Romania

Gestionarea apei pentru plante, preocuparea zero a fiecărui fermier

Gestionarea apei pentru plante, preocuparea zero a fiecărui fermier

Este evident că nivelul și calitatea recoltelor sunt condiționate de asigurarea culturilor agricole cu apă. Preocuparea de căpetenie a fermierilor constă în măsurile de acumulare, conservare și valorificare cu maximum de eficiență a factorului apă, fără a neglija acțiunile de reducere la minimum a pierderilor de apă din sol.

  • În primul rând solul să fie apt pentru a înmagazina maximum de apă care poate ajunge la 59% în solul afânat, 46% în solul așezat și 38% în solul tasat-compactat. Din totalul precipitațiilor se infiltrează 64,4% în solul afânat și numai 9,2% în solul neafânat.

Capacitatea de reținere a apei de către sol este socotită mică atunci când reține 300-500 mm, mijlocie, când reține 500-900 mm, și mare, atunci când reține 900-1.200 mm.

Pentru fragmentarea straturilor impermeabile este indicat ca la 2-4 ani să se aplice o lucrare de sacrificare, iar solul să aibă un conținut ridicat de materie organică, aceasta având capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul, rezultat din descompunerea materiei organice, reține de 4-6 ori mai multă apă, prelungind cu 2 săptămâni instalarea secetei.

Prezența complexului coloidal argilo-humic saturat și cationic de Ca asigură formarea unei structuri glomerulare stabile care realizează o bună afânare, spațiile fiind ocupate 2/3 cu apă și 1/3 cu aer, o bună permeabilitate și evită pierderile de apă prin evaporare la suprafața solului.

  • În al doilea rând, solul să fie nivelat, fără crovuri și depresiuni în care apa băltește la ploi torențiale și plantele mor prin asfixiere, dacă nu se iau măsuri de evacuare urgentă. Terenul să aibă o ușoară pantă astfel încât, la ploile torențiale, surplusul de apă să se deplaseze lent, fără eroziune, către șanțuri care dirijează apa în lacuri de acumulare artificiale, create special pentru a colecta apa din topirea zăpezii și a ploilor torențiale și care va servi la viitoarele irigații gravitaționale.

Sunt țări care cheltuie sume importante pentru desalinizarea apei mării, iar noi lăsăm să se scurgă în mare multe milioane de metri cubi de apă dulce.

  • În al treilea rând, referindu-ne la zonele irigate, și aici trebuie să existe o preocupare pentru folosirea rațională a apei. Risipa de apă, cu norme de irigare mari, duce la degradarea solului, la fenomene de levigare și sărăturare secundară a solului, la înmlăștinire.

Sunt indicate sistemele de irigare prin picurare sau, acolo unde se practică aspersiunea, să se folosească aspersoare mai mici care nu provoacă degradarea mecanică a solului.

Canalele de aducțiune a apei să fie bine etanșate, deoarece pe vechile canale s-au înregistrat pierderi de apă de 75%.

Este indicat să se calculeze norme de udare mai mici pentru a fi bine valorificate precipitațiile care cad în intervalul dintre udări.

  • În al patrulea rând avem în vedere zonele neirigate, care constituie majoritatea suprafețelor agricole din țara noastră.

Pentru culturile de primăvară trebuie urmărit ca, la intrarea în iarnă, solul să fie afânat, mărunțit și nivelat, capabil să acumuleze și să conserve precipitațiile de peste iarnă.

În primăvară se vor efectua cât mai puține lucrări asupra solului, și numai strictul necesar.

Culturile cu semințe mici care germinează la 1-3°C se vor însămânța direct, fără o pregătire prealabilă a patului germinativ, deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor în solul afânat, 2-3 cm cât este necesar pentru aceste culturi.

Pentru semințele care necesită adâncime mai mare se pregătește patul germinativ cu combinatorul, numai până la adâncimea de încorporare a seminței, efectuată în ziua sau în preziua semănatului.

Dacă au început să apară buruieni anuale, se va efectua o lucrare cu grapa cu colți sau cu sapa rotativă, care distrug buruienile în curs de răsărire.

Pentru culturile însămânțate mai târziu, la temperaturii de 8-9°C, dacă terenul nu s-a îmburuienat, nu se efectuează nicio lucrare până la semănat, deoarece stratul superficial al solului se usucă și constituie un mulci natural care nu permite ridicarea apei până la suprafața solului și evaporarea acesteia.

La timpul corespunzător se va pregăti patul germinativ și se vor însămânța culturile respective. De menționat că nu trebuie folosită grapa cu discuri la lucrările solului în primăvară. Prin determinări riguroase a rezultat că la folosirea grapei cu colți sau a sapei rotative se pierde 2-3% din umiditate, la folosirea combinatorului, 5-6%, iar când s-a folosit grapa cu discuri pierderile au pornit de la 12-15% până la 28%.

În funcție de rezerva de apă existentă în sol în momentul semănatului se stabilește densitatea culturilor. Important este ca să nu rămână goluri în cultură în care cresc buruieni și crește consumul de apă din sol. Într-un lan compact se menține o atmosferă saturată care împiedică evaporarea apei din sol și, în special, reduce transpirația plantelor.

La culturile prășitoare, pe parcursul vegetației se aplică 2-3 lucrări de prășit care gestionează bine apa, atât prin reducerea gradului de îmburuienare, cât și prin evaporarea apei la suprafața solului. Experimental s-a dovedit că într-o cultură de porumb prășită s-au pierdut 1,8 mm/zi apă din sol, iar în cea neprășită, 4,9 mm/zi.

Este indicat cultivatorul cu cuțite plate, bine ascuțite, care taie buruienile la 2-3 cm adâncime și rămân la suprafața solului cu rol de protecție. Unde este posibil se aplică agricultura conser­vativă și agricultura de precizie, prin care se gestionează mai bine factorul APA.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

fermieri, plante, apa in sol, culturi agricole, gestionarea apei

Alte articole: