Până de curând, suprafețele cultivate cu mazăre erau reduse, principalul motiv fiind absența unei piețe stabile de valorificare a acestei culturi. Pactul Verde European (Green Deal) a venit „la pachet“ cu diferite eco-scheme. După cum bine știți, fermierii vor avea obligativitatea să aloce o anumită suprafață leguminoaselor pentru boabe. Au fost foarte multe dezbateri referitor la acest subiect, nu le voi mai relua în aici. Mă voi referi, strict, la problemele de protecție a mazării de atacul dăunătorilor. Despre avantajele mazării asupra fertilității solului nu cred că are rost să mai vorbesc, deoarece sunt bine cunoscute de către toți. La fel și despre avantajele acestei culturi, în asolament. Din păcate, prețul de valorificare a mazării este în continuare neatractiv pentru fermieri. În principiu, cultura ar putea fi valorificată în zootehnie, dar la noi în țară acest sector este în suferință.

Unul dintre principalii dăunători ai mazării, când plantele sunt la început de drum, este gărgărița frunzelor mazării (Sitona lineatus). Este o specie înrudită cu rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis), ambele făcând parte din familia Curculionidae. Dacă ne uităm puțin la cum arată adulții celor două specii, putem vedea asemănări între ele, cu menținea că gărgărițele frunzelor mazării sunt mai mici (4-5 mm lungime) comparativ cu rățișoara, care poate ajunge și la 10 mm lungime. Foarte interesant este faptul că mazărea este o plantă repelentă pentru T. dilaticollis, în schimb este meniul principal al speciei S. lineatus, care face obiectul acestui articol.

Creșterea suprafețelor cultivate cu mazăre ar fi un lucru benefic, cu condiția ca această cultură să fie rentabilă pentru fermieri, dar mai înseamnă și o „masă bogată“ pentru gărgărița frunzelor mazării. La fel ca și „verișorii“ din cultura porumbului, atacul adulților acestei specii este periculos când mazărea se află în primele faze de vegetație. Dacă este o primăvară secetoasă (cum au fost cele din anii 2022 sau 2023), însoțită de temperaturi ridicate, atunci atacul este și mai păgubitor, tinerele plăntuțe de mazăre pot să piardă apa și apoi să se usuce. Pentru a se întâmpla acest lucru, este nevoie și de un nivel ridicat al populației dăunătorului. Atacul are loc și când plantele se află în faze mai avansate de vegetație, caz în care adulții rod marginal foliolele frunzelor, rosăturile având forma caracteristică a literei „U“ (în acest mod se recunoaşte cu uşurinţă în câmp atacul acestui dăunător).

Periculos poate să fie şi atacul larvelor, dar acesta survine când plantele de mazăre sunt într-o fază mai avansată de vegetaţie. Practic, larvele rod la început nodozităţile bacteriene apoi rădăcinile, făcând galerii adânci şi neregulate. În funcţie de intensitatea atacului (în cazul larvelor), plantele de mazăre fie stagnează în creştere, având o producţie diminuată, fie pot să se usuce în totalitate (caz mai rar întâlnit, pe scară largă).

Gărgărița frunzelor mazării prezintă o generaţie pe an, iernând ca adult în sol sau sub resturile vegetale, la o adâncime de câțiva centimetri. Când temperatura aerului depăşeşete 18°C și intensitatea luminii de 30.000 lucsi, adulţii ies din hibernare, părăsesc locurile de iernare, îndreptându-se spre locul unde sunt amplasate noile culturi de mazăre, fie prin zbor, fie prin deplasare la sol. În acest caz, există un plus față de Tanymecus dilaticollis, și anume adulții speciei S. lineatus au o capacitate mai bună de a zbura, comparativ cu „verișorii lor din porumb“!

Pe lângă mazăre, gărgărițele mai atacă alte leguminoase cum ar fi fasolea, soia, bobul, lucerna, trifoiul etc. Chiar dacă adulții nu distrug plantele, în cazul unui atac ridicat, suprapus cu o perioadă secetoasă, recolta poate scădea semnificativ. Spre deosebire de larvele speciei T. dilaticollis, al căror atac la rădăcinile porumbului nu are un impact economic semnificativ, în cazul larvelor gărgărițelor frunzelor mazării, atacul acestora la nodozități poate duce la scăderea cantității de azot fixată de cultura mazării și, în unele cazuri, la minusuri de recoltă.

În tehnologia de cultură a mazării de primăvară nu s-a pus accent pe combaterea acestei specii de insecte. Creșterea suprafețelor cultivate cu mazăre ar putea duce, pe viitor, la creșterea nivelului populațiilor gărgăriței frunzelor. Momentan nu există omologat niciun insecticid folosit pentru tratamentul semințelor mazării, în vederea combaterii dăunătorilor care pot ataca cultura, imediat după răsărit. În vegetație, se poate interveni cu insecticide de contact, în cazul în care presiunea de atac este ridicată, iar plantele de mazăre se află în faza de sensibilitate maximă față de atacul adulților acestei specii. Numai că s-ar putea să existe restricții de tratament al culturilor de mazăre, pe unele ecoscheme.

Un asolemant corespunzător, în care să fie incluse 6-7 culturi, ar putea limita nivelul populației acestei specii, considerate dăunătoare leguminoaselor pentru boabe. Din păcate, sortimentul de culturi din ferme este unul limitat, pe motiv de rentabilitate și din cauza lipsei pieței de desfacere. Pentru leguminoase pentru boabe, inclusiv mazărea ar trebui să exsite un sistem de zootehnie foarte dezvoltat. Din păcate, la noi în țară zootehnia este în declin. 

De toate aceste aspecte trebuie să ținem cont când vorbim despre înverzire. Creșterea suprafețelor cultivate cu leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole, linte, bob, soia), precum și cu cele furajere (lucernă, trifoi) este un lucru foarte benefic pentru fertilitatea solului și nu numai, dar este benefică și pentru speciile de insecte fitofage, care au „în meniul lor“ aceste culturi. Iar schimbările climatice, concretizate prin creșterea temperaturilor, favorizează, în general, insectele dăunătoare culturilor agricole, înclusiv pe cele care atacă leguminoasele pentru boabe, cum este cazul gărgăriței frunzelor mazării.

Este o sarcină dificilă să găsim un echilibru între avantajele obținute în urma creșterii suprafețelor cultivate cu mazăre și dezavantaje (creșterea rezervei biologice ale dăunătorilor acestei culturi), dar nu imposibil.

Foto 1 – Atac caracteristic al adulților speciei S. linetus la frunzele de mazăre, în forma literei „U“

Foto 2 – Atac al adulților speciei S. lineatus, la plantele de mazăre aflate în primele faze de vegetație

Foto 3 și 4 – Sitona lineatus, adult asemănător cu Tanymecus dilaticollis, dar cu dimensiuni mai mici

Dr. ing. Georgescu Emil, INCDA Fundulea

Este de dorit ca mazărea să urmeze după plante care părăsesc terenul devreme, permiţând lucrarea mai timpurie şi cât mai corectă a solului, care să fie nivelat, fără resturi vegetale şi buruieni încă din toamnă. Cele mai bune rezultate se obţin după cereale păioase şi după unele culturi prăşitoare cu recoltare mai timpurie şi în condiţiile în care au fost combătute bine buruienile.

În România structura culturilor a impus, timp îndelungat, cultivarea mazării, în primul rând după porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartof, rapiţă (cu rezultate destul de bune).

Nu se recomandă amplasarea culturilor de mazăre după alte leguminoase, pe de o parte pentru a evita riscurile excesului de azot, iar pe de altă parte din cauza perpetuării şi amplificării atacului unor boli; de altfel, pentru structura culturilor din România ar fi neraţional să se renunţe la efectul ameliorator al leguminoasei în asolament.

Mazărea este o plantă care nu se autosuportă şi, ca atare, monocultura este exclusă. În cazul cultivării repetate a mazărei pe acelaşi teren, apare fenomenul de „oboseala solului“, care se manifestă, în principal, prin tulburări bruşte de creştere, absenţa formării nodozităţilor pe rădăcini, putrezirea rădăcinilor şi a tulpinii. Aceste fenomene sunt accentuate de stagnarea apei şi de excesul de apă ca urmare a compactării solului şi a drenajului defectuos. În monocultură se amplifică îmburuienarea terenului, atacul de boli şi dăunători, astfel că producţiile scad considerabil. În prezent, se acceptă că mazărea poate reveni pe acelaşi teren după 3-4 ani, fără risc, cu condiţia tratării seminţelor, înainte de semănat, împotriva bolilor.

La rândul său, mazărea este o premergătoare foarte bună pentru multe culturi şi o excelentă premergătoare pentru grâu deoarece se recoltează timpuriu, are o influenţă favorabilă asupra structurii solului, solul este reavăn şi se poate ara în condiţii bune, iar în sol rămâne o cantitate apreciabilă de materie organică şi de azot (circa 1,5 t substanţă uscată şi 30-100 kg N/ha). Sunt situaţii când, după mazărea recoltată timpuriu, în luna iunie, sunt semănate culturi succesive care folosesc bine disponibilul termic rămas până în toamnă.

Lucrările solului în cultura mazărei

Pregătirea terenului pentru cultivarea mazărei începe cu arătura normală executată la adâncimea la care să nu se scoată bulgări, de obicei la 25-35 cm. Urmează discuirea imediat după arat, cât încă solul este reavăn, lucrare prin care este nivelat terenul, sunt mărunţiţi bulgării şi sunt distruse buruienile care răsar, reducând astfel rezerva de buruieni.

Este indicat ca înainte de efectuarea acestei lucrări să se încorporeze în sol 50-75 kg s.a./ha P2O5 şi 50-75 s.a./ha K2O, urmând ca în primăvară, concomitent cu pregătirea patului germinativ, să se aplice 45 kg s.a./ha azot.

Arăturile efectuate după premergătoare cu recoltare mai târzie pot fi lucrate încă din toamnă sau pot fi lăsate în „brazdă crudă“. În mod obişnuit, se susţine necesitatea grăpării şi nivelării arăturii în toamnă, ceea ce oferă avantajul că, la desprimăvărare, terenul se usucă mai repede şi mai uniform şi se poate semăna mai devreme; cultivatorii de mazăre din zonele secetoase (de exemplu Dobrogea) preferă acest sistem de lucrare a solului.

Pe anumite terenuri şi îndeosebi în zonele cu soluri grele şi unde cad cantităţi mari de precipitaţii în sezonul rece grăparea şi nivelarea terenului în toamnă pot conduce la compactarea exagerată a solului pe timpul iernii, acesta se usucă mai greu în primăvară şi se întârzie semănatul. În asemenea situaţii este de preferat ca arătura să fie lăsată nelucrată peste iarnă.

În primăvară terenul se lucrează cât mai timpuriu posibil, dar numai după ce apa s-a scurs în profunzime, pentru a evita compactarea exagerată prin trecerea agregatelor agricole; din aceleaşi motive trebuie redus la minimum numărul de treceri pe teren cu agregatele agricole. Ultima lucrare se face la adâncimea de semănat și perpendicular pe direcția de executare a semănatului.

Sămânţa şi semănatul mazărei

Mazărea este semănată primăvara cât mai timpuriu, atunci când se poate pregăti terenul în condiţii bune (solul s-a zvântat bine). Calendaristic, în România culturile de mazăre sunt semănate în cursul lunii martie (de regulă, în prima jumătate a lunii martie în sud şi în a doua jumătate în restul zonelor), dar datorită schimbărilor climatice se pot semăna din a doua decadă a lunii februarie; spre nord şi în ultimii ani cu desprimăvărare târzie sunt situaţii în care mazărea este semănată la începutul lunii aprilie.

Mazărea este puțin pretențioasă față de căldură, fapt ce permite însămânțarea ei primăvara devreme sau în ferestrele iernii. Temperatura minimă de germinație este de 1-2°C. La aceste valori ale temperaturii răsărirea are loc în 10-12 zile de la semănat. Plantele abia răsărite suportă temperaturi de -6, -8°C.

Semănatul timpuriu oferă avantaje certe: sunt folosite bine cele 100-200 zile cu vreme favorabilă mazărei, sub aspectul condiţiilor de umiditate, temperatură şi lungime a zilei (lunile martie-iunie). În acest fel este valorificată în condiţii optime umiditatea acumulată în sol în sezonul rece şi se asigură germinarea seminţelor şi creşterea tinerelor plăntuţe.

Semănatul întârziat antrenează, de regulă, scăderea importantă a producţiilor; se discută chiar despre pierderi de producţie de 50%, la o întârziere de 20 de zile faţă de perioada optimă de semănat. Sunt afectate toate componentele de producţie şi îndeosebi numărul de boabe formate pe o plantă.

În mod obişnuit, la mazăre se estimează un procent de răsărire în câmp de 75%, pentru a se realiza 100-200 plante recoltabile/m2. Densităţile de semănat folosite în România sunt de 120-140 boabe germinabile/m².

Mazărea posedă o anumită „supleţe“ privind densitatea lanului şi poate compensa parţial, prin ramificare, densităţile prea mici. Ca urmare, cu cât zona are un climat mai moderat, sub aspectul regimului termic şi pluviometric, cu atât se poate semăna cu densităţi mai mici, iar întârzierea semănatului are efecte negative mai pronunţate. Din contră, cu cât zona de cultivare este mai secetoasă, cu atât trebuie semănată mai devreme şi se va lucra cu densităţi mai mari.

Mazărea este semănată în rânduri dese (12,5 cm), prin care se asigură o mai bună distribuire a seminţelor. Semănatul mazării în cărări (similar cu ce s-a prezentat la grâu) oferă avantaje certe, permiţând aplicarea tratamentelor de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, foarte uniform, şi până în faze de vegetaţie mai avansate.

Datorită cerinţelor mari faţă de umiditate în faza de germinare, mazărea trebuie semănată mai adânc; în condiţiile din România se seamănă la circa 6 cm adâncime.

Semănatul superficial este foarte dăunător deoarece conduce la un răsărit neuniform şi poate spori pagubele produse de atacul păsărilor. Semănatul exagerat de adânc este, de asemenea, defavorabil: aprovizionarea cu oxigen a seminţelor în curs de germinare este insuficientă, se amplifică atacul de boli şi, ca urmare, se înregistrează pierderi importante de densitate.

Lucrările de îngrijire a mazărei

Pentru ca solul să fie fără buruieni se realizează o erbicidare preemergentă cu erbicid pe bază de glifosat 5-7 l/ha și una postemergentă cu Pulsar 40 – 0,75 –1 l/ha sau Corum + adjuvant Dash –1,25 l/ha.

Pentru combaterea dăunătorilor se folosesc următoarele produse:

• ACROBAT MZ (produs ecologic) – 2,0 kg/ha – pentru mană;
• FASTER 10 CE (0,03%) – pentru păduchele verde al mazărei;
• ACTARA 25 WG – 0,2 kg/ha – pentru păduchele verde;
• MOSPILAN 20 SP (0,025%) – pentru gărgăriţa mazărei;
• RELDAN – 2,5 l/ha – pentru gărgăriţa mazărei.

Recoltarea

Se recomandă să se înceapă recoltatul atunci când plantele s-au îngălbenit, frunzele s-au uscat şi 75% din păstăi sunt galbene, pergamentoase şi boabele s-au întărit. De regulă, maturarea şi recoltarea mazărei au loc în a doua jumătate a lunii iunie; în zonele umede şi răcoroase şi în unii ani mai ploioşi se întârzie până în prima decadă a lunii iulie.

Drd. ing. Ancuța BĂRBIERU