Apa - factor limitativ extrem al producției agricole

Creșterea și dezvoltarea plantelor presupun existența unor condiții de vegetație corespunzătoare și ne referim la prezența aerului, căldurii, luminii, apei și substanțelor nutritive.

Aceste condiții au fost numite factori de vegetație, având acțiune hotărâtoare asupra nivelului și calității producției agricole.

Când toți acești factori sunt asigurați în optim se realizează maximum de recoltă. Dar acest deziderat este greu realizabil și mereu câte unul dintre factori se găsește în cantitate mai mică, mai ales apa și substanțele nutritive.

Oamenii de știință, studiind amănunțit acțiunea factorilor de vegetație asupra culturilor agricole, au elaborat anumite legități privind comportarea plantelor față de acești factori.

Astfel, „Legea nesubstituirii și egalității factorilor de vegetație“ demonstrează că toți factorii sunt egali în creșterea și dezvoltarea plantelor și nu se poate înlocui unul cu celălalt.

De asemenea, „Legea factorului limitativ al producției sau legea minimului‟ arată că nivelul producției agricole este hotărât de factorul care se găsește în cantitatea cea mai mică.

Se cunoaște că de-a lungul timpului agricultorii se mulțumeau să introducă sămânța în pământ și, fără nicio altă intervenție, dacă ploua, reușeau să culeagă ceva. Fără ploaie însă nu se putea obține nimic. Rezultă că, dintre toți factorii de vegetație, APA este hotărâtoare în realizarea de recolte.

Fac această afirmație pe baza experienței de peste 70 ani de activitate în agri­cultură. Am trăit faimoasa secetă din anul 1946 când lucram la câmp, ca adolescent, alături de părinți și când într-adevăr, din lipsa apei, totul s-a uscat.

Era imediat după război, când țara era într-o sărăcie cumplită. A apărut această secetă, urmată de o epidemie de tifos, care împreună au secerat multe vieți, în special copii.

Dar de ce este APA atât de importantă și hotărâtoare?

● Apa dizolvă substanțele nutritive din sol împreună cu care formează soluția solului care este absorbită de plante și condusă prin toate țesuturile pe care le hrănește.

● Apa menține multe substanțe din sol în stare disociată, sub formă de ioni, folosiți în nutriția plantelor.

● Apa, având polaritate pronunțată (H+ și OH–), participă la fenomenele de hidratare.

● Este un factor de stabilizare a temperaturii corpului plantelor deoarece în procesul de transpirație, pentru transformarea a 1 g de apă în vapori, se consumă 536 de calorii, scăzând temperatura plantelor.

● Componentele apei (O și H) fac parte din materia organică sintetizată de plante (glucide, protide, lipide ș.a.).

● Apa menține celulele în stare de turgescență, realizând echilibrul mecanic al plantelor.

● Apa participă la fenomenele importante din viața plantelor precum hidroliza, oxidări, reduceri, fotosinteză, asimilații și dezasimilații.

● Apa este factorul care contribuie la legătura plantelor cu mediul exterior.

Reflectând asupra contribuției apei la desfășurarea acestor fenomene, ne dăm seama de ce în lipsa apei totul se usucă.

Care sunt posibilitățile de dirijare a regimului de apă în lipsa irigațiilor?

a) Măsura principală luată de agricultori este ca să facă din sol un organism capabil să înmagazineze întreaga cantitate de apă provenită din precipitații. Aceasta se poate obține prin lucrări raționale care asigură o bună afânare a solului, cu creșterea permeabilității și îmbunătățirea porozității. Totodată, să se asigure o bună conservare a apei în sol, barând toate căile de pierdere neproductivă a apei. Pe stratul 0-120 cm s-au înregistrat pierderi de apă de 835 t/ha pe terenul nearat și de 181 t/ha pe terenul arat în vară.

b) Îmbunătățirea structurii solului prin aplicarea de îngrășăminte organice, a resturilor vegetale, precum și prin asolamente cu sole înierbate care participă împreună la formarea humusului ce favorizează structurarea solului. Îngrășămintele organice au capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă, iar humusul reține de 6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni seceta.

c) Reducerea pierderilor de apă prin evaporare la suprafața solului, asigurând un teren bine nivelat, prin mulcire și evitat lucrările de răscolire a solului.

d) Prin reducerea gradului de îmburuienare, acestea fiind mari consumatoare de apă.

e) Cultivarea speciilor, a soiurilor (hibrizi) mai precoce, cu consum specific mai mic de apă și care valorifică bine puțina apă existentă în sol. Consumul specific la mei este 311, la sorg 322, pe când la lucernă este 831, iar la inul de ulei 905.

f) Efectuarea semănatului în epoca optimă pentru ca plantele să crească și să se dezvolte normal în primele faze, fără stresul hidric care apare mai târziu, când plantele sunt afectate mai puțin.

g) Totodată, densitatea la semănat să fie corelată cu rezerva de apă existentă în sol și când se prognozează seceta să se asigure densități mai reduse.

h) Când pe stratul 0-90 cm solul a înmagazinat 100-150 mm apă plantele de pe solul respectiv pot rezista la 1-2 luni de secetă.

Așa se explică de ce, chiar în condiții de secetă, cultivatorii care au știut să acumuleze și să păstreze apa în sol au obținut rezultate mulțumitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 12-14