Scris de Lumea Satului în 03 Ianuarie 2017. Publicat în Zootehnie.

Între contabilitate și păsări ornamentale

„Dați-i omului un motiv suficient de puternic și va fi în stare să mute și munții din loc!“, spun psihologii. Și fără îndoială că au dreptate. Așa că în spatele fiecărei inițiative se găsește câte un motiv. Dar v-ați gândit vreodată că o fermă de păsări ornamentale poate porni de la o simplă omletă?

De la pasiunea pentru omletă la pasiunea pentru găini

„De când îl știu, soțul meu a fost un mare amator de omlete, sub toate formele. Cei doi fii ai mei i-au moștenit gusturile. Ca atare, la noi în casă se mănâncă o grămadă de ouă. Dar culmea a fost acum cinci ani și jumătate, când, într-o dimineață, soțul meu a preparat o omletă din 30 de ouă. Nu mi-a venit să cred. Realizați ce înseamnă numai să spargi și să pui la un loc, într-un castron, 30 de ouă? În momentul acela am înțeles că trebuie să facem ceva“, povestește dna Oana Gyenge.

Primul lucru la care s-a gândit a fost acela de a începe să crească găini. Cu atât mai mult cu cât avea și unde să le crească. Grădina pe care o moștenise de la bunici în județul Ialomița o schimbase cu ceva vreme în urmă pe un teren mai aproape de București, lângă Titu. Deja acolo se aflau o livadă și o grădină. Așa că a construit adăposturi pentru găini. „Parcă am avut o premoniție și am făcut și adăposturile, și volierele foarte mari“, își amintește. „Chiar au râs de mine prietenii și m-au întrebat dacă vreau să fac vreo Avicola.“

„Câteva“ găini au ajuns 650!

Despre creșterea găinilor, dna Gyenge știa câte ceva din vacanțele petrecute la bunici, la țară. Dar nu prea multe. În orice caz, pornind de la motivul pentru care s-a gândit să înființeze ferma, a dorit să crească niște găini care să facă ouă cu un conținut mai scăzut de colesterol, pentru sănătatea familiei sale. „Să fie limpede – spune domnia sa – nu există ouă fără colesterol. Cine spune așa ceva ori nu știe, ori minte. Există, în schimb, ouă cu un conținut scăzut de colesterol. Una dintre rasele care face astfel de ouă este găina Araucană.“ Așa se face că găinile araucane au devenit primele locatare ale gospodăriei. Principala caracteristică a acestei rase este că ouăle sale sunt verzi la culoare. În ceea ce privește coloritul păsărilor, acesta este deosebit de variat. Penele, în special cele ale cocoșilor, adună nuanțe de albastru, orange, negru, potârnichiu și alb.

„Apoi ne-am gândit că ne-ar plăcea să avem ouă în culori diferite. Pentru asta ai nevoie de rase diferite de găini. Și am zis să luăm câteva din fiecare. Și la câteva găini trebuie și un cocoș. La asta s-a adăugat faptul că eu iubesc foarte mult păsările și nu suport ideea de a le vedea în cratiță. Pe această latură au marșat cunoscuții care aveau câte o pasăre cu vreun defect genetic, gen ciocul strâmb sau un ochi lipsă. Îmi spuneau că dacă n-o iau eu, o sacrifică. De fapt, expresia asta a ajuns o glumă, deja: «Dacă n-o iei tu, o fac ciorbă». Și așa am ajuns de la «câteva» găini la 650, pe lângă 200 de rățuște și 50 de bibilici“, adaugă crescătoarea.

Ayam Cemani, găina cu carne neagră

Totuși, păsările cumpărate, față de cele luate „de suflet“, sunt din rase de top. Oana Gyenge a considerat că, dacă își cumpără niște găini, atunci ar dori să aibă și o satisfacție vizuală.

„Așa am ajuns să am Ayam Cemani pentru care m-am zbătut cu o încăpățânare cruntă“, își amintește. „Întâi am comandat ouă din Olanda. Au ajuns făcute praf. Apoi, cu ajutorul unor colegi care au fost la o expoziție în Franța, la Metz, și s-au întâlnit acolo cu producătorul, am intrat în posesia unor ouă întregi. Așa am reușit să pun bazele unei mătci. Ulterior am reușit să mai obțin încă două linii“, istorisește colecționara de păsări. Exemplarele din această rasă sunt de culoare absolut neagră, fără niciun fel de pată de altă culoare. În Indonezia sunt idolatrizate și constituie obiecte de cult. De aceea se spune că prețul lor variază între 30.000 și 200.000 USD. „Sigur, asta probabil că este valabil acolo. Este ca și cum ai încerca să-i vinzi unui adept al acelei religii o icoană creștină la o asemenea sumă“, compară realist situațiile proprietara găinilor. A auzit de la alți crescători, dar nu a verificat, că aceste păsări au și carnea și oasele negre. Chiar și sângele lor este foarte închis la culoare.

Printre rasele preferate se numără și Mătasea Japoneză. „Ani de zile nu am avut decât albe. Anul acesta am obținut și unele potârnichii, cărora copiii le spun ciocolatii, pentru că au culoarea ciocolatei. Arată ca niște ghemuri de blană care se rostogolesc prin curte“, le descrie stăpâna lor.

Economista devenită veterinar autodidact

Probabil că ar trebui să scriem un serial întins pe mai multe luni pentru a povesti despre toate rasele pe care le crește doamna Oana Gyenge. Ne vom mărgini să spunem doar că domnia sa îngrijește nu mai puțin de 20 de specii de găini, șase specii de rațe și trei varietăți de bibilici.

Ca să poată ajunge la această performanță, pe lângă pasiune, a trebuit să și învețe și să muncească enorm. „Nu suportam ideea de a le pricinui vreo durere păsărilor. Ca atare, nici nu vroiam să mă gândesc să le vaccinez eu vreodată. Dar veterinarul cu care lucrez nu avea atât timp la dispoziție ca să facă el asta. Și când am realizat în ce chinuri moare o pasăre bolnavă am învățat să le vaccinez. La fel s-a întâmplat și când am învățat să le aplic ochelari de fazan cocoșilor, ca să nu se mai bată între ei. Cu timpul am ajuns să pot diagnostica singură găinile și să le pot da și tratamentul potrivit. Totuși, întotdeauna mă consult cu veterinarul“, ne povestește.

Răgazul care nu se poate cuantifica în bani

Pentru clocirea ouălelor a încercat diverse utilaje. „Incubatorul industrial nu m-a mulțumit. Abia din jumătate din ouă au ieșit puii. După numeroase încercări, am ajuns la concluzia că cele mai bune sunt incubatoarele clasice, de câte 70 de ouă. Numai că, în perioada de vârf am și câte 450 de ouă deodată la incubator, care trebuie întoarse măcar o dată pe zi, manual. Asta durează cam o oră și este răgazul meu de liniște. Cât timp întorc ouăle, pot să mă gândesc la mine, la viața mea, la ce am de făcut, la planurile mele. Ăsta este unul dintre cele mai mari câștiguri pe care îl obțin din această activitate. Și nu se poate cuantifica în bani“, îmi mărturisește.

În ceea ce privește latura financiară a acestei activități, consideră că, deocamdată, în România nu există o piață care să îți permită să trăiești doar din această activitate. „E adevărat, mai ales primăvara se cumpără pui, fie pentru copii, fie drept cadouri pentru oameni care au de toate și cărora prietenii vor să le facă un cadou inedit. Se mai vând pui și la alți crescători. Prețurile ajung și la 200 – 250 euro. Dar nu acoperă costul vaccinurilor și al furajelor. Practic, pentru mine și familia mea este un hobby și, deocamdată, este limpede că nu putem trăi din asta“, explică Oana Gyenge, care este economistă de meserie.

Cu toate acestea, pasiunea pentru înaripatele multicolore rămâne vocația vieții sale. „Pentru mine fiecare pasăre are câte un nume. Din când în când le iau în brațe, le mângâi și vorbesc cu ele. Atunci simt cel mai bine dacă sunt sănătoase și au tot ce le trebuie. Iar ele îmi răspund în felul lor“, încheie pasionata crescătoare.

GALERIE FOTO