Umiditatea și temperatura

Având în vedere că temperatura corporală a păsărilor este de 41-42°C și ținând cont de faptul că acestea nu dispun de mecanisme de termoreglare la fel de eficiente precum acelea ale mamiferelor, păsările se adaptează mai greu la factorii de temperatură și umiditate din timpul iernii. De aceea trebuie să le asigurăm un anumit confort de adăpostire.

Desigur, se face referire la situația din gospodăriile populației unde nu există posibilități de realizare a unor fluxuri sau programe tehnologice așa cum sunt în fermele industriale, specializate pentru creșterea păsărilor. În perioada de iarnă, reducându-se durata de lumină, asociată cu scăderea temperaturii și creșterea umidității, se ajunge la scăderea ouatului chiar până la dispariție și, inclusiv, la năpârlirea păsărilor.

Năpârlirea este un fenomen fiziologic normal, de refacere a organismului, și se manifestă prin căderea penelor și încetarea ouatului. Apariția acestor fenomene pe timpul iernii au drept cauză anumiți factori: lumina, temperatura, umiditatea și furajarea necorespunzătoare. Păsările revin în limitele fiziologice odată cu restabilirea lor. În gospodăriile populației, din cauza faptului că nu se respectă acești parametri tehnologici, păsările nu mai intră la ouat după faza de năpârlire.

De ce trebuie respectați acești parametri

Astfel, dacă ne referim la temperatură în sezonul de iarnă, este bine de știut că păsările nu au voie să fie lăsate libere prin curte, ci trebuie să stea în adăposturi bine izolate termic. De asemenea, nu trebuie să fie multe păsări în adăpost, ci în jur de 5-6 găini/m2. În general, datorită căldurii biologice degajate de păsări, se poate menține o anumită temperatură acceptabilă în adăposturi, dar dacă zilele sunt prea geroase, așa cum au fost în ultima perioadă, se recomandă, pe cât posibil, instalarea unor surse de încălzire.

Dacă ne referim la umiditatea din adăposturi, trebuie spus că o umiditate mare (80%), asociată cu o temperatură scăzută, duce la o umezeală excesivă a aerului din adăposturi și, implicit, la apariția unor boli afrigore sau sunt factori favorizanți pentru apariția unor boli infecțioase ca micoplasmoza, bronșita infecțioasă, LTI etc. De aceea, în adăposturile de păsări este recomandat să punem așternut uscat de paie care trebuie împrospătat.

De asemenea, foarte importantă este alimentația pe timp de iarnă, sezon în care lipsesc furajele verzi, iar substanțele nutritive din alimentație se reduc semnificativ. Drept urmare, pentru întreținerea păsărilor și pentru menținerea ouatului este necesară introducerea în alimentația acestora a suplimentelor proteino-vitamino-minerale: Complex Polivitaminic Buvabil, Ovoplus (special creat pentru găinile outoare), Romstarter 9 + 1 A, Vita B Complex și Romzeofort.

Dr. Viorica CHIURCIU, doctor în științe medicale, CSI

În rândurile următoare prezentăm câteva sfaturi pentru cei care intenționează să înființeze o crescătorie de chinchila. Materialul de față este un extras din Ghidul de bune practici în creșterea chinchilei întocmit de Mircea Vieroșanu, crescător de chinchila și vicepreședinte al Asociației Române a Blănurilor.

La construirea unor adăposturi noi sau la amena­jarea unor spaţii existente trebuie ţinut cont de toate condiţiile necesare creşterii animalelor în condiţii de sănătate. De asemenea, la alegerea viitorului adăpost trebuie ţinut cont de factorii de mediu din exterior: zgomote, poluarea zonei, clima zonei etc.

Nu există scheme standardizate pentru organizarea adăposturilor. Adăpostul însă trebuie să asigure posibilitatea de întreţinere a curăţeniei (tavanul, pereţii şi pardoseala trebuie acoperite cu materiale uşor lavabile şi care să ofere posibilitatea dezinfectării periodice), iluminării naturale (cel puţin parţial), aerisiri permanente fără crearea de curenţi de aer şi menţinerea unei temperaturi de maximum 27°C, cu o umiditate cât mai scăzută (de preferinţă sub 70%). Amplasarea rastelelor în adăpost trebuie făcută de aşa manieră încât să permită accesul  personalului de îngrijire pentru a se efectua inspecţia zilnică a animalelor.

Amplasarea adăposturilor să nu fie în preajma unor surse de zgomote stridente, puternice, bruşte, chiar dacă sunt de mică intensitate. Spre exemplu, zgomote exterioare adăpostului: lovituri de ciocan, echipamente electrice care în timpul funcţionării produc zgomote de intensitate mare (maşini de prelucrat lemnul sau metalul, picamere etc.) sau zgomote din interiorul adăpostului: tonalitatea şi intensitatea vocilor îngrijitorului sau a vizitatorilor, soneria telefonului mobil etc.

În adăposturile destinate creşterii animalelor (ferme) nu se permite organizarea de spectacole sau demonstraţii, care pot induce o stare de stres animalelor.

Cuştile de creştere trebuie să aibă dimensiuni adaptate modului de viaţă a chinchilei. Construcţia şi întreţinerea cuştilor destinate chinchilelor trebuie să le asigure spaţiu suficient desfăşurării atitudinii locomotoare normale, să aibă posibilitatea de a-şi face toaleta fără a întâmpina greutăţi şi să se întindă, să se odihnească şi să adopte poziţii de somn diferite, să aibă loc suficient pentru a-şi întinde membrele şi să se ridice.

Condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească adăpostul şi cuştile de creştere:

• Suprafaţa cuştii – minimum 0,2 mp/animal.
• Volumul cuştii – minim 0,08 mc/animal.
• Existenţa în cuşcă a unui obiect de ros (lemn, BCA etc.)
• Existenţa unei băiţe pentru îmbăiere în nisip special.
• Existenţa unui hrănitor pentru hrana concentrată.
• Existenţa unui locaş pentru fân.
• Existenţa unui adăpător.
• Asigurarea unui aşternut absorbant corespunzător plasat fie în cuşcă, fie imediat sub aceasta.
• Volumul de aer pentru un animal – minimum 0,5 mc.
• Iluminat natural şi artificial.
• Sistem de ventilaţie natural şi artificial.
• Sistem de încălzire care să nu producă monoxid de carbon în incintă.
• Sistem de răcire a aerului amplasat astfel încât să nu producă curenţi de aer cu o viteză mai mare de 0,2 m/s.
• Aparate de măsurare a temperaturii şi a umidităţii din atmosferă.

Limite pentru condiţiile de microclimat

• Temperatură – optim 16-17°C. Nu mai mică de 14°C în zonele de maternitate şi nu mai mare de 27°C în toate zonele.
• Umiditatea, sub 70%
• Luminozitate – lumina naturală sau similar.
• Concentraţia de dioxid de carbon, între 1-6 mg/l.
• Concentraţia de amoniac, sub 0,02 mg/l.

Condiţiile de personal

Îngrijirea chinchilelor va fi asigurată de un personal suficient din punct de vedere numeric şi care să deţină cunoştinţe adecvate despre specia de animal de blană aflat în îngrijirea acestuia, precum şi despre sistemul de creştere şi echipamentul de sacrificare utilizat. Crescătorul trebuie să fie în măsură să observe în special următoarele:

(a) să recunoască starea de sănătate a animalelor; 

(b) să înţeleagă semnificaţia modificărilor compor­tamentale;

(c) să aprecieze dacă mediul în care trăiesc chinchilele este sau nu corespunzător pentru sănătatea şi bunăstarea acestora.

În activitatea sa zilnică cu chinchilele de care se ocupă, crescătorul trebuie să fie conştient de rolul bunăstării animalelor şi să fie în măsură să recunoască dacă mediul general al acestora este sau nu adecvat pentru asigurarea sănătăţii acestora, îndeplinindu-le totodată şi nevoile biologice, inclusiv ale speciilor cu modele comportamentale mai aparte. În vederea conştientizării nivelului de competenţă al crescătorului, ar trebui să se considere oportunitatea eliberării unui certificat de competenţă.

În vederea dezvoltării unei legături pozitive între om şi animal, manipularea atentă a animalelor, precum şi contactele de altă natură cu acestea trebuie să fie potrivite de la bun început.

Laura ZMARANDA

Menţinerea unei bune stări de sănătate a animalelor în sezonul rece este strâns legată de respectarea tehnologiei de creştere şi exploatare privind furajarea şi întreţinerea, dar şi de asigurarea unui climat corespunzător în adăposturi.

Temperatura interioară este factorul major de microclimat ce influenţează cel mai mult starea de sănătate şi producţia animalelor. Cercetătorii au stabilit că pentru fiecare specie şi categorie de animale există o temperatură optimă, denumită „zonă neutrală“, la care producerea şi pierderea de căldură sunt egale, cantitatea de furaje ingerate fiind folosită exclusiv pentru producţie, pentru limitarea pierderilor de căldură, animalele se ghemuiesc, iar păsările îşi aranjează penele. Organismul produce căldură prin tremurături musculare, bătăile inimii se accelerează şi creşte ritmul respiraţiei. Scăderea temperaturilor exterioare sub 15°C se resimte şi în interiorul adăpostului. Dacă în adăpostul pentru bovine temperatura scăzută se menţine mai multe zile, producţia vacilor de lapte se reduce cu 15-20%, iar sporul în greutate al animalelor tinere scade semnificativ.

Când în adăpost este prea cald centrul nervos de reglare intervine, mărind pierderile de căldură prin transpiraţie (evaporarea sudorii răcoreşte corpul), animalul bea mai multă apă, iar pofta de mâncare scade şi producţia se reduce. Cea mai potrivită temperatură pentru vacile de lapte este de 10-15°C, atunci când aerul este mai uscat, şi de 15-17°C, dacă aerul este umed. Pentru tineretul bovin este suficientă o temperatură de 10-15°C.

În creşterea porcinelor, temperatura optimă din adăposturi diferă în funcţie de vârstă şi starea fiziologică. Purceii nou-născuţi reprezintă categoria cea mai sensibilă, mai ales în sezonul rece. Acolo unde adăposturile, chiar încălzite, nu asigură 27-28°C, este necesar ca purceii să fie ţinuţi în primele 2-3 zile de viaţă într-un coş sau într-o ladă bine căptuşite, în care se introduce o sticlă cu apă aproape fierbinte, înfăşurată într-un material textil moale, ce constituie o importantă sursă de căldură. Temperaturile sub 25°C în primele zile de viaţă, asociate cu o umiditate excesivă, au ca efect apariţia afecţiunilor „afrigore“ şi tendinţa purceilor de a nu suge suficient colostru, ceea ce creează o minimă rezistenţă a acestora la îmbolnăviri, precum şi la inflamaţia ugerului scroafei şi apariţia mamitelor.

Adăposturile pentru ovine trebuie să asigure o temperatură de 10-12°C în spaţiul destinat adultelor şi de 14-15°C în compartimentul de fătare amenajat de obicei la unul dintre capetele saivanului şi prevăzut cu tavan.

Umiditatea, asociată cu o temperatură optimă, determină gradul de confort al oricărui adăpost. În adăposturi umiditatea produce, prin respiraţia şi transpiraţia animalelor, evaporarea apei din jgheaburi sau adăpători, a celei folosite la menţinerea curăţeniei şi din dejecţiile neevacuate la timp. Când temperatura scade, aerul saturat cu vapori de apă vine în contact cu suprafeţele reci, producând condens. Umezeala care se scurge pe pereţi şi care picură de pe tavan contribuie la mărirea umidităţii din adăpost şi favorizează dezvoltarea şi răspândirea microorganismelor, în special a mucegaiurilor. Organismul animal pierde mai multă căldură, simte mai mult frigul, consumă mai multe furaje, răceşte mai uşor, prezintă mai des îmbolnăviri ale aparatului respirator. Pentru reducerea umidităţii sunt necesare o bună ventilaţie, menţinerea în stare de funcţionare a sistemelor de canalizare, evacuarea la timp a dejecţiilor şi evitarea supra­aglomerării adăposturilor.

Compoziţia aerului din adăposturi influenţează în mare măsură calitatea microclimatului, care, la rândul său, determină starea de sănătate şi productivitatea animalelor. În afară de oxigen şi azot, în aerul adăposturilor se găsesc, în concentraţii diferite, şi gaze nocive (amoniac, hidrogen sulfurat, bioxid de carbon), precum şi pulberi de provenienţă diferită.

Amoniacul (NH3), gaz cu miros puternic înţepător, iritant, se formează prin fermentaţia urinei şi a gunoiului de grajd, prezenţa lui dovedind lipsă de igienă. Amoniacul irită mucoasa oculară, producând lăcrimări şi chiar conjunctivite, tuse, irită mucoasa căilor respiratorii şi, după o perioadă mai lungă, poate afecta mucoasa pulmonară, favorizând bronhopneumoniile. Limita admisă în adăposturi nu trebuie să depăşească 0,026‰/ 0,026 mg/l aer.

Hidrogenul sulfurat (HS) ia naştere în urma proceselor de putrefacţie a dejecţiilor şi materiilor organice din colţurile adăposturilor, acolo unde curăţenia nu se face la timp, iar analizarea şi ventilaţia sunt necorespunzătoare. Acumularea de H2S produce paralizia centrului respirator şi vasomotor, provocând intoxicaţii grave şi în final moartea prin asfixiere. Cantitatea de H2S admisă în aerul adăposturilor pentru animale nu trebuie să depăşească 0,015‰ (0,015 mg/l aer).

Bioxidul de carbon (CO2) rezultă din respiraţia animalelor şi descompunerea materiei organice. În adăposturile prea aglomerate şi defectuos ventilate cantitatea de CO2 creşte peste limita admisă de 3‰.

În adăposturile bine întreţinute, cu aşternut gros, schimbat la timp şi sisteme de canalizare şi ventilaţie corespunzătoare, gazele nocive se produc în cantităţi ce nu influenţează organismul animal.

Lumina reprezintă alt factor important de microclimat deoarece stimulează activitatea întregului organism, măreşte capacitatea de muncă şi producţie, precum şi dezvoltarea normală a tineretului.

Coeficientul de luminozitate reprezintă raportul dintre suprafaţa de geam şi suprafaţa pardoselii adăpostului. Acest coeficient trebuie să fie de 1/18-1/20 în adăpostul vacilor de lapte şi de 1/8-1/10 în cele pentru tineret. Pentru o bună luminozitate, pereţii şi stâlpii interiori se vor vărui periodic, iar geamurile vor fi curăţate. Culoarea albă a varului reflectă lumina în proporţie de 75-80%, culoarea cenuşie 25%, iar culoarea neagră doar de 1,2%. Ferestrele murdare opresc până la 80% din lumina care pătrunde în adăpost.

În creşterea păsărilor, ştiut fiind că bolul alimentar devine bol fecal în 4-5 ore, măreşte viteza de creştere în greutate şi curba de ouat.

Suprafaţa de adăpost necesară pe cap de animal sau densitatea este prima condiţie care trebuie avută în vedere la proiectarea şi construirea adăpostului. Animalul trebuie să aibă spaţiu suficient pentru odihnă, atât în picioare, cât şi culcat, cu o pardoseală călduroasă şi elastică (cărămidă, ciment bituminat, scândură, cauciuc), să poată face un minim de mişcări, să se poată odihni în bune condiţii. Adăposturile supradimensionate, nepopulate la capacitate, a căror suprafaţă este mai mare decât numărul de animale, sunt friguroase, iar producţiile animalelor scăzute. Dimpotrivă, în adăposturile supraaglomerate aerul este viciat din cauza creşterii temperaturii, umidităţii şi concentraţiei gazelor nocive.

Având în vedere cele arătate, menţinerii parametrilor optimi de microclimat în perioada de stabulaţie trebuie să i se acorde un plus de atenţie, pentru a asigura animalelor o bună stare de sănătate, care să permită punerea în valoare a aptitu­dinilor productive ale acestora în condiţii de eficienţă economică.

Ing. Bogdan MACOVSCHI