Nea Valică, un strămoș al împletitorilor în nuiele

Meșterul Valerică Matraș locuiește în Vorona, județul Botoșani, și este unul dintre membrii fondatori ai Asociației Meșterilor Populari din Moldova, încă din anul 2004. L-am descoperit aici într-un nord de țară, alături de soția sa Lucica Matraș, fiind o familie de meșteri care reprezintă într-adevăr valori de patrimoniu pentru noi. Sunt oameni care ar putea fi tezaurizați oricând, și dați ca modele pentru tânăra generație deoarece aceștia reînvie arta împletiturilor în nuiele și salvează un meșteșug pe nedrept uitat și părăsit în majoritatea satelor din Moldova.

Jumătate de secol de împletit nuiele

Meritul esențial al lui Nea Valică, cum îi spun cunoscuții, este că salvează un meșteșug, continuând să împletească nuiele în buna tradiție a locului. Acesta își împlinește un destin deoarece aceasta este o meserie curată, la cârma căreia se află oameni valoroși care merită tot respectul nostru și care ar trebui să devină modele pentru tânăra generație. „Este o pasiune moștenită de la bunicul, de când eram tânăr fecior. Sunt 50 de ani de când practic acest meșteșug și cu care merg înainte cât mă mai țin mâinile. Practic, totul a început după Revoluție, când m-am retras acasă și astfel, lângă acel bătrân, am început să lucrez deoarece trebuia să îmi duc existența mai departe. În acea perioadă aveam trei fete și trebuiau crescute. Astfel, prima coșarcă am împletit-o pe bucățele, cu toate că a fost demult, îmi amintesc ca și când ar fi astăzi că întâi am realizat fundul, la îndrumarea bunicului, după care am început să împletesc în sus, în nuia verde, nicidecum în nuia albă. Mărturisesc că timpul le-a rezolvat pe toate deoarece am început să mă documentez și să îmi dau seama cum se lucrează cu nuiaua și astfel am ajuns să lucrez în alb, cu toate că mi-a fost mai greu la început“, ne spune un om care a iubit și iubește arta meșteșugului.

Nea Valică lucrează de la coșulețe pentru ouă încondeiate până la piese de mobilier, iar arta împletiturii constă în faptul că trebuie să ai răbdare și timpul necesar, ne mărturisește un meșter care a realizat toată viață coșărci. „Fiecare piesă are câte o perioadă de timp diferită. Astfel, un coșuleț mic se poate realiza în 30 de minute, un coș de dus la biserică se poate confecționa în 45 de minute, pe când un set de fotolii poate să dureze chiar și două zile“, adaugă meșterul popular.

„Nea Valică, noi nu ne mai ținem de meseria aceasta!“

Într-o zi de lucru, activitatea acestuia este programată pas cu pas, din timp, cu migală. „În prima fază are loc aranjarea materialului și curățirea lui, iar restul decurge firesc, ca orice zi a unui angajat într-o întreprindere. Astfel, timp de o oră sau două, dimineața îmi aranjez materialul, iar restul timpului împletesc. După ce sortez nuielele, le bag într-un cazan la fiert, în jur de 8 ore, deoarece acestea trebuie să fie fierte pentru a se decoji ușor, apoi nuielele se despică în patru și se scoate miezul; într-o zi pot realiza chiar și câte 12 coșuri. La acest meșteșug, cel mai mult contează susținerea familiei, iar soția mea este omul de bază“, ne spune Valerică Matraș.

Fiecare meșter are secretul lui, altul îl păstrează, altul îl spune mai departe, cum este cazul și acestui om care vrea să ducă tradiția mai departe. „În acești ani de trudă am reușit să învăț niște copii, dar anii au trecut, ei au crescut și mi-au spus: «Nea Valică, noi nu ne mai ținem de meseria aceasta!» Astfel, toți au plecat deoarece nu au avut răbdarea necesară! Îmi pare rău că iau meseria cu mine și că nu am lăsat-o nimănui. Dacă nu vor, asta e!“

Un alt impediment legat de acest mește­șug este că materia primă nu prea se găsește pentru că sunt puțini cei care cultivă răchită, iar munca de pregătire are de fapt un an de zile în spate, respectiv de la creșterea răchitei până la pregătirea efectivă, pentru a deveni obiect finit. Aspectul ecologic este într-adevăr foarte prezent în obiecte deoarece este o materie primă curată; categoric, ea crește încă în mediul ecologic, sănătos, fiind lucrată apoi în mediu familiar, în gospodărie. Nea Valică conservă tiparul tradițional de coș, iar, pe lângă coșul utilitar de altădată, el merge spre decorativism, fiindcă de multe ori așa cere piața, dar nu renunță la tiparul și formele tradiționale, la materia primă naturală, cu un colorit natural, în încercarea de a duce mai departe meșteșugul așa cum era. De altfel, în acest domeniu, în Moldova meșteri de acest fel îi poți număra pe degete deoarece mai sunt în jur de trei persoane.

Principalele tipuri de împletituri inventate de meșterul din Vorona sunt piesele de mobilier, în special măsuțele și scaunele mari cu spătar. Pentru a varia, meșterul combină nuiele curățate cu cele necurățate, mai schimbă forma rotundă cu cea ovală și niciun coș nu iese identic cu altul. Cele mai solicitate sunt coșurile și coșulețele ornamentate. La toate târgurile meșterilor populari la care acesta participă, încarcă cam două mașini de coșuri. „Mi-au trecut mii de coșuri pe mână și sper să mai treacă încă pe atâtea, cât m-o ține Dumnezeu pe pământ.“

Beatrice Alexandra MODIGA