Mangalița și… beznă!

Guvernul a adoptat recent o hotărâre pentru „susținerea crescătorilor de suine în vederea producerii cărnii de porc din rasele autohtone Bazna și Mangalița“. Inițiativă, lăudabilă de altfel, privită prin ochiul specialiștilor, ridică mai multe semne de întrebare privind cunoștințele de zootehnie, marketing şi industrializare a cărnii ale autorilor proiectului. Să prezentăm, pentru început, câteva informații legate de cele două rase autohtone.

Bazna este o rasă originară din zona Sibiului, răspândită în tot sudul Ardealului. S-a format în urma unor încrucişări nedirijate între scroafe de rasă Mangaliţa şi vieri de rasă Berk, începând din anul 1872, în localitatea Bazna, utilizându-se şi consangvinitatea. Produşii rezultaţi, având însuşiri productive superioare rasei Mangaliţa, au fost apreciaţi de crescători, astfel încât populaţia hibridă s-a răspândit în scurt timp în jurul oraşelor Mediaş, Sighişoara, Sibiu şi Făgăraş datorită precocităţii şi prolificităţii superioare faţă de rasa maternă locală. În anul 1885 şi apoi după anul 1900 s-au făcut importuri de reproducători Berk din Anglia, care au fost utilizaţi în scopul ameliorării şi omogenizării rasei Bazna, în curs de formare şi consolidare. Au mai fost utilizate episodic, pentru infuzie, rasele Yorkshire şi Sattelschwein. În ultimii 30 de ani s-a ameliorat prin utilizarea rasei Wessex. Bazna a fost recunoscută oficial ca rasă de sine stătătoare în anul 1948, după care s-au înfiinţat câteva nuclee de selecţie. Porcinele din această rasă sunt din tipul productiv mixt (carne-grăsime), de talie mijlocie, cu aspect negru cu alb în regiunea spetei. Greutatea optimă de sacrificare (125-135 kg) este atinsă la 9-10 luni. Rasa nu este pretenţioasă la condiţiile de mediu.

Mangaliţa este o rasă veche şi bine consolidată genetic, specializată pentru producţia de grăsime, cu o carne gustoasă şi suculentă. Animalele din această rasă valorifică foarte bine resursele furajere ieftine. Rasa Mangaliţa provine din suinele primitive europene de talie mare, cu părul lung şi creţ (din Balcani), infuzată cu unele rase de origine asiatică aduse de către romani în Europa. Este o rasă specializată pentru producţia de grăsime şi are cinci varietăţi: blondă, roşie, neagră, cu abdomen de rândunică şi bariţ. În ţara noastră se creşte de peste 160 de ani, iar după alţi autori de cca 200 de ani (din anul 1803). Se creşte în efective reduse, în gospodăriile populaţiei, dar şi în unităţi de stat, din vestul şi centrul ţării şi mai rar în sud (Tulcea). Sunt animale de talie mare, cu corpul relativ scurt, dar adânc. Corpul este acoperit cu păr ondulat sau creţ (prevăzut şi cu subpăr). Capul este relativ mic, cu urechi potrivit de mari şi semiblegi. Gâtul este scurt, gros şi musculos. Trunchiul este masiv, cu aspect de butoi (linia spinării uşor convexă, iar cea a abdomenului lăsată). Şuncile posterioare sunt slab dezvoltate. Prolificitatea este redusă, între 5-6 purcei la fătare, iar scroafele, pe lângă capacitatea de alăptare slabă, prezintă un instinct matern slab conturat. Este o rasă semiprecoce, însă carcasele sunt cele mai corespunzătoare pentru prepararea salamului de Sibiu și a produselor tradiționale. Nu este pretenţioasă la hrană, mulţumindu-se cu păşunea, unele fructe de pădure, dar reacţionează pozitiv la suplimentarea hranei cu concentrate. În condiţiile unei diete controlate, are o valoare a grăsimii polinesaturate mai mare decât a raselor de porci crescute în sistem industrial. Varietatea blondă posedă un grad ceva mai ridicat de ameliorare faţă de celelalte varietăţi. A fost mult apreciată de localnici pentru calitatea cărnii şi în special a slăninei, iar carnea este potrivită pentru obţinerea unor produse tradiţionale. Consumul specific este de 5,5-6 kilograme de hrană, iar sporul mediu zilnic este de 450-500 de grame. După cum se vede, ambele rase sunt caracterizate de un spor mediu zilnic redus, Menționăm că în literatura de specialitate din Ungaria, unde mangalița este considerată tot „rasă autohtonă“, se arată că, în cazul acestei rase, greutatea de 130 kg se atinge în 11-13 luni. Aceeași sursă precizează că purceii înţărcaţi la vârsta de 8 săptămâni au greutatea de 6-8 kg. Facem aceste precizări pentru a arăta una dintre dificultățile de administrare a programului, așa cum este el încropit.

O scurtă analiză a Hotărârii de Guvern

Schema de ajutor se doreşte a fi una „de minimis“. Acordarea ajutoarelor de acest tip se face din fonduri naționale, dar, cum bine se precizează și în Capitolul 1 al documentului, nu se poate acorda dacă:

- cuantumul ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii de produse cumpã­rate sau puse pe piaţă;

- ajutoarele sunt subordonate utilizãrii produselor naționale în detrimentul celor importate.

În condițiile în care acest ajutor stabilește atât prețul de achiziție a purceilor, cât și prețul de achiziție a porcilor, iar rasele susținute sunt „autohtone“, credem că aceste două excepții de acordare a ajutorului de minimis pot constitui o problemă în procesul de aprobare de către UE a acestei scheme de ajutor. În ceea ce privește părțile implicate în derularea programului, considerăm că identificarea tuturor verigilor – ferma de reproducție, crescător, abator/procesator, ANARZ – este corectă și utilă, dar nu pare să fi existat o consultatre reală a acestora, ceea ce a și dus la crearea unei scheme ce nu este susținută de realitatea din teren. Vom prezenta mai jos câteva argu­mente. Documentul analizat stabilește greutatea purceilor incluşi în schema de ajutor la minimum 10 kg și maximum 12 kg. După cum am arătat, greutatea purceilor la înțărcare este de 6-8 kg, iar sporul mediu zilnic este de 450/500 grame. Ca atare, producătorul și procesatorul au 4 (patru) zile la dispoziție pentru a livra purceii la crescător.

- Prețul de 250 lei/purcel plătit producătorului

La o simplă căutare pe Internet putem vedea că purceii proveniți din aceste două rase sunt vânduţi cu 300-400 lei. Ca atare, această „subvenție“ nu încurajează producătorii, suma fiind mai mică decât cea obținută din piață, asta fără a lua în calcul impactul financiar al înregistrării exploatației, precum și al fiscalizării acestor venituri.

- Prețul de 11 lei/kg plătit crescătorului

Preţul este identic cu cel de piață din momentul actual, iar menținerea lui pe tot parcursul anului poate încuraja crescătorii. Chiar și cu un consum specific mult mai mare decât la alte rase, poate asigura un profit substanțial crescătorului.

Partea care revine procesa­torului:

- Asigurarea transportului de la producător la crescător și de la crescător la abator: un vehicul autorizat pentru transport animale solicită un preț de 5-6 RON/km, iar numărul de purcei de transportat este unul foarte mic, costul per kilogram devenind unul foarte ridicat.

- Prețul de 11 lei/kg este unul identic cu cel de piață și trebuie achitat într-un termen foarte scurt.

Aici mai sunt de menționat câteva aspecte:

- Nu există nicio bază de date cu abatoarele mici care ar putea gestiona acest tip de afaceri.

- Aceste rase se preteazã la procesarea unor produse tradiționale, cu timpi de măturare de peste 30 zile, timpul de recuperare a banilor fiind de cel puțin 60-90 de zile.

- Chiar și în aceste condiții, afacerea ar putea funcționa doar pentru abatoarele care au și secții de procesare și maturare tradițonală.

- Timpul de așteptare de „numai“ 7-10 luni până când purceii contractați ajung la greutatea de sacrificare

Am fi vrut să facem câteva precizări și privind implicarea ANARZ în acest program, însă respectabila instituție nu mai are site activ și nu știm dacă are personal disponibil și calificat. Cât despre generarea bazei de date în care să se administreze programul…

Clement LUPU