Bumbacul românesc, prețuit și abandonat

În țara noastră bumbacul este cunoscut de peste 150 de ani (1868 ). Fiind de origine tropicală și considerat plantă exotică, acesta a trezit interes mai ales pentru calitățile sale de întrebuințare în domeniul textil. Astăzi la nivel mondial, bumbacul are o pondere în industria textilă de 70%-75%.

Scurt istoric al culturii în țara noastră

Marele agronom Ion Ionescu de la Brad menționează în operele sale că în anul 1968, un anume Al. Plagino, a fost premiat la expoziția din Focșani, pentru exponatul de bumbac expus.Tot în acel an, pe moșia din Manasia de lângă Urziceni jud. Ialomița, se cultiva pentru prima dată bumbac. Cum industria casnică era răspândită în toate regiunile țării, își găsise loc și bumbacul. Valoroasele exponente de bumbac din acele timpuri sunt expuse în mai multe muzee din țară.

Suprafețe cultivate

Fiind o plantă nouă pentru țara noastră, suprafețele cultivate au început să crească la început mai puțin, câte 100-150 ha (1920-1933 ), iar în anul 1938 suprafața cultivată a fost de până la 2.000 ha. După anul 1948 din rațiuni politico-economice, suprafața de bumbac în anul 1953 a fost de 223.700 ha, după care a început să scadă, din cauza producțiilor mici la ha și a slabei calități a fibrelor. Bumbacul a fost abandonat, într-o primă etapă, în anul 1963.

Cauzele abandonului

Fiind cultivat în partea nordică a arealului de cultură, în unii ani condițiile climatice nefavorabile, au contribuit la diminuarea producției la hectar la care se mai adaugă și alte cauze:

– folosirea din import a soiurilor cu coacere întârziată, neadaptate condițiilor climatice din zona noastră de cultură;

– aplicarea unor tehnologii de cultură deficitare;

– recoltarea mecanizată aproape inexistentă și folosirea unui mare număr de persoane – culegători;

– rentabilitate scăzută la ha.

Reluarea culturii

Cultura bumbacului a fost reluată după anul 1972, împreună cu inul și cânepa de fibră. 

Se preconiza ca la nivel național fibra de in, cânepa și bumbacul să ajungă la 100.000 t/an, iar bumbacul să fie cultivat pe 30.000 ha anual. Au fost alocate investiții pentru construirea unei stații de egrenat bumbac la întreprinderea de profil Brânceni jud.Teleorman. S-a reluat cercetarea în domeniul bumbacului pentru crearea de noi soiuri. Astfel, au fost create soiurile: Brânceni (1983-Ada Pipie ), Adelin (1988 Ada Pipie și colaboratori), Dorina – în cooperare cu cercetătorii bulgari.

După anul 1989, suprafețele de bumbac au scăzut dramatic. În 1990 suprafața rămasă a fost de 535 ha, în 1991 30 ha, ca în anul 1996 bumbacul să fie din nou abandonat, iar cercetarea sistată. O dată cu abandonarea culturii bumbacului s-a prăbușit și industria textilă a bumbacului. Din cele 86 filaturi și țesătorii mai existau după 2015 doar 8 unități.

Pe lista culturilor prioritare

Comisia Europeană a decis ca bumbacul să fie introdus pe lista culturilor prioritare. Astfel țările membre pot acorda o plată specific cuplată pentru suprafețele de bumbac eligibile. În prezent doar 3 țări din UE produc bumbac pe o suprafață de cca .320.000 ha, Grecia fiind principalul cultivator. Cuantumul plății specifice la ha poate depăși suma de 600 euro.

Obiective pentru viitorul culturii în țara noastră

– Un sprijin financiar mai susținut;

– Crearea de soiuri noi, mai precoce;

– O zonare și amplasare mai bună a culturilor de bumbac;

– Tehnologii moderne bazate pe mecanizare, chimizare, irigare și protecția plantelor;

– Recoltarea sută la sută, mecanizat.

În lume cele mai mari suprafețe de bumbac sunt cultivate în SUA, China, țările din Comunitatea Statelor Independente (Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Geogia și Uzbekistan), India, Pakistan, Sudan, Brazilia, Turcia, Egipt, Grecia.

Ing. agronom Vladimir GONCEARU