Romania

Ambrozia, o plantă nocivă care te îmbolnăveşte fără să ştii

Ambrozia, o plantă nocivă care te îmbolnăveşte fără să ştii
Distribuie:  

Alergia la ambrozie este una dintre cele mai răspândite în România, cu atât mai mult cu cât polenul acestei plante este prezent în atmosferă de la sfârşitul lunii iulie până când vremea se răceşte, în noiembrie. Aşa cum arată unele estimări, polenul alergen răspândit de ambrozie afectează tot mai mulţi români. Comparativ cu anii precedenţi, problema este tratată mult mai serios, existând şi o lege în acest sens. Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava a început o inventariere a suprafeţelor invadate de ambrozie pentru a stabili măsurile care se impun.

Proprietarii de terenuri au obligaţia de a elimina ambrozia

Conform Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, care trebuie aplicată din acest an în scopul distrugerii şi prevenirii răspândirii ambroziei, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea plantei şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor, în funcţie de posibilităţile financiare, prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aşadar, deţinătorii terenurilor au obligaţia de a elimina ambrozia până când înfloreşte, polenul fiind cel care provoacă alergiile. Polenizarea ambroziei are loc de la mijlocul lunii iulie - începutul lunii august până toamna târziu, când vremea devine mai răcoroasă şi se termină în octombrie - noiembrie, când temperaturile nu depăşesc 7-8 grade atât ziua cât şi noaptea.

Căldura şi seceta duc la creşterea producţiei de polen a acestei plante, polen care este împrăştiat de vânt, fiind foarte mic ca dimensiuni şi imposibil de văzut cu ochiul liber. Concentraţia maximă este în primele ore ale dimineţii, atunci când bate vântul sau după furtuni şi ploi, atunci când se usucă şi este ridicat de pe sol de către curenţii de aer.

Legea prevede şi amenzi pentru cei care nu respectă aceste obligaţii: între 750 de lei şi 5.000 de lei pentru persoane fizice şi între 5.000 şi 20.000 de lei pentru persoanele juridice. 

Distrugerea manuală, mecanică sau chimică, impusă prin lege

„Ca urmare a actelor normative apărute pe parcursul anului 2018, respectiv Legea nr. 62 şi Hotărârea nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62 privind combaterea buruienii ambrozia, consiliile locale au obligaţia să identifice zonele de apariţie a acestei buruieni dăunătoare pentru organismul uman, să facă cunoscut proprietarului de teren că trebuie să intervină pentru combaterea acestei buruieni astfel încât aceasta să nu ajungă în faza de înflorit. Centralizatoarele întocmite la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale trebuie să ajungă şi la Direcţia pentru Agricultură, la nivel de judeţ fiind formată o comisie judeţeană care va merge în teren să constate dacă cei care trebuiau să ia măsura de combatere a buruienilor au făcut ceea ce trebuie. Actele normative prevăd şi sancţiuni destul de mari, dar nu ne dorim să ajungem până acolo. Vrem să avem înţelegere din partea celor care au pe terenuri ambrozia, să facem ceea ce trebuie pentru combaterea acestei buruieni care, prin polenul pe care îl degajă, influenţează negativ organismul prin manifestări alergice şi probleme de respiraţie. Sunt situaţii neplăcute la care ar fi bine să nu ajungem.

La Suceava nu sunt suprafeţe mari cu această buruiană. O găsim pe terenurile nelucrate, pe marginea drumurilor, pe terasamentul căilor ferate, în zonele cu ruine sau în zonele rezidenţiale unde se construieşte, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui. Important este să depistăm la timp zonele cu ambrozia şi să intervenim prin distrugere manuală, mecanică, chimică“, ne-a spus Haralampie Duţu, directorul Direcţiei Agricole Suceava.

Specialiştii, mai mult decât necesari

În urma ploilor abundente din această primăvară, buruienile, inclusiv ambrozia au acoperit, în multe locuri, căile ferate. În acest context, Regionala CF Iaşi a decis să efectueze, în luna mai, lucrări de erbicidare mecanizată pe mai multe sectoare de cale ferată, zona de erbicidare fiind de minimum 2,5 m de la axul căii ferate. Şi drumarii au început cosirea acostamentelor şi a zonelor din preajma şoselelor pentru a evita înflorirea ambroziei.

Cele mai bune rezultate pentru a distruge această plantă se pot obţine prin cosirea manuală sau prin folosirea unor echipamente mecanice de tuns iarba, în special pe aliniamentele căilor ferate, a drumurilor şi pe marginea parcelelor. Când buruiana este răspândită pe suprafeţe mai mari se pot aplica erbicidări succesive, începând din primăvară, când planta are aproximativ 10 cm şi poate fi recunoscută cu uşurinţă. În vederea stabilirii tipului de erbicid şi a dozei, proprietarii terenurilor trebuie să apeleze la specialiştii fitosanitari sau la cei din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene. În cazul existenţei unor focare izolate, buruiana trebuie smulsă folosind mănuşi de protecţie pentru evitarea iritaţiilor, distrusă cu sapa sau prin secerare. Pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafaţa solului în vederea distrugerii tuturor ramificaţiilor care pornesc din tulpina principală. Se recomandă cositul repetat de 2-3 ori pe an. Iar lucrările de combatere se repetă în fiecare an până la eradicarea completă a buruienii.

Silviu Buculei

ambrozia, Ambrosia artemisiifolia, plante nocive, plante daunatoare

Alte articole: