Începând cu această lună Patria Bank oferă în parteneriat cu Agrii soluții pentru fermierii care au nevoie de finanțare pentru achiziția de inputuri agricole și obținerea unor recolte bogate și profitabile. Prin acest parteneriat, Patria Bank și Agrii își propun ca împreună să faciliteze fermierilor accesul la soluții de finanțare care să le susțină dezvoltarea sustenabilă și durabilă.

Oferta de finanțare Patria Bank pentru achiziția de inputuri agricole de la Agrii vine în întâmpinarea fermierilor cu un model de finanțare flexibil și scheme de plată adaptate perioadei de recoltare. Cu o perioadăe acordare de maxim 24 luni, fermierii pot opta pentru rambursare în: rate sezoniere, rate lunare egale sau rate lunare personalizate. Garanțiile sunt flexibile și corelate cu specificul afacerii (BO, FGCR, gaj cultură, utilaje, imobiliare) iar costurile de finanțare sunt preferențiale.

„Susținerea agriculturii românești este o prioritate în cadrul grupului Patria Bank iar inițiativa parteneriatului cu Agrii a pornit de la dorința noastră comună de a facilita cât mai multor fermieri accesul la soluții imediate și adaptate nevoilor acestora. Misiunea noastră este de a le fi cât mai aproape fermierilor de aceea, echipa dedicată, specializată pe segmentul AGRO din Patria Bank, este mereu în mijlocul fermierilor. Ne place să ne numim “bancheri pe teren”, ne întâlnim cu fermierii la ei la fermă și căutăm mereu soluții pentru aceștia“, a declarat Lavinia Mocanu, Manager Departament Vânzări Agro și Parteneriate Patria Bank.

„Viziunea noastră despre agricultura din România este că aceasta se va face cu profesioniști pentru profesioniști. Suntem dedicați să găsim modalități noi prin care fermierul român să fie ajutat să crească nivelul de profesionalizare și să poată să își îmbunătățească eficiența la nivel de fermă, paralel cu promovarea unor noi practici agricole, durabile. Nevoile specifice legate de tehnologie, dublate de sprijinul financiar adaptat pentru investiții și capital de lucru, vor ajuta fermierul român să crească sustenabil și să devină competitiv, adăugând valoare prin diversificare. Accesul la finanțare în agricultură este cheia care deschide ușa către inovație, modernizare și valoare adăugată în agricultură”,  a declarat Monalisa Ungureanu, CEO Agrii România.

Pentru a accesa oferta de finanțare Patria Bank pentru achiziția de inputuri agricole de la Agrii, fermierii pot contacta unul dintre reprezentanții regionali:

  • Agrii: https://agrii.ro/contact-fermieri/
  • Patria Bank: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Despre Patria | www.patriabank.ro

Patria Bank este o bancă românească dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor și afacerilor locale. Listată la Bursa de Valori București, Patria Bank are o prezență fizică națională și oferă produse și servicii bancare 100% online tuturor românilor, oriunde s-ar afla aceștia. Grupul Patria Bank are ca acționar majoritar Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) și BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Despre Agrii  |  www.agrii.ro

Agrii România valorifică profesionalismul agronomilor calificați pentru a oferi o expertiză și un  sprijin inegalabil pentru sisteme agricole durabile și profitabile.

Agrii România are o cultură organizațională sănătoasă și puternică, cu o echipă de vânzări numeroasă acoperind toate zonele agricole ale țării, care împărtășesc și cred în valorile fundamentale ale companiei: Inovație, Integritate, Comunitate, Parteneriat și Oameni.

Parteneriatul dintre Agrii România și Patria Bank promovează creditul de capital de lucru, clienții beneficiind de finanțare în condiții avantajoase pentru inputurile agricole: Comision de acordare ZERO

Echipamentele SKY Agriculture oferă precizie, tehnologie, eficiență energetică și agronomie

Sigma CVM România, un furnizor de vârf al soluțiilor agricole, anunță un nou parteneriat cu SKY Agriculture, un grup dinamic francez care are o evoluție transformatoare și un rol important în conturarea viitorului agriculturii europene.

Sub conducerea vizionară a lui Julien Burel, Președinte al Grupului, SKY Agriculture a devenit o companie de referință în industrie. Angajamentul grupului față de inovație și sustenabilitate se aliniază perfect cu misiunea Sigma CVM România de a furniza fermierilor o gamă largă de echipamente inovatoare adaptate noilor necesități ale agriculturii europene.

David Guy, Director General al SKY Agriculture, subliniază semnificația acestui parteneriat afirmând: „Prin acest parteneriat, oferind soluțiile noastre fermierilor români împreună cu Sigma CVM România, ne îndreptăm către viziunea noastră de extindere a distribuției de echipamente agricole în Europa. Scopul nostru este de a sprijini mai bine fermierii în tranziția către o agricultură pozitivă, care răspunde provocărilor de mediu și sociale. Suntem siguri că gama noastră de produse va fi bine primită de fermierii români.”

Artemios Kotsiras, Director General al Sigma CVM România, apreciază acest parteneriat, declarând: „Suntem bucuroși să oferim fermierilor români echipamente SKY Agriculture, deoarece compania este concentrată asupra a patru domenii cheie în dezvoltarea produselor lor: precizie, tehnologie, eficiență energetică și agronomie. Acest parteneriat se aliniază cu viziunea noastră de a aduce în fiecare an noi soluții clienților noștri. Ne propunem să aducem soluții productive și fiabile fermierilor din România, susținând motto-ul nostru „Sprijinim fermierii români”.”

Parteneriatul strategic dintre Sigma CVM România și SKY Agriculture este o dovadă a dedicării ambelor companii pentru dezvoltarea agriculturii prin tehnologie, eficiență energetică și agronomie. Sigma CVM Romania contează pe expertiza și pe gama inovatoare de produse SKY Agriculture pentru a lărgi oferta sa și a servi mai bine nevoile în schimbare ale fermierilor români.

Cele trei familii de produse care vor fi disponibile pe piața românească sunt:

  • Lucrări de prelucrare a solului: SKY Agriculture este expert în lucrări minimale, făcând pasul către agricultura conservativă prin reducerea consumului de energie și protejarea solului.
  • Semănat: Concentrat pe agricultura regenerativă și plantarea de culturi de înveliș de protecție timp de 10 ani. Pionier cu lansarea primei semănători cu mai multe buncăre. Chiar și astăzi, brandul este singurul care oferă semănători cu 1, 2, 3 sau 4 buncăre. Același lucru este valabil și pentru alegerea unității de semănat: 6 unități diferite în funcție de presiunea exercitată asupra solului, regiune și tipul de agricultură.
  • Fertilizare: Pionier în fertilizarea de precizie, SKY Agriculture oferă acum tehnologie la bord pentru fertilizare de precizie.

Acest parteneriat reprezintă un pas semnificativ înainte în colaborarea dintre Sigma CVM Romania și SKY Agriculture, combinându-și forțele pentru a stimula inovația și a susține comunitatea agricolă din România.

Despre Sigma CVM România

Sigma CVM România este lider în furnizarea de soluții agricole dedicat să ajute fermierii să-și mărească productivitatea și eficiența utilizând produse și servicii inovatoare pe piața românească.

De la înființarea sa în București, Sigma CVM România – unicul importator al mărcilor Massey Ferguson, Siloking, Irriland în întreaga țară – are 150 de angajați în 11 locații și a atins o cifră de afaceri de 45 de milioane de euro în 2022, după doar un an și jumătate de prezență pe piață.

Pentru mai multe informații, vizitați www.saracakis.ro


Despre Grupul de Companii Saracakis

Lider în ecosistemul de afaceri grecesc de un secol, Grupul de Companii Saracakis este distribuitor exclusiv al unei game foarte largi de produse auto și de utilaje ale brandurilor de renume mondial.

Fondată în 1922 și încă condusă de familia fondatoare, este o organizație energică ce își propune să continue să susțină clienții privați, corporativi și guvernamentali. Grupul este prezent atât în țara de origine, Grecia, cât și în România, Bulgaria și Cipru.

Grupul reprezintă toate mărcile cu profesionalism și entuziasm, respectând valorile lor în avantajul reciproc. Grupul are responsabilitatea de a adapta și aplica standardele internaționale ale acestora în piețele în care este prezent, atât prin operațiunile de vânzare cu amănuntul, cât și prin dealerii independenți, constant supervizați. Compania este organizată în entități distincte de afaceri, respectând întotdeauna și promovând individualitatea fiecărei mărci.

Grupul îsi propune să depășească așteptările clienților, oferind soluții și îngrijire post-vânzare necesare pe tot parcursul ciclului de viață al produsului, oferind clienților o experiență deosebită și de înaltă calitate.

Punând oamenii în centrul atenției, grupul investește în dezvoltarea personală și profesională constantă a angajaților și recompensează inițiativele și eforturile acestora, în timp ce indicatorii cheie măsoară performanța în toate aspectele activității.

Principalele cifre de performanță: Cifra de afaceri anuală >330 milioane de euro, Numărul de angajați >820, Locații pentru vânzarea cu amănuntul >350 de locații (proprietate și terți), Mărci internaționale gestionate >23 (Volvo, Honda, Mitsubishi, Komatsu, Massey Ferguson și altele).

Pentru mai multe informații, vizitați www.saracakis.gr.


Despre SKY Agriculture

SKY Agriculture este un grup industrial francez deținut de o familie, cu patru situri de producție în Carvin (62), Fontenay (28), Chateaubourg (35) și Osasco (Italia). Grupul este un pionier în fertilizarea de precizie, oferind tehnologie la bord pentru fertilizare precisă. Ei se concentrează pe lucrările de prelucrare a solului, semănat și fertilizare, având un angajament față de eficiența energetică și practici agricole durabile. Informații suplimentare la: www.sky-agriculture.com

CE ESTE AGROCITY

AgroCity, este o companie start-up AgTech cu sediul in Romania. Compania ofera solutii digitale integrate pentru un management avansat al fermei. Principalul beneficiu este acela de a crea transparenta a consumurilor din ferma pe baza nevoilor reale si de a corela productiile cu profitul realizabil - crescand astfel valoarea pentru utilizator. AgroCity este o platforma care colecteaza atat date adaugate manual, cat si date de la aplicatii terte, cum ar fi GPS-uri, senzori sau NutriGuide®. Sistemul ofera monitorizarea in timp real a echipamentelor agricole si integreaza toate operatiunile din ferma, de la arendarea terenurilor pana la operatiunile de infiintare a culturii si productie. Programul ofera informatii valoroase pentru planificarea si optimizarea lucrarilor si costurilor cu scopul de a creste productivitatea si profitabilitatea. 

Mai multe informatii despre AgroCity: www.agrocity.eu 

CE ESTE NUTRIGUIDE®

NutriGuide® este programul de planificare a fertilizarii de la Borealis L.A.T.  El calculeaza cantitatea de ingrasaminte si elemente nutritive necesare in functie de nevoile specifice ale culturilor, de gradul de aprovizionarea al solului si cantitatea de elemente nutritive indepartate din sol odata cu recolta, alege cel mai potrivit produs si ofera o lista cu produsele recomandate, cantitatea si perioada optima de aplicare.

NutriGuide® identifica in plus formula NPK cea mai potrivita pentru o fertilizare echilibrata a intregii rotatii a culturilor. Gasiti mai multe informatii aici. 

Mai multe informatii despre: NutriGuide®

INTEGRAREA NUTRIGUIDE® IN AGROCITY

AgroCity integreaza informatiile din NutriGuide® in sistemul de management al fermei. Aceasta include:

  • Recomandarea celor mai potrivite ingrasaminte pentru necesarul de nutrienti a culturilor
  • Cantitatea de ingrasamant necesara pentru anul planificat
  • Calendarul de aplicare cu lucrarile de fertilizare planificate in corelatie cu stadiul de dezvoltare a culturii

Consultanța financiară oferită de către Naturevo partenerilor săi are în vedere optimizarea modului de finanțare utilizat de către aceștia, oferind variante de finanțare unice în piață, dezvoltate pe baza parteneriatelor încheiate de către Naturevo cu băncile partenere: Credit Agricole, Banca Transilvania, Patria Bank și altele.

Consultanța oferită de Naturevo implică:

  • Informații corecte și complete despre variantele de finanțare existente în piață;
  • Evaluarea eligibilității proiectului de finanțare;
  • Consultanță în relațiile cu banca (finanțatorul);
  • Intocmirea/colectarea documentației preliminare pentru proiectul de finanțare.

Bannere CREDIT NATUREVO 02.1

Sursa: naturevo.ro

Retailerul de produse agricole destinate grădinarilor și fermierilor mici, Agroland a semnat o înțelegere cu Senior Software în vederea furnizării de servicii informatice pentru vânzări business-to-business (SeniorB2B).

Noua platformă de ecommerce preia automat informațiile contractuale ale clienților (istoric de facturi, scadențe, limite de credit, termene de plată, etc), accesează stocurile în mod sincronizat și generează imediat facturi și avize. Astfel, fluxurile de lucru și procesarea comenzilor se derulează mult mai rapid, reducând totodată erorile umane.

„ Foloseam deja SeniorERP de la Senior Software, prin urmare am ales să extindem colaborarea, utilizarea de sisteme integrate de la același furnizor fiind un criteriu important pentru noi. Ambele soluții ne ușurează activitatea, iar avantajul major este că s-a automatizat partea de comenzi, de unde au rezultat toate celelalte beneficii. Pe zona de business am trecut de la comenzile realizate prin e-mail la comenzi cu generare imediată de facturi și avize. Am scurtat timpii, am eficientizat activitatea și am înregistrat creșteri în vânzări.” a precizat Valentina Bălan, Project Managerul Agroland.

Compania deține în prezent o rețea de 250 de magazine și un site specializat prin intermediul cărora comercializează furaje, produse fitosanitare, material săditor și pui de o zi. Profitul Agroland a atins în 2020 o cifră de afaceri de aproximativ 38 de milioane de euro, în creștere cu 33% față de anul precedent.

Scopul acestui parteneriat, o premieră în agricultura din România, este de a pune la un loc nevoile fermierilor și provocările care îi așteaptă în viitor cu expertiza și soluțiile pe care le poate oferi cercetarea la cel mai înalt nivel științific.

„Suntem în perioada în care împreună cu liderii politici ai Uniunii Europene putem și trebuie să decidem cum va arăta agricultura comunitară în următorii ani. În fața problemelor și provocărilor ce ne așteaptă suntem toți egali, nu există fermieri mici, mijlocii sau mari. Suntem toți oameni care iubesc pământul, care dau de mâncare la câteva sute de milioane și care vor și pe mai departe să poată trăi din roadele muncii lor. Numai că viitorul nostru nu pare atât de simplu și de sigur pentru că noile norme prevăzute a guverna agricultura Uniunii Europene ne ridică multe semne de întrebare și numeroase temeri. De aceea susținem că o rezolvare la multele provocări ce ni se ridică în față o reprezintă exact această colaborare între Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR și Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti», colaborare care, folosind intensiv resursele comune, va oferi resursele necesare depășirii problemelor. În acest context, LAPAR anunță și începerea procedurilor pentru punerea la punct a unui centru de cercetare aplicată, dezvoltare și implementare pentru agricultură, centru care va funcționa în apropiere de București, cu finanțare din surse private“, după cum a explicat președintele LAPAR ing. Nicu Vasile.

În discursul său referitor la primul Parteneriat Public Privat încheiat în domeniul agriculturii în România, președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, profesor doctor Valeriu Tabără, a vorbit despre provocările care îi așteaptă pe fermierii români, între acestea numărându-se o nouă Politică Agricolă Comună, mult mai restrictivă din punctul de vedere al folosirii input-urilor chimice, seceta care afectează pământul și culturile, accesul la piață al fermierilor și o oarecare rămânere în urmă a cercetării agricole europene în raport cu cea mondială. În acest context, participanții la conferință au discutat aplicat și realist despre finanțarea agriculturii și investițiile în acest domeniu esențial, alături de nevoia de o mai mare alocare bugetară către cercetare, în așa fel încât agricultura să se poată adapta cât mai rapid la dramaticele schimbări de climă.

În cadrul conferinței de presă, președintele LAPAR ing. Nicu Vasile a făcut un bilanț al anului 2020 și a vorbit și despre provocările ce îi așteaptă pe fermieri în 2021, în perspectiva unei noi Politici Agricole Comune.

(I.B)

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) și Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești” au încheiat, vineri, 4 decembrie, un Parteneriat Public Privat cu scopul de a revitaliza cercetarea românească în agricultură. 

De asemenea, LAPAR a anunțat și începerea procedurilor pentru punerea la punct a unui centru de cercetare aplicată, dezvoltare și implementare pentru agricultură, centru care va funcționa în apropiere de București, cu finanțare din surse private. 

LAPAR a mai anunțat și stabilirea unui parteneriat cu Fundația „EUROLINK - Casa Europei”, organizație non-guvernamentală care derulează proiecte de informare și formare în domeniul integrării europene, fondatoare a Catedrei Internaționale Onorifice „Jean Bart” CIO-SUED, în parteneriat cu Academia Română. 

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a încheiat un parteneriat cu Banca Mondială pentru patru proiecte, în valoare de 17,842 milioane lei.

'Întâlnirea de astăzi (luni n.r) a însemnat demararea a patru proiecte importante pentru România. Aceste proiecte sunt susţinute tehnic de către Banca Mondială şi finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Unul dintre proiecte vizează strategii pentru valorificarea potenţialului agroalimentar al României, cu o finanţare de peste cinci milioane lei. Cel de-al doilea, 'Planificare strategică pentru administraţia agricolă', are o valoare de peste 4,8 milioane lei, al treilea - 'Implementarea sistemului managerial intern la nivelul Ministerulu Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al structurilor subordonate' o valoare de peste 3,7 milioane lei, iar cel de-al patrulea proiect este 'Crearea şi implementarea unui sistem informatic de Management Financiar Integrat (SIMFI) la nivelul MADR', cu o valoare de peste 4,1 milioane lei', a declarat ministrul de resort, Daniel Constantin.

Potrivit acestuia, proiectele nu reprezintă un nou împrumut de la Banca Mondială.

'Banca Mondială reprezintă partenerul care susţine din punct de vedere tehnic aceste proiecte. Durata de implementare a proiectelor este de 24 de luni, începând din acest moment', a mai spus Constantin.

Sursa AGERPRES

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti