■ Rotitul cocoșului de munte, unul dintre cele mai spectaculoase ritualuri nupțiale, are loc în lunile aprilie și mai, în funcție de climă și altitudine, în perioada de împerechere.

■ Dansul nupțial cuprinde un ansamblu unic de mișcări și sunete, pentru a atrage femelele și a se impune în fața masculilor rivali. Cocoșii de munte cântă și se rotesc în vetrele lor, își desfac cozile în formă de evantai și fac salturi de până la 3 metri.

■ Cocoșul de munte, Tetrao urogallus, este o specie caracteristică zonelor de pădure de conifere, dense, înalte şi întunecate, dar care au şi luminişuri. Lungimea corpului este de până la 90 de centimetri, iar anvergura aripilor este de până la 125 cm. Cocoșul de munte poate fi recunoscut după talia mare, gâtul şi coada lungi şi penajul închis.

■ Parcul Național Munții Rodnei, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este al doilea parc național din țară ca suprafață, cu peste 47.000 de hectare, fiind situat în partea de nord a țării, în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.

Acesta cuprinde o parte a Munților Rodnei și are o faună bogată, între care se regăsesc capra neagră, cerbul carpatin, căpriorul, mistrețul, ursul, lupul, râsul, marmota, bursucul, jderul de copac, cocoșul de mesteacăn, cocoșul de munte sau acvila de munte.

Sursa: Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA – Parcul Național Munții Rodnei, autori: Septimiu Biso și Flaviu Lupșan.

Munții Carpați, o frontieră între civilizație și sălbăticie, un fel de paradis neîntinat de mâna omului, în care natura are propriile reguli de existență. La adăpostul pădurilor de rășinoase din toată aria Carpaților, la o altitudine de peste 1.200 m, trăiește și Cocoșul de munte. „Cavalerul munților înalți“ a fost binecuvântat cu o frumusețe extraordinară. Cromatica penajului masculului este dominată de negru cu reflexii ruginii pe aripi, verde metalic pe gușă și piept și cu un roșu aprins deasupra ochilor. Femela este pestriță cu nuanțe de ruginiu, pe alocuri prezintă pete de alb și negru. Acest colorit o aseamănă destul de mult cu o potârniche . Ca dimensiune masculii pot măsura până la un metru lungime, iar lungimea măsurată din vârful aripilor este de până la un metru și jumătate.

Frumusețea acestor păsări, mai cu seamă a masculului, poate fi pe deplin admirată în timpul dansului curtenitor pe care acesta îl face femelei. Însă această splendoare s-a dovedit a fi deopotrivă și un blestem. Deși este o pasăre enigmatică, ce rar se arată omului, și atunci doar din întâmplare, cocoșul de munte a fost vânat în intimitatea habitatul său – care suferă, de asemenea, transformări prin defrișările masive – până aproape de dispariție. Astăzi „cavalerul munților înalți“ este specie protejată prin lege. Oare îl va proteja acest statut? De cât altruism va da dovadă omul până la final?

Text: Laura ZMARANDA
Foto: Silviu Matei

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 58

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti