Pentru o agricultură mai puțin chimizată

Producțiile agricole au ajuns în ultimii ani la niveluri record de 10.000-12.000 kg/ha la cereale păioase, 20.000-22.000 kg/ha la porumb etc., însă cu inputuri destul de mari care, pe lângă costuri ridicate, sunt mai puțin prietenoase cu mediul și mai puțin solicitate de consumatori.

Orientarea corectă ar fi către o agricultură durabilă, cu producții medii pe țară ridicate, de 5-6 t/ha la cereale păioase și 8-10 t/ha la porumb, însă obținute cu mai puține chimicale. Avem în vedere reducerea consumului de îngrășăminte chimice, de erbicide și insectofun­gicide, de biostimulatori etc. Nu ne referim la o agricultură ECO, ci doar la reducerea chimicalelor.

Principala proprietate a solului productiv este fertilitatea. Solul fertil este acela care are conținut ridicat de humus. Humusul se obține din descompunerea aerobă a materiei organice.

Prin urmare, să asigurăm solului suficientă materie organică. Sursa sigură și ieftină de materie organică o constituie resturile vegetale. Cu fiecare recoltă se extrage din sol echivalentul a 10 t materie organică. Aceasta trebuie completată pentru a menține în echilibru procesele de formare și mineralizare a humusului.

Din resturile vegetale se asigură cam jumătate (4,5-5 t), iar restul trebuie adăugat din alte surse. O soluție ar fi acțiunea de „înverzire“ care poate asigura 5-6 t/ha masă organică. Este indicată menținerea suprafețelor de teren „permanent verde“ atât pentru protecția solului, pentru evitarea levigării nitraților, cât și pentru asigurarea masei organice.

Experiențe îndelungate au demonstrat necesitatea ca imediat după recoltarea culturilor de vară să se execute lucrarea de dezmiriștit care amestecă resturile vegetale tocate de combină cu stratul superficial al solului, formând un fel de mulci în care sunt condiții pentru germinarea și răsărirea semințelor de buruieni și de samulastră.

În verile mai ploioase am realizat chiar 50-60 kg/m² masă verde care trebuie tocată înainte de a forma semințe și prin arătură încorporată în sol, până la 12-15 cm adâncime, pentru a asigura descompunerea aerobă, cu formare de humus.

Humusul încorporează 90% din azot și 30-65% din fosfor și prin mineralizare eliberează săruri de N, P, K, Ca, Mg ș.a. pentru plante. Solul cu 3-4% humus furnizează 20-30 kg/ha azot în anii secetoși și 80-100 kg/ha în anii ploioși. Existând în sol humus, acesta împreună cu argila formează complexul coloidal argilo-humic care constituie liantul pentru unirea particulelor din sol în agregate structurale stabile.

Solul cu structură are porozitate și permeabilitate favorabile aprovizionării și conservării apei în sol, crește­rii nestingherite a rădăcinilor și o activitate microbiologică intensă.

Existența materiei organice favorizează înmulțirea râmelor, acel plug biologic, care trec prin corpul lor anual 300-400 t/ha sol cu materie organică pe care le îmbogățesc în aminoacizi și lianți biologici favorabili structurării solului.

În sol bine structurat și cu regim aero­hidric favorabil are loc o intensă activitate a bacteriilor fixatoare de azot și cele nitrificatoare asigurând azotul necesar pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

Asolamentul este necesar să cuprindă o diversitate de culturi care au consum diferit de substanțe nutritive, de la niveluri diferite din sol, unele plante cu rădăcini care solubilizează substanțele greu solubile din sol, care lasă cantități diferite de resturi vegetale, care au boli, dăunători și infestare de buruieni specifice.

Rotind aceste culturi nu vom epuiza solul și vom reduce atacurile respective. Este de dorit ca asolamentul să cuprindă plante leguminoase anuale, dar și solă săritoare cu graminee și leguminoase perene care împreună să ocupe cca 20% din suprafață.

Plantele leguminoase trăiesc în simbioză cu bacteriile din genul Rhizobium care furnizează 60-300 kg N/ha/an. Totodată, având rădăcini pivotante adânci, aduc la suprafață calciul, atât de necesar formării agregatelor structurale stabile. Asolamentul poate reduce cu 40-50% necesarul de pesticide, cu 30-50% necesarul de azot și cu 26-40% necesarul de fosfor și potasiu.

Aplicând sistemul de lucrări minime și semănatul direct se asigură o bună conservare a însușirilor solului, se reduce necesarul de combustibil și o mai bună gestionare a apei și materiei organice din sol.

Prin urmare, cu elementele nutritive furnizate prin mineralizarea humusului, cu azotul rezultat din activitatea bacteriană, se asigură o bună parte din nutrienții necesari care se pot completa prin fertilizări foliare cu îngrășăminte naturale de tipul celor obținute din alge. În mod excepțional se mai pot aplica ceva îngrășăminte cu diluare treptată.

În ceea ce privește consumul de pesticide se va avea în vedere că în cadrul asolamentului fiecare cultură determină înmulțirea propriilor paraziți, crescând riscul dacă ea apare în rotație înainte de restabilirea echilibrului biologic. Ca atare, prin rotație se reduce gradul de agenți fitopatogeni, de dăunători și de buruieni.

Astfel, îmburuienarea la grâu a fost: 130 kg/ha s.u. în rotația porumb – grâu, 36,6 kg în rotația porumb – soia – grâu și 26,6 kg s.u./ha în rotația de 4 ani sfeclă – porumb – soia – grâu.

La porumb: 136 buruieni/m2 în monocultură; 88 buruieni/m2 în rotația grâu-porumb și 45 buruieni/m2 în rotația soia – grâu – porumb.

Atac de fuzarioză la grâu: 27,2% în monocultură; 20,8% în rotația porumb – grâu și 13,5% în rotația floarea-soarelui – grâu – sfeclă – porumb.

Mana la floarea-soarelui: 37,5% în monocultură și 4,9% în rotația de 6 ani.

În acțiunea de reducere a gradului de îmburuienare, a agenților fitopatogeni și a dăunătorilor sub pragul economic de dăunare, un rol important îl are aplicarea măsurilor de combatere integrată în care produsele chimice să se folosească numai în ultimă instanță, iar dintre acestea să se aplice cele care au impactul cel mai redus asupra mediului.

În solele cu grad ridicat de îmburuienare se poate aplica erbicidarea plantelor prășitoare doar pe rând, folosind 1/3 din erbicid iar intervalul dintre rânduri se prășește. Soiurile și hibrizii de ultimă generație au potențial genetic de producție destul de ridicat. Preocuparea amelioratorilor trebuie îndreptată spre creșterea rezistenței la boli și dăunători pentru a fi necesare cât mai puține pesticide.

Cu astfel de măsuri se poate reduce necesarul de chimicale, se pot obține producții mai curate și mai prietenoase cu mediul.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU