Protecţia şi îmbunătăţirea fertilităţii solului prin acţiunea „permanent verde“

Însușirea de bază a solului este fertilitatea, care este asigurată de conținutul în humus, iar humusul provine din materia organică transformată în sol de către microorganisme.

Rezultă că pentru a avea soluri fertile trebuie să le asigurăm cu cantităţi corespunzătoare de materie organică.

Materia organică provine din plante verzi în urma procesului de fotosinteză. Prin urmare, pentru a avea cât mai multă materie organică trebuie să fie valorificată la maximum energia solară prin plante.

Se apreciază că limita rodniciei pământului este determinată, în primul rând, de coeficientul folosirii energiei solare prin plantele verzi în fenomenul de fotosinteză.

Energia solară furnizată în principalele zone agricole ajunge la 3.800-4.100°C, din care plantele valorifică, în cultura principală, 2.500-3.000°C. Rămân peste 1.000°C din vară până cade bruma nevalorificate. Din acest motiv solul trebuie să fie permanent verde. Asigurarea cu materie vegetală se poate realiza prin:

• cultura de plante leguminoase folosite ca îngrăşământ verde fie în cultura principală, fie cultură în mirişte;
• din resturile vegetale rămase după recoltarea culturilor;
• din masa de buruieni rezultată în urma dezmiriştirii;
• din acţiunea de „înverzire“ devenită obligatorie în ţările UE, pe anumite suprafeţe.

În perimetrele irigate terenul se poate menţine permanent verde prin cultivarea de soiuri (hibrizi) extratimpurii de porumb, floarea-soarelui, soia, fasole, în miriştea de orz, grâu, rapiţă. Acestea pot ajunge la maturitate până cade bruma folosind foarte eficient energia solară, prin producţiile obţinute sub formă de boabe sau pentru siloz. După recoltarea acestora resturile vegetale se adaugă la cele din cultura principală, îmbogăţind solul în materia organică. În zonele neirigate, după culturile recoltate în vară, este obligatorie lucrarea de dezmiriştit care prezintă multiple avantaje, printre care şi acela că forţează germinarea seminţelor de buruieni care acoperă terenul pe perioada de vară-toamnă folosind energia solară, iar după tocarea masei de buruieni se asigură cantităţi importante de materie organică pentru sol.

În mod asemănător se procedează la acţiunea de înverzire care se realizează după recoltarea culturilor principale. Se folosesc seminţe de diferite plante precum: ovăz, muştar, facelia, rapiţă, latir, măzăriche, mazăre, secară, triticale, lupin, trifoi, bob, camelină, care se însămânţează două câte două, în funcţie de condiţiile climatice din zonă.

Se foloseşte utilajul tip APV care asigură pregătirea solului şi însămânţarea. Culturile verzi se înfiinţează în vară sau toamna, până la 1 octombrie, şi rămân pe teren peste iarnă.

În primăvară, culturile respective se desfiinţează până la 31 martie fie putrezind singure în sol, fie prin erbicidare.

Principalele avantaje ale menţinerii terenului permanent verde sunt:

• reţine şi conservă apa din precipitaţii, evitând eroziunea solului;
• se valorifică îngrăşămintele neconsumate de cultura principală;
• este evitată levigarea nitraţilor care se întorc în sol cu masa vegetală;
• se reduce rezerva de seminţe de buruieni şi agenţi fitogeni, dăunători;
• se valorifică energia solară, cresc biodiversitatea şi agenţii polenizatori;
• protejează agregatele structurale ale solului de lovirea picăturilor de ploaie;
• prezenţa covorului vegetal fereşte solul de arşiţă, menţinând o temperatură mai mică cu 4-6°C, favorabilă microorganismelor din sol;
• rădăcinile acestor plante afânează straturile compactate ale solului, solubilizează substanţele greu solubile din sol şi contribuie la îmbunătăţirea structurii solului.

Considerăm că sunt suficiente motive pentru a milita pentru menţinerea terenului permanent verde.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU