„Pământul nu ne așteaptă până primim subvențiile!“

Gabriel Mușatescu este de peste 15 ani fermier în Pogoanele, la marginea Bărăganului. Printre vecinii și colegii săi i s-a dus vestea de om serios, corect și priceput. Când am stabilit o întâlnire cu domnia sa mă așteptam să avem o discuție orientată mai mult spre aspecte tehnice. Ei bine, așa cum veți putea descoperi în materialul următor, vrând-nevrând centrul de greutate al convorbirii a gravitat în jurul chestiunilor financiare.

Finanțele, mai problematice decât vremea

„Pământul nu ne așteaptă până primim subvențiile. El trebuie lucrat la vremea cuvenită, dacă vrei să obții ceva. Dacă nu faci lucrările atunci când trebuie, degeaba le mai faci“, îmi spune dl Mușatescu. Și cine, oare, ar putea contrazice acest adevăr evident?

Una dintre cele mai mari nemulțumiri ale sale, legate de condițiile din acest an, nu se leagă nici de ploi, nici de primăvara capricioasă. Întârzierea în plata subvențiilor pentru agricultori îl supără cel mai tare. „Suntem o zonă defavorizată, fiind lipsiți de irigații și afectați mereu de secetă, dar asta n-a făcut să primim subvențiile la vreme.“ Conform părerii sale, Guvernul a reușit să-i păcălească, pe lângă fermierii din zonele defavorizate, și pe cei care aveau ferme mixte: „La sfârșitul anului trecut au fost puși să unească partea de cultură vegetală cu cea de zootehnie, iar acum vor primi subvenția când se va plăti pentru zootehnie, adică la urmă de tot!“

Nu-și face visuri prea mari în legătură cu câștigurile pe care le va obține. Deja are experiența anilor trecuți. „Dacă ne ajută Dumnezeu, cu ploi și vreme bună, au grijă traderii să ne aducă cu picioarele pe pământ, cu prețurile lor“, îmi spune.

Cât despre banii din subvenții, care vor veni odată și-odată, cum vin așa se duc. Trebuie plătite lucrările și input-urile. De la an la an prețurile acestora cresc, devenind tot mai greu de plătit. Dar asta este regula jocului, consideră domnul Mușatescu: „În ziua de azi nu mai poți rezista pe piață fără tehnologii și fără îngrășăminte. Odată ce nu ai bani ca să le cumperi, nu mai poți ține pasul cu cerințele de la ora actuală.“

Între evaluarea riscurilor și cântărirea avantajelor

Ferma pe care o conduce are acum puțin peste 800 ha. „Când am început, în 2001, aveam 1.400-1.500 ha. Dar apoi pământurile s-au tot vândut, fără socoteală. Mari suprafețe au ajuns la străini. Poate că ăsta este rostul, până la urmă, ca pământul să circule, nu poate sta într-un singur loc.“

Revenind după scurta digresiune, am aflat că Gabriel Mușatescu a cântărit riscurile pentru fiecare cultură în parte și, în funcție de ele, a hotărât repartiția semănăturilor în fermă. „Am încercat să împărțim riscurile agriculturii fără irigații, astfel încât seceta să nu afecteze toate culturile. Așa am ajuns să avem 150 ha semănate cu grâu, 100 cu rapiță, 120 cu floarea-soarelui și 300 cu porumb. Mai avem și unele suprafețe cultivate cu lucernă“, explică fermierul.

Pentru grâu s-a folosit soiul Glossa, despre care fermierul știa din experiența anilor trecuți că dă rezultate bune în condițiile zonei. Anul trecut producția de grâu a fost de cca 5,5 tone/ha, asemănătoare cu cea de anul acesta.

Pentru floarea-soarelui, fermierul a preferat hibridul Florimis, de la Euralis, care și el pare a fi bine adaptat la specificul zonei. Anul trecut, în condițiile secetei extreme, producția obținută în fermă la floarea-soarelui a fost de 2.800 – 2.900 kg/hectar.

