Povestea unui fermier cu decizii înțelepte

În ultimii ani, tot mai mulți fermieri, atât din cultura mare, cât și din zootehnie, se plâng de scăderea prețurilor pe care le obțin pentru produsele lor. Fiecare caută soluții pentru a reuși să crească, cât de mult posibil, rentabilitatea fermei. Iar cine caută cu adevărat sfârșește prin a găsi. Și Ioan Fleșeriu din Blaj este unul dintre aceia care au sfârșit prin a găsi o soluție pentru a crește veniturile propriilor ferme. Povestea sa v-o prezentăm în reportajul următor.

Primul pas, brutăria

La începutul anilor '90 toată lumea visa să își deschidă câte o mică afacere. Fiecare se îndrepta spre ce știa să facă. Unii și-au deschis câte un mic atelier, alții câte o prăvălie. Ioan Fleșeriu, măcar că era șofer de meserie, a gândit altfel: „Oricum ar fi vremurile, oamenii or să aibă mereu nevoie de pâine!“ În consecință, a deschis o fabrică de pâine în 1994. Nu a făcut o fabrică prea mare, căci nu a avut nici mijloacele, nici interesul. A rămas la 1.000-1.200 de pâini pe zi, pe care le vinde în Blaj și, ce mai rămâne, în satele din împre­jurimi. Și, pentru ca afacerea să nu depindă de alții, și-a amenajat, cu timpul, și câteva magazine proprii. Odată pornită, afacerea s-a așezat singură pe făgașul ei.

Dar, la un moment dat, i s-a ivit ocazia să cumpere, la licitație, două tractoare de la fosta SMR. Și sorții au fost de partea sa. Stăpân de tractoare, le-a pus la treabă. La început lucra pământul doar ca prestator de servicii. Și, de la an la an, afacerea a crescut. Dar mulți dintre cei pentru care lucra ar fi preferat să plătească lucrările în produse, nu în bani. Grâul de panificație ar fi putut să-l folosească la brutărie, în schimb celelalte produse ar fi trebuit să le stocheze și apoi să le vândă, laolaltă cu producătorii.

Brutarul lăptar

Pus în fața acestei alegeri, Ioan Fleșeriu a găsit din nou o a treia alternativă. În loc să facă comerț cu cereale, și-a construit o fermă zootehnică. În felul acesta produsele obținute drept contravaloare a prestațiilor agricole erau folosite ca hrană pentru vite. Și a început să ia și pământ în arendă. Încet, încet a mărit și parcul de utilaje. Acum are trei tractoare mai mici, dintre care unul pe șenile, produse în România, pentru partea de zootehnie și lucrările agricole mai ușoare și trei tractoare mari Deutz-Farm pentru cultura mare.

Cel mai mult a lucrat 620 ha, cultivate cu tot ce crește prin zonă. Acum nu se mai ocupă decât de 130 ha, majoritatea cultivate cu plante furajere și porumb siloz. Producția obținută este destinată hrănirii vacilor din fermă. Omul nostru are 90 de vite, dintre care 45 sunt vaci de lapte, iar restul juninci și viței. Toate sunt Holstein sau Bălțată Românească. Producția de lapte ajunge la 1.000-1.200 litri de lapte pe zi. Cam trei sferturi din ea este vândută prin intermediul a trei dozatoare automate amplasate în diferite puncte ale orașului.

Și iată cum Ioan Fleșeriu a devenit, din omul care aduce pâinea, omul care aduce pâinea și laptele.

Din vânzător, cumpărător de lapte proaspăt

Dar în fiecare zi mai rămâneau câte 300-400 de litri de lapte cu care fermierul trebuia să se descurce într-un fel. O soluție era să facă precum toți ceilalți producători din zonă: să-l vândă la procesatori. Și iarăși s-a gândit cum ar face altfel decât toată lumea, astfel încât să poată obține un profit bun și să rămână pe propriile-i picioare. Și pentru că, așa cum am mai zis, cine caută sfârșește prin a găsi, i-a venit o idee. Pe lângă fermă, a construit și o linie de procesare. Și așa, în loc să vândă laptele ce îi prisosea, întreprinzătorul brutar a început să mai cumpere lapte de la vecini.

În făbricuța sa produce brânză, iaurt și kefir pe care le vinde – firește, unde altundeva? – în magazi­nele proprii, în care cu ceva vreme înainte vindea doar pâine. Un motiv în plus pentru clienți să-i calce pragul.

Crama „Mugurel“

Lucrurile păreau așezate de-acum pe un drum drept. Dar niciodată nu știe omul ce i se pregătește, spune o vorbă ardelenească. Așa i s-a întâmplat și lui Ioan Fleșeriu. În 2004, o fermă a Stațiunii de Cercetări Viticole Blaj a fost câștigată în instanță de către urmașii foștilor proprietari. Oamenii nu voiau însă pământul, ci doar ceea ce ar fi putut, eventual, să câștige de pe urma lui. Așa că, după ceva negocieri, fermierul nostru a bătut palma cu ei. În urma acestei înțelegeri s-a ales cu primele 13 ha de vie. La început vindea strugurii, en-gros, producătorilor de vinuri. Apoi a făcut cu via precum cu ferma de vaci: a pus-o să lucreze pentru el până la capăt. Concret, și-a construit și o instalație de procesare a strugurilor. Așa s-a născut Crama „Mugurel“. De la 13 ha, via a crescut treptat la 30 de hectare. Cea mai mare parte a ei a fost supusă unui program de reconversie, în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene. Butucii bătrâni au fost înlocuiți cu alții tineri, aduși din Franța. Rata de prindere, spune mândru Ioan Fleșeriu, a fost de 97%. Soiurile predominante în podgorie sunt Feteasca Albă și Sauvignon Blanc. Deocamdată nu produce decât două tipuri de vin de masă, sec și demisec, ambalate sub marca proprie. Desfacerea, așa cum ați ghicit, se face tot în magazinele proprii. Pentru această toamnă, cel care de-acum poate fi numit om de afaceri, și-a propus să obțină, pentru crama sa, atestarea DOC.

Secretul succesului în agricultură?

Astăzi Ioan Fleșeriu este administratorul unei afaceri frumușele. Dacă e să tragem linia, are două cuptoare de pâine, o moară, o făbricuță de lactate, o fermă cu 90 de vite, dintre care 45 de vaci cu lapte, o cramă cu 30 ha de vie, 6 tractoare, 6 magazine proprii și 100 ha lucrate în arendă. Fiica sa, după ce o vreme a lucrat ca profesoară, acum îi stă alături și coordonează brutăria. Una peste alta, fermierul se consideră un om mulțumit.

„Am încercat să fac în așa fel încât lucrurile să meargă cât mai bine pentru toată lumea“, mărturisea domnia sa, molcom, în dulcele grai ardelenesc. Am încercat să-l ademenesc să-mi vorbească și despre părțile mai grele ale activității sale, despre problemele de care s-a lovit. „Probleme sunt mereu, dar vin și trec. Cea mai mare problemă la mine este cu desfacerea produselor“, îmi spune până la urmă. Iar despre zootehnie crede că „e dezamăgitoare. Dacă vrei s-o faci, o faci în familie, și atunci e frumoasă. Numai că familia mea nu a fost pentru asta. Familia mea și-a dorit altceva“. Probabil acel altceva pe care Ioan Fleșeriu l-a realizat: o structură integrată, care produce, procesează roadele și apoi vinde bucatele. Practic, în magazinele fermei găsești aproape tot ce-i trebuie unui gospodar: pâine, lapte, brânză și vin.

Nu știu dacă aș putea spune că acesta este secretul succesului în agricultură. Dar un lucru e cert: atunci când trec mașinile fermei, inscripționate cu logo-ul „produse de panificație, brânzeturi, vinuri“ zâmbetul lui Ioan Fleșeriu răspunde tuturor întrebărilor despre satisfacție.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 – pag. 34-36