Ciobanii vor prețuri mai mari pentru mielul de Paște
Crescătorii de ovine încep să își facă primele calcule privind prețul mieilor în acest an. Ciobanii spun că fătările la oi deja au început în anumite zone, decurg bine, iar în acest an mieii vor atinge până la Sărbătorile Pascale greutatea optimă pentru vânzare. Fie că vând direct de la stână sau în spații special amenajate din piețe, pentru carcasă, crescătorii de ovine și-au făcut deja o idee privind prețul pe care îl vor cere de Paști.
În contextul inflației mari și a creșterii prețurilor la alimente, și masa de Paște va fi mai scumpă în acest an. Desigur, mai sunt circa 3 luni până la Sărbătorile Pascale, dar costurile mâncării se majorează continuu. Crescătorii de animale anunță astfel prețuri mai mari față de anul trecut pentru carnea de miel. Ei precizează că nu au încotro și trebuie să vândă mai scump ca urmare a creșterii costurilor la cereale și inputuri, astfel că trebuie să își acopere cheltuielile și să mai facă și profit. În anul 2023, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 16 aprilie, iar cel catolic pe 9 aprilie.
Investiție de 50.000 lei pentru un efectiv redus de Țurcane breze
Andreea Florentina Acsinciuc din comuna Vața de Jos, județul Hunedoara, ne spune că a crescut printre oi.
„Am avut prima dată Țurcane oacheșe, bucălăi și băle. În urmă cu 4 ani le-am vândut și am început cu doar două oi Țurcane breze, dar cu timpul le-am înmulțit, am mai achiziționat, iar în prezent avem un efectiv de 70 de Țurcane breze. Ne-am axat pe această rasă datorită faptului că producția de lapte este mai mare ca la celelalte Țurcane. Și greutatea mieilor la fătare este mai mare în comparație cu mieii de la celelalte varietăți. Majoritatea mieilor îi vindem în alte zone, berbecuții mai precis, iar mieluțele le păstrăm pentru reproducție. Această varietate de oi sunt puțin mai pretențioase, dar trebuie neapărat hrană bună și condiții, mai ales pe timpul iernii și în timpul fătărilor. Investiția ne-a costat până în prezent undeva la 50.000 lei, iar un asemenea exemplar poate să intre 1.000 și 5.000 lei, chiar și mai mult. De toată ferma mă ocup eu împreună cu soțul. Pe viitor am vrea să ne extindem și să ajungem la un efectiv de 250 oi mame. Prețul mielului anul aceasta va fi undeva între 20-22 lei kg în viu și în jur de 40 lei/kg/carcasă“, spune crescătoarea.
Lipsa forței de muncă rămâne primordială
Din județul Hunedoara ajungem în județul Constanța, în comuna Adamclisi, la ferma crescătorului Ștefan Mocanu, care se ocupă cu creșterea oilor de la vârsta de 11 ani.
„Am 20 de ani de ciobănie, am plecat de la un efectiv de 70 de capre și o mieluță care sugea la capre; acum am un efectiv de 450 capre și 500 de oi, lucrăm în familie și avem și doi ciobani. De la an la an este tot mai greu din mai multe cauze: lipsă de oameni, fermierii mari nu ne lasă pe miriște, islazul comunal se ară și nu se ia nicio măsură, statul nu ne ajută la timp. Anul trecut am dat 7 lei la tuns / oaie și apoi i-am dat foc; laptele îl dăm la Olympus de 9 ani, cu un preț de nimic. Îmi doresc să le înmulțesc, să ajung măcar la vreo 1.000 de oi și 500 capre, dar nu avem cu cine, nu sunt oameni, din ce în ce este tot mai greu, din toate punctele de vedere. Toate s-au scumpit anul acesta. Dacă anul trecut a fost 30 lei / kg / carcasă și 15 lei / kg în viu, la Paște sperăm să ajungem 35 / kg / carcasă și 20 lei / kg / viu, altfel nu mai putem merge înainte“, adaugă hunedoreanul.
Un alt crescător este Ionel Dobrea din comuna Vetrișoaia, județul Vaslui, care deja a pus la vânzare 180 de miei, rasa Țigaie, și zice că cere prețul de 20 lei / kg în viu, dar nu știe dacă acest preț este unul corect și nici nu a apucat să se consulte cu colegii de breaslă.
Costi Totto din Cluj-Napoca este de părere că în țara aceasta nu o să fie niciodată ciobanii și fermierii uniți pentru că sunt foarte mulți care trăiesc din asta și nu au ce face, iar acest lucru strică piața. „Spre exemplu, eu am 150 de femele, dacă este preț bun vând, dacă nu, nu! Dacă fermierii ar fi uniți s-ar schimba lucrurile! În Anglia, Turcia, Germania, Franța, prețurile la carnea de miel încep de la 10-15 euro / kg“, adaugă crescătorul.
Beatrice Alexandra MODIGA
Paste, miei, ciobani, Sarbatori Pascale, preturi Paste, preturi carne de miel, preturi miei
- Articol precedent: Trei frați au investit 120.000 de euro într-o fermă de ovine
- Articolul următor: Avem potențial în producerea furajelor combinate, dar lipsește strategia