BILANȚ CREATOR
Motto:
“De vor să știe ce și cum,
Să facă bine să-l citească .”
Al. O. Teodoreanu Păstorel
După cum se vede n-a rezistat îndemnurilor prietenești de a insera într-un volum secretele sale. Ion BOLD s-a învrednicit să-și onoreze cititorii cu Autobiografia1 editărilor sale în toată diversitatea lor, sumar concentrată dar relevantă, identificând-o ca virtual necesară pentru a cunoaște valoroasele creații realizare, ca forme de cunoaștere și cristalizare, capabile să ofere în timp mari satisfacții și idei.
Pentru că, indiferent de genul în care s-a manifestat a dovedit o mare forță de maturizare a ideilor și conceptelor în cuvinte de o rară frumusețe, claritate și independență pe care nimeni nu i-a putut-o înfrânge, căci n-a făcut concesii ideilor și conceptelor sale și n-a profitat de nimeni și de nimic.
Demn și înțelept și-a văzut de drumul său cu pasiune și perseverență, fără să încurce drumul altora, cu inteligența sa adânc pătrunzătoare, hrănită cu lecturi bogate și marea lui experiență de viață, intuiția clară și mult simț practic care l-au ajutat să realizeze proiecte deosebite, dominate de corelanță conceptuală dialectică.
Ce interesante idei, ce deosebite acțiuni în scrierile sale, ale acestui om care marchează o întreagă epocă în spirit creator și regret că nu am nicio putere pentru locul pe care-l reclamă și îl merită în cultura românească. Pentru că l-am cunoscut din tinerețe prin eficiența proiectelor sale de punere în valoare a resurselor Sistematizarea și Organizarea Teritoriului și mai ales a spațiului rural, realizarea unor structuri agrare viabile economic și teritorial, ilustrate în scrierile sale, oferind cititorilor o informație de bază, pentru ceea ce a mai fost cunoscut, auzit, realizat, crearea revelația asupra unor realități care-și păstrează actualitatea, esențială fiind originalitatea de rezolvare a autorului.
Astfel, se dovedește că Autobibliografia nu este sub nici-un motiv o ilustrare de interes proprie, cu atât mai mult cu cât în ansamblul său se distrug permanent cultura, valoarea, istoria, tradiția, filosofia, care integrează spre înalte trepte ale sintezei cunoașterii multe și interdisciplinare manifestate constant în formele economiei reale, mai ales a economiei rurale și agrare.
Toate aceste manifestări constante în indivizibila relație învățământ – cercetare - proiectare – producție, pentru dezvoltarea complexă și echilibrată a teritoriului național, materializată în studiile și proiectele realizate ilustrează scrierile sale.
Și, în același timp, pe baza culturii și a experienței tezaurizate, evidențiem că nu este la îndemâna oricui să publice în fiecare an un volum și mai tot timpul, articole, comunicări științifice, eseuri, prefețe, etc. Tot acest neîntrerupt traseu de erudiție, de creație sub semnul vocației, ilustrat de prezentul volum.
Considerând fie și doar un exercițiu de cultură, inginerie aplicată, investigație și reflecție, se extinde în scrisul lui Ion Bold de la economie, sociologie, istorie, filosofie, politică, până la bunul-simț în actualitate sau amintiri, marcând în mod constant atitudinea unui spirit încrezător în marile modele europene .
Producția analitică nuanțează un gen de experiență ce trebuie judecată prin raportare la modele având expresie și configurații îndreptățite să rețină atenția prin sensul obiectiv al ideilor, conceptelor, dar mai ales prin puterea de iradiere, de terapie socială ca formator de opinii.
De altfel, prin totalitatea activităților depuse, un imperativ este dominant în toată creația sa: fondarea pe cunoaștere și experiența de proiectare, determinând ca o activitate atât de intensivă și de severă, capătă o dublă semnificație, relevatoare al evoluției și esența rezolvării problemelor dezvoltării. În acest context lui îi revine rolul definirii și fundamentării conceptelor de sistematizare și organizare a teritoriului, a economiei rurale și agrare, a științei agronomice (și nu a științelor vieții), a economiei funciare, convingător fundamentate la nivelul cunoașterii științifice, luminate de inteligență și o vastă documentare, cu o viziune globală asupra citatelor puse la contribuție prin aprecieri de fond, ceea ce contribuie la mai buna înțelegere și orientare într-o concepție integratoare. De fapt a rămas purtătorul unui mesaj întemeiat pe interpretarea adevărului din mijlocul evoluției istorice și a cunoașterii realităților social-economice, a Organizării teritoriului.
Astfel, Autobibliografia creativ construită a unei activități eficiente a unei personalități emblematice în cele mai semnificative aspecte social-economice care definește identitatea autorului în conexiune cu fenomenele studiate, rezultând o istorie a societății noastre, în sensul tradițional al Școlii de Economie agrară și rurală, cu o mare forță de iradiere.
Aceasta determină ca interesul pentru lucrare să fie dublă informare asupra materialului formativ, acela care ajută la creșterea și evoluția cunoașterii, iar celălalt este ilustrarea contribuției originale la dezvoltarea Științei economice și Organizării teritoriului.
Rezultat al multiplei activități profesionale, de proiectare, pedagogice și sociale, dublată de o mare capacitate de a descoperi valoarea în tot ce a realizat ca participant activ la spectacolul vieții prin studiile și proiectele elaborate, determină ca acest periplu care-l reprezintă Autobibliografic să reprezinte un real interes pentru cititori. Și acesta pentru că “Scrierile lui Ion Bold conțin adevăruri de viață, care trezește în noi lungi ecouri ce nu se mai pot stinge niciodată”.
Aceasta este de fapt creația unei vieți relevante, o lecție de obiectivitate, autorul adevărat al acestei fascinante personalități și exacta înfățișare a operei sale. A receptat o gândire care s-a transmis din generație în generație acumulată organic prin ceea ce au construit la dezvoltare, prin valorile incontestabile în continuitatea lor, a valorilor cu cei care au fost, acreditând pentru prima dată și fundamentat existența Școlii de economie agrară și rurală românească.
Pe același plan se situează fundamentarea ca Știință a Organizării Teritoriului – cu Sistemul Național de Organizarea Teritoriului și Economia Funciară pentru o mai armonioasă evoluție a teritoriului în general și a spațiului rural în special.
Se cuvine să arătăm și un fapt esențial, spiritul de ziarist în acțiunile sale profilactice și combative ce constituia obiectul unei disecări sistematice, publice, de înfruntare, validate de opinia publică, ziaristica constituie expresia integrată a convingerilor sale cu potențe variabile pământului românesc. Ilustrând asupra acestui fapt esențial pe care-l relevă articolele sale care sunt reprezentative pentru întreaga gândire și concepțiile sale în domeniile vieții economice, sociale și politice, cu valorile cele mai generoase ale timpului, având curajul de a spune adevărul, de a ne face să ne apreciem propriile noastre fapte și după cuvintele de opinie pe care le declanșează prin implicațiile morale și sociale.
Iată de ce scrierile sale s-au bucurat de o largă audiență, au cucerit publicul, uimind cele două atribute esențiale valoarea și popularitatea care s-au transmis din generație în generație, asimilate organic prin ceea ce au contribuit la dezvoltare, la progres, cartea constituind astfel o apariție de excepție, a unui bilanț generos.
Un studiu metodic al operei sale și a biografiei intim legate de Sistematizarea și Organizarea teritoriului, ansamblul acestuia așteaptă o cercetare sistemică, poate o teză de doctorat, care să definească contribuția sa la dezvoltarea complexă, echilibrată și armonioasă a teritoriului național în general și a spațiului rural în special.
În dubla calitate de om de știință și publicist, de inginer proiectant și ziarist profesionist, a realizat sute de emisiuni bogat ilustrate la Televiziune și dezbateri la Radio de Politică economică ca și realizarea structurilor agrare viabile (cu Gheorghe Verman).
Lecturând Autobibliografia, constați implicit că este și un instrument de lărgire a culturii generale prin informațiile oferite, în cazul unei personalități care s-a remarcat prin contribuția la evoluția social-economică a României și care a impulsionat realizarea obiectivelor majore, fiind militant, creator de opinii.
Nu pot să închei această prezentare fără să amintesc arta de a fi orator a lui Ion Bold, pe care l-am cunoscut mai bine în calitate de șef de catedră la ASE, unde l-am invitat să țină un curs de Organizarea teritoriului (ca parte aplicativă a economiei agrare și rurale în dezvoltarea agriculturii și a spațiului rural).
Cu vasta sa cultură în atâtea domenii variate, avea arta de a fi orator, de a stabili comunicarea cu auditoriul, ceea ce îi îngăduia pe urmă să-l stăpânească, să-l convingă, să-l urmeze în conceptele sale bazate pe cercetări și proiecte relevante realizate.
l-am criticat sau l-am admirat, l-am contrazis sau l-am aprobat, dar l-am ascultat întotdeauna cu interesul viu pentru cel ce avea vocația științei și care invita la acțiune pentru studiul direct, obiectiv și amănunțit al fenomenelor economice.
Și nu pot să nu amintesc că a fost de fapt și cronicarul zilelor noastre, manifestând în adevărate enciclopedii ale economiștilor în general și a celor agrari în special, vrednice de toată admirația și gratitudinea.
Astfel, cu asemenea bilanț, Ion Bold poate fi fericit pentru că a creat o operă care impune prin originalitate, erudiție, probitate științifică și atitudine demnă care i-a adus prețuirea.
La această valoroasă apariție editorială care coincide cu frumoasa aniversare „în pragul a 90 de ani”, îi aducem omagiul prețuirii noastre și îi adresăm urarea de multă sănătate, viață îndelungată și împlinire a cercetărilor științifice și a studiilor, care încă îl frământă, precum și a proiectelor, a călătoriilor.
Cartea editată în condiții grafice deosebite la Editura Terra Nostra din Iași – adeptă a valorilor consolidate – a realizat o operă de sinteză cu rigoarea ținutei științifice, deschiderii de orizonturi cunoașterii și o înțelegere multiplă a vieții cu largi deschiderii spre viitor.
Astfel, cartea aceasta, vie și captivantă, este o chemare la o întâlnire cu opera de puternică expresivitate și reprezentativitate, prin înțelesurile relevate și transmise de o mare personalitate creatoare către adevăratele valori ale vieții, îmbogățind mintea și sufletul cititorului.
1 Ion Bold, Autobibliografie, Editura Terra Nostra, Iași, 2024
Prof. univ. dr. doc. Ing. Bujor MĂNESCU
Academia de Studii Economice București
Academia de Științe Agricole și Silvice
“Gheorghe Ionescu Șișești”