În schimb, la porumb, alegerea a fost ceva mai grea. Până la urmă, opțiunea fermierului s-a oprit asupra hibrizilor semitardivi de la Pioneer și Monsanto. „Căldura foarte mare din perioada în care leagă porumbul creează mari probleme, în special legate de polenizare. Atunci, am încercat să păcălim seceta, care de obicei apare în lunile iulie și august, grăbind puțin perioada de maturizare, prin trecerea la hibrizi semitardivi. În plus, grăbind și perioada de răsărire beneficiem mai mult de ploile din primăvară“, motivează Gabriel Mușatescu alegerea făcută.

Tehnologii riguroase pentru rezultate optime

În ciuda primăverii capricioase din acest an, în jurul datei de 25 martie semănatul porumbului și al florii-soarelui era încheiat. Principalul atu a fost acela că arăturile erau făcute încă din toamnă. Imediat ce s-a împrimăvărat a început și pregătirea terenului, așa că la semănat s-au putut folosi ferestrele dintre două ploi. La răsărire porumbul a beneficiat de umiditate optimă, care se păstra încă și la începutul lunii iunie. Pe scurt, există premisele obținerii unei recolte bune. Anul trecut s-au cules 7 tone/ha și nici anul acesta n-ar trebui să se obțină mai puțin, după cum se arată... De fapt, unul dintre secretele succesului este tehnologia riguroasă de lucrare a solului. Imediat după recoltare se face arătura de bază. Primăvara, cât se poate de devreme, se trece cu un disc nivelator. Acolo unde urmează să se semene porumb se face și o încorporare a îngrășămintelor. Cu o zi, două înaintea însămânțării se trece și cu un combinator. Mai târziu se face o prașilă mecanică. Din lucrările standard mai fac parte și unul sau chiar două tratamente în perioada de vegetație împotriva unor boli, buruieni sau dăunători. Pentru fertilizarea de bază se folosește azotul. Conco­mitent cu însămânțatul se aplică și complexele cu fosfor și potasiu, iar la prășit se mai face o fertilizare fazială cu azot. După semănat se face o erbicidare, în preemergență. Mai târziu, dacă este cazul, se mai aplică tratamente cu ierbicide selective.

Greul lucrărilor îl duc cele trei tractoare John Deere, cu puteri de peste 100 CP. Pe lângă ele, la lucrări auxiliare, mai sunt folosite și câteva tractoare românești, mai puțin puternice. Recoltarea o face o combină autohtonă marca „Dropia“, foarte fiabilă, în ciuda tehnologiei mai rudimentare cu care este echipată. Pe lângă acestea, mai sunt utilizate o mașină de erbicidat de la Valrom cu o deschidere de 18 metri, o semănătoare de păioase „Ceahlăul“ și alta de la Kverneland. „Încercăm să folosim, acolo unde se poate, utilaje produse în țară. Astfel îi sprijinim pe producătorii români, căci dacă n-o facem noi, atunci cine s-o facă?“, mă întreabă fermierul.

„Încă puțin și punem lacătul“

Ca să tragem o concluzie, l-am rugat pe dl Gabriel Mușatescu să îmi spună care sunt în opinia sa cele mai mari probleme cu care se confruntă. „Nivelul scăzut al subvențiilor este prima dintre ele. După cum se știe, la noi sunt unele dintre cele mai scăzute niveluri ale subvențiilor din întreaga Uniune Europeană. La aceasta se adaugă impozitarea împovărătoare. Chiar și subvențiile sunt impozitate, după ce că se plătesc cu întârziere. Și dacă la toate acestea mai adăugăm și prețurile scăzute pe care le primim pentru producție, mai avem puțin până să punem lacătul și să ne apucăm de altceva“, a încheiat fermierul.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 22-23