Vasilica Cojan, promotoarea covoarelor țesute la gherghef

Țesutul pare o activitate menținută vie doar în amintirile bunicilor de la țară. Însă nu este în totalitate așa pentru că există persoane care duc mai departe arta acestui meșteșug. Un astfel de exemplu este Vasilica Cojan, cea care nu renunță la gherghef nici la vârsta de 70 de ani. Și nu doar că încă lucrează, ci și transmite celor tineri din „secretele“ lânii și a ițelor.

Pe doamna Vasilica am întâlnit-o de multe ori pe ulițele Muzeului Satului din București. Adesea avea și ghergheful lângă covoarele expuse. Acesta nu doar la expoziție, ci montat cu scopul de a lucra la el și de a-i învăța pe cei interesați care îi este menirea. M-am apropiat și eu pentru a-i observa mai de-aproape creațiile. Am aflat că acela era un gherghef de mici dimensiuni pe care se pot crea carpețele și semne de carte. Este format dintr-un cadru de lemn, pene pentru a întinde urzeala, sul urzitor și sul de spată. Poate nu întâmplător era prezentat acesta, ținând cont de faptul că semnele de carte și carpețelele de mici dimensiuni sunt mai bine vândute față de covoarele mai mari. Am întrebat-o pe doamna Vasilica când a țesut prima oară, iar răspunsul a ilustrat pasiunea pentru tradițiile românești. „În casa părintească mama avea războiul de țesut montat mai tot timpul. Atunci când ieșea să facă treburile gospodărești mă așezam la război și țeseam. Ba de un deget, ba de două și, când am țesut cam de o palmă, mama a observat și m-a întrebat dacă eu sunt vinovată. Am răspuns că da și de atunci pot spune că mi-a intrat în sânge să lucrez tot mai mult și chiar să mă specializez în domeniu“, a răspuns meșterul popular.

De atunci și-a construit rostul în viață ținând seama de meșteșuguri. Mai întâi a făcut câțiva ani cursuri de specialitate, dar și liceul pedagogic. A predat mai bine de jumătate din viață lucru manual și apoi tehnologie, învățându-i pe cei mici din tainele activităților ce erau cândva de bază pentru femeile din satul românesc. Nici rezultatele elevilor nu au întârziat să apară, mulți dintre ei au participat la Olimpiada Națională organizată anual la Muzeul Astra din Sibiu, unde au obținut mereu premii și medalii.

Născută în comuna Tomșani – Vâlcea, școlită la Sibiu și Târgu Lăpuș, doamna Vasilica realizează covoare, carpete și semne de carte cu motive tradiționale în special din aceste zone, dar a învățat și din specificul altor zone geografice pentru a transmite generațiilor viitoare însemne moștenite din moși-strămoși. „Lucrez covoare la gherghef cu motive și simboluri vechi din Oltenia, Banat, Ardeal și Moldova. În funcție de dimensiune, aplic și modelul pe care mi-l creez singură, fără schiță. Folosesc bumbac și lână naturală. Dacă bumbacul nu mai este cel de altădată, lâna o mai găsesc în comerț, la fabricile de covoare vechi. O vopsesc în general cu culori naturale obținute din plante, dar mai folosesc și anilină“, a mai specificat aceasta.

Discuția cu dumneaei s-a încheiat cu un imbold pentru generațiile mai tinere. „E bine ca tineretul de acum, chiar dacă nu însușește un meșteșug, să aprecieze tradițiile. Începând de la costumul popular și continuând absolut cu toate tradițiile și meșteșugurile. Nu trebuie să uităm cine suntem, pentru a ști încotro mergem“, a conchis Vasilica Cojan.

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 52