La poalele Munților Baiului și Grohotișului, unde curge lin râul Doftana, glasul duios al frunzelor murmură și azi înscrisurile de valoare ale trecutului păstrate pe acest podium sfânt, unde adesea creștinii calcă pragul îngeresc, Mănăstirea Brebu.

Arta românească a secolului al XVII-lea impresionează prin această comoară medievală din perioada domniei lui Matei Basarab, ce s-a menținut de-a lungul timpului, astfel biserica mănăstirii, turnul de acces, zidul de incintă, chiliile și restul anexelor însoțesc pelerinii alături de melancolia din jur.

Ridicată în plan triconic, impunătoarea biserică a mănăstirii cu trei turle poartă hramul Arhanghelilor Mihail și Gavriil. Simplitatea ce se transmite dintre zidurile atât de groase aduc cu sine iubirea cărămizilor arse față de semeni și, totodată, credința pietrelor adunată din ruga nesfârșită. Firidele și brâul din piatră, chenarele decorative ale ferestrelor și ușilor dau o notă de distincție, amintind de stilul gotic târziu moldovenesc. La interior picturile datează din anii 1800, unele fiind reîmprospătate la începutul lui 1900 de pictorul Sava Henția, ce l-a avut ca profesor de remarcabilul Gheorghe Tăttărescu.

Înalt de șase metri, zidul de incintă este realizat din cărămidă arsă și piatră, cu întărituri militare de apărare, unde firav se mai zăresc semne ale unui drum de veghe, azi pierdut prin negura timpului. La fel și chiliile, ce erau în partea de vest a spațiului, s-au stins prin vreme și sunt doar delimitate în urma unor restaurări din anul 1963.

Datele exacte ale executării construcției nu se cunosc, însă din unele cercetări se pare că la jumătatea anilor 1600 aceasta ar fi fost finalizată, iar din alte documente în anul 1641. La finisaje și picturi au lucrat îndeaproape ispravnicii Mogoș și Iuzbașa, postelnicul Antonie din Negoiești, însă ele nu au fost terminate până la finele domniei lui Matei Basarab. Turnului i-a fost adăugat și un clopot ce azi nu mai există, de către Antonie din Popești, domnitor al Țării Românești.

În urma deposedărilor de pământuri au avut loc numeroase neînțelegeri, fapt pentru care după moartea lui Matei Basarab locuitorii s-au detașat total de mănăstire, lăcașul de cult traversând o perioadă de continuă degradare. Apoi, în vremea lui Constantin Brâncoveanu, au fost scoase dările de la mai mulți localnici pentru a se putea termina finisările și picta restul de lucrări; de atunci s-a separat și satul în Brebu Mănăstiresc și Brebu Megieșesc. Însă conflictul nu s-a sfârșit nici în acele timpuri, abia domnitorul Grigore al II-lea Ghica a trecut administrarea mănăstirii pe Eforia Spitalului Sf. Pantelimon din București pentru o mai bună desfășurare a activității din punct de vedere material.

Mănăstirea a fost deteriorată în urma cutremurelor din anii 1800, turlele și zidurile s-au dărâmat, refacerea lor fiind ulterior posibilă cu ajutorul arhimandritului Teodor Cernicarul.

În mănăstire s-a înființat la mijlocul sec. al XIX-lea o bibliotecă unde au fost păstrate manuscrise vechi și cărți de mare însemnătate, însă acestea au fost în totalitate distruse în nefericitul incendiu din iarna anului 1855.

Mănăstirea Brebu a fost desființată după jumătatea anilor 1800, când averile mănăstirești au fost secularizate; a redevenit atunci biserică de mir, iar terenurile și agoniselile călugărilor au fost transferate în proprietatea Eforiei Spitalelor Civile ce le-au scos la vânzare publică. Mai înainte de acestea casele călugărilor au fost trasformate în case de vacanță, sanatoriu, azil de bătrâni, muzeu.

Domnitorul Gheorghe Bibescu a intervenit pentru refacerea fațadei, a turlelor din lemn, a pridvorului, în cele din urmă făcând posibilă o asemănare cât mai apropiată de cea inițială. După jumătatea anilor 1900 turlele s-au refăcut din piatră, iar întreg locul a devenit muzeu de istorie și artă medievală.

Încă din anul 1960 și până în zilele noastre biserica mănăstirii este în slujba satului Brebu Mănăstirei, iar în Casa Domnească sunt expuse obiecte ale Muzeului de istorie și artă Medievală Prahova.

Totul pare desprins dintr-un tablou ce pare la prima vedere static, fără cuvinte, însă dincolo de el stau, printre altele, niște băncuțe calme ruginii, răbdarea firelor de iarbă, busturile sculptate ale domnitorilor Constantin Brâncoveanu și Matei Basarab, poverile de pe umerii porților, dar și bucuria pelerinilor ce revin mereu cu încredere la acest izvor de insuflare a binelui ce grăiește sfânt dintre pietrele arse, Mănăstirea Brebu.

Aurora GRIGORE