România, țara micilor producători
Agricultura românească, mai cu seamă sectorul de producere a legumelor și fructelor, este scindată între două puteri. Micii producători, care au majoritatea, și fermierii mari care asigură cea mai mare parte a producției agricole. Cum poate fi integrat micul producător într-un sistem unitar am aflat dintr-o discuție cu președintele Organizației Interprofesionale Prodcom Legume Fructe, Aurel Tănase.
Ce vor magazinele? Continuitate și spontaneitate în livrare
– Dle președinte, care este menirea acestei structuri și câți membri are?
– Organizația are 700 de membri din toată țara și prin intermediul ei ne-am propus să aranjăm cumva piața de legume-fructe, cartofi, ciuperci și avem foarte multe de făcut în acest sens. Dar trebuie să schimbăm în principal mentalitatea micului producător pentru că cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este imposibilitatea realizării unei oferte concentrate. Prin această organizație am susținut în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților Legea nr. 321 cu privire la lanțul scurt. Am reușit să pătrundem pe rafturile magazinelor într-un procent de minimum 51%. Problema este că și lanțurile de magazine ne cer asigurări privind continuitatea unei producții de calitate constantă și spontaneitate în livrare. Pentru a realiza acest lucru, am pornit de anul acesta o construcție pe un istoric al consumurilor pe care îl culegem de la lanțurile de magazine. Astfel știm de ce producție este nevoie pentru a acoperi consumul într-o perioadă cât mai mare de timp în an. Important este că în ultima vreme se extinde gama de produse și există un interes din partea magazinelor de a colabora cu noi. În felul acesta încercăm împreună să identificăm producători, să stabilim sisteme de lucru, să implementăm un control la producător, pentru a nu exista remanențe la produs. Ceea ce propunem pieței trebuie vândut sub un singur brand. Vă pot da ca exemplu fabrica de la Rîureni care s-a dezvoltat pe toate componentele – producție, depozitare, procesare, precum și desfacere cu amănuntul. La ora actuală au 73 de magazine care le permit să aibă în fiecare zi chash-ul necesar și anul trecut au avut un record al cifrei de afaceri. În plus, au intrat și în rețeaua Mega Image din București și exportă pe patru continente. Sunt lucruri pe care sperăm să le rezolvăm într-un an sau doi.
Trebuie să uniformizăm producția
– Ați adus în discuție micii producători. Ce pondere ocupă aceștia în agricultura românească?
– Practic, 80% dintre agricultori sunt mici producători, dar aceștia produc doar 20% din ceea ce se consumă. Cea mai mare parte din producție provine de la fermierii mari, organizați, dar care reprezintă doar 20%. Trebuie să ne organizăm altfel. În sectorul de legume-fructe există 27 de organizații și grupuri de producători. Vă dau un exemplu, producătorii din Galați specializați pe ceapă și rădăcinoase asigură 70% din cererea României. Trebuie să replicăm acest model. Producătorii au făcut pași extraordinari în ceea ce privește însușirea tehnologiei, hibrizi semințe, tratamente și au posibilitatea să obțină între 200-300 de tone de produse la hectar. Am modificat Legea cooperației în așa fel încât să ne asociem în cooperative. Trebuie să uniformizăm producția și ăsta este un mod de a o face. În urmă cu câteva luni am participat în Spania la un eveniment al unei organizații similare celei pe care o conduc, o structură care avea 8.600 de membri și 60.000 de hectare de solarii, iar organizația avea 8.600 de membri. La întoarcere i-am vorbit ministrului Agriculturii despre acest tip de organizare, cu suportul MADR-ului am invitat reprezentanții acestei organizații spaniole în țara noastră pentru a vedea în ce măsură poate fi implementat sistemul lor și aici. Acesta presupune un contract ferm între cel care preia producția și cel care produce, un preț de comercializare care să nu fie mai mic decât prețul de cost și o creditare cu o descoperire de cont în limita a 10.000 de euro. Astfel, producătorul are bani de când a cumpărat sămânța și până îi intră primii bani din vânzări. Am schițat acest proiect, am inițiat discuții cu băncile dispuse să acorde facilități, mai ales în ceea ce privește dobânda.
Sume mari pentru legumicultură
– Financiar vorbind, cum este sprijinită legumicultura?
– Prin sprijinul cuplat care a fost promovat pentru producția de legume în spații protejate (solarii-sere) fermele eligibile au primit anul trecut 10.600 de euro la hectarul de solarii și 11.600 de euro la hectarul de sere. Este o sumă la care producătorii nu se așteptau. Din nefericire, a fost și o greșeală pentru că producătorii nu s-au pus de acord cu pretențiile APIA. Au existat niște interpretări de text din cauza cărora unele ferme nu au fost eligibile. Practic, din cele 3.500 de hectare solarii pentru care am avut alocați 1.300 de euro pe hectar, au fost eligibile doar 30 de hectare. Și atunci cei eligibili au beneficiat de 10.600 de euro la hectar. Tot prin sprijinul cuplat am vrut să facem în așa fel încât fermierii să nu părăsească unele culturi care presupun investiții mari și riscuri, stocuri sau forță de muncă. Pentru materiile prime – la mazăre, de exemplu – anul acesta au fost alocați bani pentru 1.000 de hectare, cu o prevedere de 180 de euro pe hectar. Pentru că s-au înregistrat mai mult de 1.200 de hectare, suma s-a diminuat ulterior la cca 146 de euro pe hectar. La tomatele pentru industrializare am avut bani pentru 2.000 de hectare cu 1.400 de euro la hectar. Au fost eligibile doar 210 hectare care acum beneficiază de 10.800 de euro. Aceeași situația a fost și la castraveții din câmp și la o serie de fructe cum ar fi merele, perele, cireșele, vișinele, prunele, caisele. Sprijinul cuplat este o pârghie benefică, dar trebuie să lucrăm la condițiile de eligibilitate.
„O parte dintre legumele și fructele cu probleme nu mai intră în România. Înainte fie nu se plăteau taxe vamale, fie se făceau artificii care favorizau importul în defavoarea producătorului român, dar acum a scăzut foarte mult piața neagră. Lucrurile s-au schimbat și intrăm pe o altfel de nișă. Consumatorul român vrea produse românești și atunci trebuie să îi oferim ce vrea. Mai cu seamă că putem acoperi cererea cu producție internă. Anul acesta, spre exemplu, a fost unul cu o iarnă mai blândă, motiv pentru care legumele, verdețurile au fost la discreție și la prețuri accesibile.“
Laura ZMARANDA
Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 18-20
