cemrom iulie 2018
update 14 Nov 2018

Alacul sau planta înger, de 18 ori mai valoroasă decât grâul

  • Publicat în Agrotehnica

Alacul (Triticum monococcum), o rudă îndepărtată a grâului, ținută nejustificat de mult în conul de umbră al uitării, ar putea deveni o cultură de nișă prețioasă, pentru că prețul de valorificare sfidează de departe mult iubitul grâu comun.

La finele anului trecut, un fermier teleormănean, care se consideră dac până în cea mai intimă fibră a ființei lui, mi-a pus în palmă câteva semințe de alac. Suficient cât să îmi stârnească interesul pentru a vorbi pe această temă. Discuția despre planta a cărei istorie se pierde în timp a prins repede contur. Costică I. Gheorghe, căci despre el este vorba, spunea că Triticum monococcum, o combinație între grâul spelta și cel obișnuit, este o specie cultivată din timpuri preistorice, iar descoperirile de la Schela Cladovei, județul Mehedinți, i-au demonstrat prezența pe teritoriul României încă de acum 10.000 de ani. Legendele spun că valoarea acestei plante a fost unul dintre motivele pentru care romanii au venit în Dacia. Să fi fost așa, nu știm. Însă interesul cu care pământul românesc și roadele sale sunt vânate chiar și în zilele noastre mă face să cred că nimic nu s-a schimbat.

Deși este o cereală păioasă care face parte din familia gramineelor, la fel ca și grâul comun (Triticum vulgare), alacul se deosebește de ruda sa prin faptul că are un singur bob în spiculeț, învelit strâns în palee. Boabele sale rămân în acest înveliș chiar și după treierat, ceea ce face ca făina să fie mai bogată în carotenoizi și să aibă o culoare galben închis. Totuși, conținutul scăzut de gluten și aportul mare de elemente nutritive nu l-au adus în atenția marilor fermieri. Într-o industrie axată pe producție, recolta unei plante străvechi, cum este alacul (circa 2.000 kg/ha), ar părea rușinoasă în fața soiurilor de grâu care ating chiar și 16 t/ha. Așadar, cantitatea oferită pare să fie punctul slab, dar contrabalansează prin calitate, rezistență la boli și schimbările de temperatură. „Alacul are un pai foarte robust, nu se culcă și lasă terenul curat, fără buruieni.

În plus, se spune că acolo unde l-ai cultivat nu vei avea parte de grindină, fiind considerată o plantă protectoare și pentru culturile din jurul ei. Să ne gândim că această plantă a fost adusă de îngeri, după cum se spune în popor“, își începea discuția foarte convingător Costică I. Gheorghe. Un alt argument care dă valoare acestei plante este prețul cu care este valorificată. Un kilogram de făină din alac se vinde pe Internet cu 36 lei, un preț fabulos, față de 2 lei/kg, cât se obține pe făina albă de grâu.

Îl ascultam cât vorbea, dar uitându-mă atent la semințele care se rostogoleau în palma mea. Obiceiul de a dărui semințe celor cu care Costică I. Gheorghe se întâlnea m-a uimit. Dar am primit și o justificare. „Eu le dau gratuit, pentru că asta este legea nescrisă a pământului – pui un hectar, 50 ari îți ajung ție și familiei tale, restul îl dai prietenilor. Ofer gratuit oamenilor această sămânță în cantități mici, nu cât ați primit dumneavoastră, ci pentru 1.000 mp, ca fiecare să cultive această plantă și să o înmulțească.“

seminte de alac

Tipul de agricultură pe care o practică și filosofia de viață a acestui fermier parcă nu rezonează deloc cu lumea modernă în care trăim. Dar, l-am ascultat în continuare, pentru că esența spuselor lui vin din bunul simț al românului de altădată. „An de an, pe cei 5.000 mp pe care îi am, cultiv cartofi și alte legume necesare consumului familial. Nu cumpăr nimic de la piață. Uleiul, de in, de nucă, de dovleac, mi-l fac singur, cu ajutorul unui prieten care are presă la rece. Îmi produc singur semințele de legume și când strâng producția toată lumea se miră ce gust deosebit au. Surplusul care îmi rămâne din producție îl valorific în Alexandria. În perioada de vară, zilnic vând de 800-1.000 de lei. Am învățat să îmi tratez legumele împotriva dăunătorilor folosind remedii naturale. Varza o tratez împotriva musculiței cu infuzie de pelin sau copili de roșii. Dacă solul nu mai este bombardat cu îngrășăminte chimice, începe să fie sănătos și apar râmele. Pe 1.000 mp râmele înlocuiesc munca a trei grădinari timp de un an. Să nu uităm că tot solul trece prin stomacul râmelor. O râmă lasă 600 g de humus/mp“, explică fermierul.

Cu o asemenea viziune despre agricultură și viață, în general, nu am ezitat să-l întreb cum vede totuși viitorul sectorului pe care îl iubește atât de mult. Iată și răspunsul, scurt și la obiect: „Agricultura românească va fi din ce în ce mai căutată. Aleșii poporului ar trebui să facă alte legi, să nu mai fie ca până acum. Să fie conștienți de valoarea pământului românesc care ar putea să ne aducă în rândul țărilor bogate.“

• „În mod normal semințele de alac se plantează până pe 10 decembrie, nu se folosesc îngrășăminte, ierbicide, niciun fel de tratament, iar producția ajunge la 2 t/ha. Densitatea la însămânțare este de 170-200 kg/ha și se poate face mecanizat sau pe suprafețe mici, manual, așa cum fac și eu. Recoltarea se face la 25 iulie. Făina obținută din alac se vinde la un preț foarte bun, deci se pot face bani. Vă dați seama ce înseamnă acest preț față de cât se obține pe grâul obișnuit. Mi-aș dori să se înființeze mai multe cooperative, iar oamenii să nu mai cultive un hectar de grâu pe care să primească 50 de bani/kg sau 700 kg de grâu dacă au pământul dat în arendă, ci pe suprafața de 10.000 mp să cultive 25 ari cu alac (atât cât consumă o familie), iar restul să îl poată cultiva cu alte plante“, își prezenta fermierul pledoaria pentru această cultură.

paine din faina de alac

• Fără prea multe studii atestate, fermierul dac, autodidact, spune că în 49 de ani a acumulat destul de multă experiență cât să poată trăi fără să stea la mâna altora pentru subvenții și ajutoare. „Am terminat 10 clase și pe diploma mea scrie că sunt strungar, dar am virat spre agricultură, pentru că sapa nu mi-o ia nimeni din mână. Mulți spun: „Băi, ești nebun, stai în câmp toată ziua.“ Da, dar cu mine faci ceva, dar cu 10 proști ce faci? Stau 11 luni pe an în câmp și sunt foarte fericit, mă simt minunat. Eu am o vorbă: solul sănătos este mai valoros decât aurul. Și veți vedea că va veni criza alimentară și cine va avea hrană va deține puterea. Am învățat multe de la un profesor agronom. Acum 26 de ani, când eram în armată, făceam răsaduri pentru legume, de atunci am simțit dragostea asta pentru plante. Este o simbioză“, mai spunea Costică I. Gheorghe.

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 26-27