Romania

Țară, țară, vrem... fermieri! Antreprenori, zootehnia are nevoie de voi!

Țară, țară, vrem... fermieri! Antreprenori, zootehnia are nevoie de voi!
Distribuie:  

În zootehnie, în ceea ce privește creșterea animalelor, puțini sunt tinerii dornici să pună osul la treabă, cu gândul că o să dezvolte generațiile viitoare de fermieri cu care vor lucra. Fie cei care vor fi la butoane în ferme, fie cei care vor gândi strategii și alte politici, în zootehnie planurile de viitor sunt pe termen scurt.

În ultimii 10 ani, educația agricolă a fost într-un continuu declin. Nu o spunem noi, o spun statisticile! Tinerii nu mai sunt încurajați să urmeze un astfel de domeniu, deşi vorbim despre un domeniu competitiv și profitabil. Cei puțini care mai sunt au o responsabilitate morală, prin moștenire de familie.

Iulian Rebei Vasilică din comuna Fântânele, județul Iași, este unul dintre tinerii care duc mai departe tradiția familiei moștenită. Crescătorul deține un efectiv de 300 de animale, rasa Bucălaie de Luncani.

„De zootehnie mă ocup de când eram copil. M-am născut cu oi, cu oi am crescut și în prezent duc tradiția mai departe pentru că tatăl meu este bătrân și nu mai poate lucra. Până în prezent, 2023 a fost pentru mine un an foarte bun, prețul mielului a avut un preț foarte bun de 17 lei/ kg în viu, brânza 35 lei/kg, în schimb lâna nu a mers. În zootehnie, dacă nu ar fi partea vegetală, nu ai cum să reziști cu animalele, eu am câteva hectare, nu am multe. Pe viitor aș vrea să le înmulțesc, dacă dă Dumnezeu și ne ajută“, specifică tânărul din județul Iași.

ciobani

Un alt tânăr curajos care vrea să ducă tradiția mai departe a familiei este Mario Gaman. Acesta are vârsta de 18 ani, este elev în clasa a XI-a la secția veterinară, în cadrul Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu“ Podu-Iloaiei și este din Totoești, județul Iași.

„Împreună cu familia administrez o fermă de animale de 600 de oi, rasa Țurcană. Activitatea mea în fermă într-o zi obișnuită este să mulgem oile și să facem brânza. Pe viitor vreau să duc mai departe tradiția de a crește animale pentru că este un domeniu de viitor“, adaugă Mario.

România este țara din UE cu cea mai mare proporție din populație care lucrează în agricultură, dar, din păcate, suntem și în topul vârstei și al lipsei de educație agricolă în rândul fermierilor. Aproape 97% dintre fermieri au doar experiență practică agricolă, dar mai îngrijorător este faptul că și în cazul tinerilor manageri de exploatații agricole (sub 35 ani), o covârșitoare proporție de 89,6% au doar „școala vieții“ în agricultură, arată datele oferite de Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE).

Beatrice Alexandra MODIGA

fermieri, zootehnie, antreprenori

Alte articole:

Efectul de bumerang al taxei de solidaritate în agricultură