Cerințe față de temperatură și sol ale principalelor specii pomicole

Astăzi, la această rubrică, pentru că ne aflăm în pragul sezonului rece, când lucrările în livezi sunt minime, dar și pentru că mai puteți face plantări în grădină, acum sau la primăvară, vă prezentăm câteva dintre cerințele principalelor specii pomicole la factorii de climă și sol.
Mărul
Această specie prezentă aproape în fiecare grădină crește și fructifică bine în zonele cu o medie anuală cuprinsă între 8-11°C. Temperatura optimă se situează între 14 și 27°C, iar cele absolute, în intervalul de 8°C și 33°C. În afara celor două limite absolute creșterea încetează. În cazul țării noastre, în anumite zone, maxima absolută este deseori depășită, acest lucru însemnând influențe asupra producției și calității fructului. Limita de rezistență la ger este considerată a fi -40°C. După ce a intrat în vegetație, rezistența mărului se încadrează în următoarele limite: -5°C în faza de boboc a florilor; -1,6°C până la -2°C în faza de deschidere a florilor; -1,1°C fructele abia formate.
Față de precipitații, mărul are cerințe relativ mari, necesitând o medie de 700-900 mm precipitații anual pentru soiurile care se păstrează peste iarnă și o minimă de 500 mm în cazul soiurilor de vară și de toamnă. Nu suportă excesul de umiditate (pânza de apa freatică trebuie să fie la 2,5 m adâncime), dar nici seceta prelungită. În ceea ce privește lumina, cerințele sunt mai mici față de alte specii. În privința substratului de cultură, mărul dă cele mai bune rezultate pe soluri fertile, profunde, bine structurate, luto-argiloase sau lutoase, suficient de umede, cu un pH moderat spre slab acid (5-7).
Cireșul
Rodește bine în zonele cu medii anuale de 9-10,5°C. Temperaturile orare optime se situează între 18 și 28°C, iar cele absolute, între minime de 6°C și maxime de 40°C. Suportă greu căldurile excesive din vară, mai ales când acestea sunt însoțite de insuficiența apei în sol, caz în care necesită irigații. Iarna, cireșul rezistă la -27°C, dar mugurii florali pier în masă la temperaturi mai scăzute de -24°C, uneori chiar la -20°C. În perioada de vegetație, florile în faza de buton alb, adică nedeschise (buton alb), rezistă până la -2,8°C (la -4,4°C, 90% dintre butoni sunt afectați), iar când sunt complet deschise, numai până la -2,2°C (la -3,9°C, 90% dintre flori sunt afectate). Față de apă, cerințele sunt moderate (600-800 mm precipitații anuale). Cireșul iubește foarte mult lumina, preferând versanții însoriți. Agreează solurile mijlocii și ușoare, permeabile, potrivit de umede, care se încălzesc ușor, cu un conținut de calciu de maximum 6%, o reacție slab acidă spre neutră (pH de 5,8 – 7,4), cu pânza de apă freatică la sub 1,2-2 m. Câteva recomandări: în solurile argiloase vegetează slab, scăzând și rezistența la ger, nu suportă sărăturile și nici apa stagnată chiar și pentru perioade scurte (se produce asfixia radiculară), dar la fel, nu tolerează nici seceta îndelungată.
Prunul
În comparație cu mărul, este mai exigent față de căldură, comportându-se mai bine în zona dealurilor mici ori la câmpie (soiuri de masă). În zona dealurilor înalte, exceptând soiul Grase românești, prunul dă recolte mici, iar fructul e slab calitativ. Temperaturile orare optime se situează între 18 și 33°C, iar cele absolute între minime de 8°C și maxime de 36°C. Prunul are o rezistență mai mică la ger, respectiv -35°C, iar mugurii florali suportă temperaturi cuprinse între -31 și -33°C. Florile, în schimb, sunt sensibile la ploile reci, ceață persistentă și brume; în faza de boboc rezistă până la -3,3°C, cel mult -5,5°C, când sunt deschise degeră începând de la -2,2°C, iar la -5°C distrugerea florilor se produce în masă (90%). Fructele abia formate sunt compromise la temperaturi de -0,5°C până la -1,1°C. Prunul reușește bine în zonele cu precipitații de peste 600 mm precipitații anual, din care 300-350 mm în intervalul mai-iulie. În silvostepă, soiurile Agen, Anna Spath, Renclod D’Althan, Tuleu gras, Stanley, care au o mai bună rezistență la secetă, vor produce recoltă, dar fructele sunt inferioare calitativ. La câmpie se impune obligatoriu irigarea. Față de lumină, cerințele nu sunt foarte mari, dar, plantat pe versanți mai puțin însoriți, fructul este slab calitativ. Prunul valorifică aproape toate tipurile de sol din țară, cu un pH de 5,8-7,4, dar nu agreează solurile sărăturoase și nici pe cele cu calciu în exces.
Vișinul
Este mai rezistent la ger decât cireșul și are și cerințe mai mici față de căldură. Temperaturile orare optime se situează între 15 și 25°C, iar cele absolute se încadrează între minime de 4°C și maxime de 30°C. Mugurii florali rezistă iarna până la -29°C, florile încă nedeschise (buton alb) – până la -2,8°C, iar când sunt complet deschise, până la -2,2°C. Sub -4,4°C, în ambele cazuri (buton alb sau flori deschise), 90% dintre flori sunt afectate. Specia are o capacitate mai mare de adaptare față de umiditate, reușind la fel de bine și în zonele secetoase, cu 400-500 mm precipitații medii anuale, cât și în cele umede, cu 700-900 mm precipitații medii anuale. Nu este foarte exigent nici față de lumină, putându-se cultiva și pe terenuri cu expoziții mai puțin însorite, valorifică solurile mai puțin fertile (se aseamănă, din acest punct de vedere, cu prunul), cu un pH de 5,8-7,4.
Gutuiul
Este cea mai exigentă specie pomicolă față de căldură din grupa semințoaselor; iubește căldura și este sensibil la ger, în orice caz mai sensibil decât părul. Din această cauză reușește în zone cu veri călduroase și ierni mai blânde sau locuri bine adăpostite natural. Gutuiul suportă temperaturi de până la -26°C, dar pomii tineri sunt vătămați și la -20°C. Vorbind despre alte cerințe, este pretențios față de lumină (în condiții de umbrire se dezvoltă și fructifică slab), poate fi cultivat deopotrivă în zone cu precipitații scăzute și în cele cu ploi moderate și preferă solurile adânci, fertile, bine structurate, calde, suficient de revene, cu textură mai argiloasă, rezistând în același timp și la excesul de apă din sol.
Părul
Este mai pretențios față de temperatură decât mărul, prunul și vișinul, reușind în zone cu temperaturi medii anuale cuprinse între 9,5 și 11°C, cu condiția ca în perioada de vegetație media să fie de 16-18°C. Temperaturile absolute minime sunt de 10°C și maxime de 37°C (în afara acestor limite creșterea încetează). Se știe de fapt că în veri mai răcoroase (în funcție de zonă) acesta rodește slab. Părul are o rezistență mai scăzută și la frig: mugurii de rod degeră la -26 ... -23°C; ramurile anuale, la sub -26 ... -28°C; florile, în fenofaza de boboc înainte de înflorire -3,3°C... -5,5°C (procent de distrugere – 10%, la temeperatura de -3°C și 90%, la sub -5°C); florile deschise degeră la -2,2... -4,4°C; fructele tinere, de curând formate, încep să fie distruse de la -1,5°C. Față de umiditate, soiurile de toamnă și iarnă preferă zonele cu 650-900 mm precipitații anuale, iar cele de vară, cu 500-600 mm medie anuală. Părul are cerințe mari și față de lumină, recomandându-se plantarea pe terenuri cu expoziție sudică, dar și față de sol. În general nu suportă terenurile grele și reci. În funcție de altoi, necesită soluri profunde, calde, cu textură mijlocie, suficient de afânate și revene, cu apă freatică sub adâncimea de 2-2,5 m (franc) sau soluri mai subțiri, suficient de fertile, revene și calde, cu apa freatică la sub 1-1,5 m adâncime (gutui). În ambele cazuri, pH ideal este de 6,4-7,4.
Piersicul
Arealul ideal de cultură este cel care are o temperatură medie anuală de 10-11,5°C. Temperaturile absolute minime sunt de 7°C și cele maxime, de 35°C (în afara limitelor încetează creșterea). Rezistența la ger este mică: pomul -25°C, iar mugurii florali, -24° ... -25°C. Totuși, dacă răcirea vremii este progresivă și revenirea la temperaturi normale este lentă, piersicul rezistă și la -32°C și rodește aproape ca în anii normali din punct de vedere climatic. La variații bruște de temperatură, specia are foarte mult de suferit, mugurii florali putând fi compromiși la -20°C.
Pragul biologic pentru umflarea mugurilor florali este de 6,5°C, iar optimul termic pentru înflorit – 13-16°C. În timpul vegetației, rezistența la brume târzii sau îngheț scade mult, putându-se înregistra distrugeri la -4,9°C în faza de buton roz, la -3... -4°C florile deschise și la -1,1°C fructele abia formate. Altfel spus, îngețurile târzii sunt mai periculoase decât gerul din perioada de repaus.
Altoit pe migdal și franc, piersicul rezistă bine la secetă, dar cele mai bune și de calitate producții se obțin în condiții de irigare, atenție, fără să fie provocată vreodată, involuntar, băltirea de apă. Cerințele față de lumină sunt mari, recomandându-se terenurile cu expoziții sudice, sud-estice și sud-vestice. Piersicul necesită soluri profunde și bine drenate, cu un pH de 6,4-7,4.
Caisul
Are cerințe mari față de căldură, mai ales în lunile de vară, fiind cultivat în zonele cu o medie anuală a temperaturii de 9,6-11 °C și o medie a lunilor iulie și august de peste 19°C. Temperaturile absolute minime sunt de 7°C și cele maxime, de 40°C. Rezistența la ger este mică: mugurii florali degeră la -20° ... -22°C; florile în fenofaza de buton alb suportă minime de -4,4°C, cu o pierdere de 10% a recoltei (la -10°C este compromisă integral recolta); florile deschise, -2,7°C până la -5,5°C; fructul abia format, 0° până la -2,8°C. Este specia care, din cauza timpurietății, suferă cel mai mult la înghețurile târzii de primăvară. În funcție de soi, rezistența la secetă este diferită, cele europene fiind sensibile la secetă prelungită. Caisul nu suportă excesul de apă, este o specie iubitoare de lumină, iar solul agreat este aproximativ același ca în cazul piersicului, cu diferența că pH poate să fie cuprins între 6,4 și 8. În solurile argiloase, grele, compacte vegetează slab și are o durată scurtă de viață.
Maria BOGDAN
pomicultura, mere, pere, gutui, piersici, prune, specii pomicole, caise, visine
- Articol precedent: Predicția infestării cu alternarioză, realizare a cercetătorilor clujeni
- Articolul următor: Peletizarea și brichetarea, o afacere cu materie primă inepuizabilă