Fabrica de la Petrești, singura care transformă dejecțiile de păsări în peleţi

Județul Dâmbovița, Petrești. Singurul loc din țară unde, în cadrul unei ferme avicole, componentă a grupului Tonelli, există o unitate de prelucrare a dejecțiilor de păsări în peleți fertilizanți. În itinerariul prin această făbricuță am fost însoțiți de șeful de fermă de la Petrești, Marian Chivu, de la care am aflat cum a demarat proiectul fabricii și cum se realizează peleții fertilizanți. Schița fabricii de prelucrare a dejecțiilor de păsări de la Petrești, începută în 2012 sub forma unui proiect făcut pe mediu, a fost inspirată de modelul unităților similare din Europa. De altfel, și tehnologia implementată aici a fost adusă din Olanda. Astfel, o resursă aflată la îndemână și irosită inutil s-a transformat într-o sursă de venit.
Transformate în peleți, dejecțiile de păsări devin mai valoroase și economic, dar și din punctul de vedere al calităților nutritive. Deși au aproximativ aceeași compoziție ca și produsele chimice existente pe piață, peleții sunt 100% naturali, nu dăunează solului și pot fi administrați în orice perioadă a anului și oricărui tip de plante.
În unitatea de la Petrești, concepută la o capacitate de cca 2.000 de tone pe an, procesul de realizare a peleților începe cu colectarea zilnică a dejecțiilor de păsări din unitatea avicolă. Ulterior sunt puse într-un uscător cu o temperatură de 20°C. După 24 de ore de uscare, dejecțiile sunt băgate în presă, unde sunt prelucrate la o temperatură de 120°C. Astfel, spune dl Chivu, bacteriile și tot ce poate fi dăunător pentru plante este distrus. Tot în această presă dejecțiile capătă forma finală prin compactare. Peleții pot fi administrați ca atare prin încorporarea în sol înainte de semănatul culturilor sau prin diluarea cu apă. În funcție de suprafață și de tipul de plante se stabilește apoi cantitatea folosită.
„În România peleții fertilizanți nu sunt suficient promovați, motiv pentru care cumpărătorii sunt reticenți. Sperăm ca în anii următori să crească cererea de pe piața internă și să mărim și capacitatea de producție. Dacă piața o va cere, este probabil să dezvoltăm astfel de fabrici de prelucrare a peleților la fiecare fermă avicolă. Deși prețul peleților este mai ridicat decât cel al produselor de sinteză, la intern tona se vinde cu 100 de euro plus TVA (la export este mai scump), cei care în anii trecuți au cumpărat de la noi au revenit pentru că și-au dat seamă că este mult mai rentabil.“
În momentul de față cea mai mare parte a producției de peleți de la unitatea din Petrești pleacă spre export, anul acesta doar cca 500 de tone fiind comercializate pe piața internă.
Laura ZMARANDA
Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 36
Fabrica Petresti, dejectii de pasari, peleti
- Articol precedent: Tonelli Packing Centre. Un fel de NASA a ouălor românești
- Articolul următor: Înmulțirea animalelor sălbatice devine periculoasă