – 28,56 mil. lei. Mai rămâne ca aceste obiective să fie puse și într-un traseu turistic real care să le redea importanța. Astăzi vom scrie despre două vechi ctitorii, cele de la Vărbila și Apostolache.

Complexul Vărbila, restaurare de 8,2 milioane de lei

Mănăstirea Vărbila a fost ridicată la începutul secolului al XVI-lea de trei boieri de seamă ai locurilor: Dragomir, mare spătar, Toma Ban și Caraciu, al doilea vistiernic. Vechea pisanie confirmă aceste date: „Acest Hram al Sfintei Precești, Născătoare de Dumnezeu, l-a făcut Dumnealui Dragomir, marele Spătar și Dumnealui Toma Ban în luna lui Sept. 14 zile, anul 7048 (1539) și Dumnealui Caraciu, al doilea Vistier.“ Nejustificat istoric în zidirea așezământului se pare că ar apărea numele lui Radu Paisie (1535-1508), fiul lui Vlad Călugărul (1482-1495), dar se presupune că în timpul domniei sale cei trei ar fi fost decapitați „pentru viclenie și uneltiri mârșave“. Până la 1653 nu mai există nicio mențiune cu privire la ctitorii acestui lăcaș. Dintr-un act de danie a lui Matei Filipescu aflăm totuși cine a restaurat-o mai târziu: Pană Filipescu. După moartea lui, grija a picat în sarcina fiilor săi. O a doua pisanie vorbește despre o nouă refacere: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Sfântului Duh s-a ridicat acest sfânt locaș după stricarea cutremurului leat 1803 și s-a isprăvit leat 1805, Mai 20, cu cheltuiala Sfinției Sale, Părintelui egumen Paisie, ieromonah sinait și au zidit-o ei și au zugrăvit-o și împodobit-o cum se vede, și pe afară curtea cu zid, cu poarta, cu case, în zilele Domnului Io Constantin Ipsilante Voevod, episcop fiind Constandri al Buzăului, și se prăznuiește (este hramul) Sfânta Născătoare de Dumnezeu, Adormirea Mariei, oricine cu ce se va milostivi, Dumnezeu să le primească, Amin.“ Averea mănăstirească provenea din daniile ziditorilor. De exemplu, în anii 1544-1547, Stănilă Vornic a întocmit un act prin care a lăsat toate moșiile așezării monahale din Iordăcheanu: Loloiești, Cepturile, Bârseni, Bădeni, Oltești, Mușetești, Hodopeni etc. În 1735, „mănăstioara Verbila“ a devenit metoh al mănăstirii Mărgineni, închinată, la rându-i, la Muntele Sinai, încă din 1731. Interesant este că numeroasele evenimente ale acelor timpuri au dat naștere unor legende locale despre lupte cu turcii, care, în realitate, nu s-au produs niciodată. La 1600 se pare că în biserică ar fi poposit și Mihai Viteazul, venire prilejuită de înfruntarea de la Bucov, cu polonezii conduși de Jan Zamoisky.

12,92 milioane de lei pentru cea mai măreață mănăstire de pe Valea Cricovului

Istoria este foarte darnică și cu Mănăstirea Apostolache, una dintre cele mai mărețe zidiri din Prahova. Aici a fost ridicat întâi de toate un lăcaș de rugăciune înainte de 1595. Apoi, în jurul bisericii, între anii 1645 și 1652, Apostolache, comisul lui Mihai Viteazul, împreună cu Voichița, soția sa, a înălțat mănăstirea de azi, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ și, mai târziu, al „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil“. Legenda spune că, într-una dintre trecerile comisului pe aici, i-ar fi murit un fiu, pe nume Nicolae, pe care l-ar fi înmormântat la Apostolache. De aceea ar fi ridicat mănăstirea pe moșia Măstănești, în comuna care azi îi poartă numele. În 1952, fratele postelnicului Ianache Caragea a închinat lăcașul, în vremea lui Matei Basarab, Mănăstirii Dochiariu din Athos, chiar înainte de a fi terminată. După cum se vorbește într-un hrisov al lui Gheorghe Duca, domn al Moldovei, pentru scurtă vreme și al Țării Românești, în 1658 sau în 1661, așezământul a fost ars de tătari, rămânând pustiu. Duca hotărăște să îl reînființeze și să îl pună sub ascultarea Mănăstirii Slobozia, ctitoria lui Matei Basarab.

Cutremurul din 1838 a avariat grav zidirea, fiind refăcută pe la 1850, „cu toată cheltuiala sfinției sale, părintele Ghermano, ieromonah Ploieșteanul, aflându-se năstavnic la acest sfânt lăcaș“. După secularizare, călugării au părăsit așezământul, biserica fiind folosită de către săteni. Începând cu anul 1992, ansamblul monahal din Apostolache a fost inclus într-un protocol de schimburi culturale între Franța și România, aici deschizându-se primul șantier comun franco-român, care avea ca scop restaurarea și conservarea așezământului, după un proiect elaborat de arhitecții Benjamin Mouton și Călin Hoinărescu. După o perioadă de stagnare a lucrărilor, în 1998 acestea sunt reluate, iar mai târziu, prin implicarea părintelui Alexandru, a autorităților locale și județene, au fost accesate fonduri europene pentru restaurare/ renovare completă.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 54-55