Reducerea necesarului de chimicale prin prașile corecte

Reducerea gradului de îmburuienare din culturile agricole, înainte de apariția erbicidelor (jumătatea secolului al XX-lea) s-a realizat în principal prin lucrări de prășit (mecanice și manuale).

În prezent, în cadrul micilor producători agricoli, care ocupă o bună parte din suprafața agricolă, buruienile sunt distruse tot prin prașile. La dimensiunile milioanelor de parceluțe și la mozaicul de culturi ale acestora nici nu s-ar putea aplica erbicide fără pericolul de fitotoxicitate. Totodată, trebuie avut în vedere că măsurile restrictive pe plan internațional, în special în UE, privind folosirea pesticidelor sunt tot mai drastice, fiind obligați la folosirea altor mijloace pentru reducerea gradului de îmburuienare.

Dar lucrarea de prășit nu are numai rolul de combatere a buruienilor, cum eronat se afirmă uneori.

Prin prașile corect executate se realizează:

• afânarea stratului superficial al solului, furnizând o mai ușoară încălzire, accesul oxigenului și eliminarea CO2, condiții optime pentru activitatea microbiologică din sol, în primul rând de nitrificare (realizează 40-50 kg/ha azot), precum și pentru creșterea nestingherită a sistemului radicular. Prin experiențe s-a constatat că în parcelele neprășite temperatura este cu 6 grade Celsius mai scăzută și de 4-7 ori mai puține microorganisme, iar producția de porumb cu 1.000 kg/ha mai mică;
• solul afânat prin prașile asigură o bună acumulare a apei din precipitații și împiedică pierderea ei prin evaporare deoarece se creează la suprafața solului un strat izolator, uscat, cu pori mari, care împiedică ridicarea capilară a apei și în stratul respectiv se menține o atmosferă saturată în vapori, asemănătoare cu stratul de mulci și întârzie efectele secetei;
• prin prașile se astupă crăpăturile din sol care sunt adevărate ferestre deschise pentru pierderea apei din adâncime. Din analize a rezultat că pierderile de apă prin crăpături cresc cu 18-20%;
• se evită orice sursă de poluare a solului și a mediului;
• prin prașile se menține gradul de îmburuienare sub PED (pragul economic de dăunare).

Experiențe riguroase de lungă durată demonstrează că pe solurile grele, argiloase, reci, prașila aduce sporuri semnificative de producție, chiar dacă nu sunt buruieni deoarece asemenea soluri se tasează mai repede, porozitatea scade și se înrăutățește regimul aerohidric și termic din sol.

O cultură de soia, fără buruieni, a realizat un spor de producție de 24% prin prașile deoarece s-a intensificat activitatea bacteriilor simbiotice.

În urma unor determinări efectuate în cultura porumbului, în luna mai s-au înregistrat pierderi de apă prin evaporare de 1,8 mm/zi în parcela prășită și de 4,9 mm/zi în cea neprășită.

Prașila trebuie efectuată când terenul este zvântat, când buruienile nu au înțelenit  solul, cât mai superficial, până la adâncimea minimă care asigură distrugerea buruienilor pe care le taie pe dedesubt, ele rămânând la suprafața solului, constituind un fel de mulci.

Atenție la stabilirea zonei de protecție și adâncimea de lucru pentru a nu fi tăiate rădăcinile plantelor.

La porumb prașila I se execută când plantele sunt mici, au 3-5 frunze și cultivatorul trebuie să aibă discuri de protecție. Zona de protecție se stabilește de 8-10 cm și viteza de lucru la 3-5 km/oră.

La prașilele II și III care se execută la 2-3 săptămâni, zona de protecție crește la 14-15 cm, iar viteza de lucru la 8-9 km/oră.

Calitatea lucrărilor este asigurată de pregătirea și reglarea corectă a cultivatorului care trebuie să aibă aceeași lățime de lucru cu a mașinii folosite la semănat, iar tractorul se deplasează pe aceleași urme ca la semănat. Cuțitele cultivatorului, cele mai bune, sunt cele plate care nu răscolesc solul și trebuie să fie bine ascuțite. Cu ani în urmă, Institutul de la Fundulea și Institutul de Mecanizare au realizat unele anexe la cultivator în scopul reducerii gradului de îmburuienare și pe zona de protecție. Pe cuțitele laterale ale fiecărei secții de prășit s-au montat organe active de sapă rotativă, la prima prașilă, care distrugeau buruienile mici, în curs de răsărire, iar la următoarele prașile, un fel de cormănițe care aruncau pământ peste buruieni și le îngălbeneau.

Totodată, au alcătuit agregate complexe care, concomitent cu lucrarea de prășit, executau și erbicidarea pe zona de protecție. Pe cadrul cultivatorului s-au montat duze de stropit pentru suprafața zonei de protecție care reprezintă 1/3 din suprafață și se consumă doar 1/3 din cantitatea de erbicid. La gradul puternic de îmburuienare a terenurilor noastre pentru prima etapă este necesar să se aplice aceste măsuri combinate pentru ca ulterior să se renunțe la erbicide.

Principalele reglaje ale cultivatorului

• reglarea simetriei agregatului prin montarea secțiilor de lucru pe bara-cadru, la distanță egală, pornind de la centru spre margini;
• orizontalitatea cadrului, pentru a fi paralel cu suprafața solului, se realizează cu ajutorul tiranților tractorului;
• distanța între secțiile de prășit se realizează prin deplasarea acestora pe bara-cadru, în funcție de schema de semănat, astfel încât centrul fiecărei secții să corespundă cu centrul intervalului dintre rânduri;
• orizontalitatea secțiilor de lucru urmărește ca toate organele active să atingă solul, pe toată lungimea tăișului. Se realizează de la paralelogramul articulat, precum și prin deplasarea cuțitelor în plan vertical;
• montarea corectă a cuțitelor pe fiecare secție de lucru se reglează în funcție de distanța dintre rânduri, de mărimea zonei de protecție, înălțimea plantelor și de adâncimea de lucru;
• adâncimea de lucru se realizează de la roțile de copiere ale secțiilor de lucru care se ridică față de nivelul tăișului cuțitelor, cu o distanță egală cu adâncimea de prășit, mai puțin 1-2 cm, cât se afundă aceste roți în sol;
• apăsarea pe sol a secțiilor de lucru se realizează prin poziționarea corespunzătoare a arcului de apăsare, în mânerul de reglaj și prin montarea numărului corespunzător de arcuri (1-3) pe secție.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU