Biserici fortificate

Ridicate cu mai bine de 500 de ani în urmă, bisericile fortificate din jurul Sighişoarei îşi poartă şi azi semeţia pe umeri, dând de veste cerului că priceperea şi osârdia pământeană încă punctează fericit timpul şi spaţiul cu truda închisă între brâiele lor de piatră.

Construite cu rostul de a proteja locuitorii aşezărilor împotriva atacurilor turceşti, acestea n-au fost doar fortăreţe de apărare, cât mai ales perimetre îngrădite pentru buna slăvire a Domnului. Înălţate pe ridicături de pământ sau pe coame bulbucate de deal, au vrut parcă să apropie urechea Celui de Sus de păsurile şi rugăciunile celor de jos, aşteptând binecuvântarea cerească pentru cei care munceau, se veseleau şi vegheau cu arma în mână între zidurile lor întărite. Şi, cum se vede, chiar dacă oamenii de atunci s-au stins de-a lungul vremii, credinţa va rămâne în veac. Spre orice punct cardinal te-ai îndrepta din Sighişoara, nu se poate ca pe o rază de câţiva zeci de kilometri să nu întâlneşti 2-3 astfel de „cetăţi“ întărite: Nadeş, Biertan, Criş, Mălincrav, Şaeş, Apold, Saschiz, Cloaşterf, Meşendorf fiind câteva dintre cele mai cunoscute.

Cetăţile credinţei

Pe drumul Sibiului, Biertanul pare a fi cel mai bine conservat, fiind înscris de UNESCO pe lista obiectivelor cu patrimoniu de importanţă mondială. Aşezată pe creasta unui deal, chiar în mijlocul comunei, cetatea încă veghează cu ochi vii împrejurimile. Ca să ajungi la ea, ocoleşti dealul pe lângă Primărie şi pătrunzi printr-o poartă de lemn între zidurile pustii. Deocamdată eşti lângă primul zid de apărare şi, dacă n-ar fi scările de lemn care să-şi arate cu îngăduinţă calea, ar trebui să escaladezi încă două astfel de întărituri din cărămidă sau piatră cu mortar pentru a ajunge până sus, la uşile înalte ale bisericii, căci cetatea are trei niveluri de protecţie.

Meşteşugite după acelaşi tipar ca al celor ce duc la Biserica din Deal din Sighişoara, scările de aici par a avea şi ele vechimea construcţiei. Acoperite, şi doar la nivelul zidurilor de apărare, cu porţi de ieşire, te conduc până pe tăpşanul plat al vârfului de deal, de unde totul se vede ca-n palmă până, hăt!, la graniţa zărilor. În stânga, primul turn de apărare cu creneluri şi mici locaşuri de tragere nu a mai fost de mult vizitat, dovadă stând încuietorile uşilor care au ruginit de vânturi şi ploi. În spatele bisericii, al doilea turn este mult mai accesibil. Pe o scară exterioară poţi urca până sus, în incinta unde doar arcaşii, puşcaşii sau străjerii vremurilor vechi aveau ordin să urce. Urmează biserica.

Încuietoarea secretă

În interiorul bisericii se află o uşă tare ciudată: uşa sacristiei. Meşterul sas, care a conceput, în 1515, o încuietoare anume, a fost cu siguranţă un geniu al încuietorilor. Pentru că, încă de la începutul acestui secol, când încuietoarea a luat un premiu la „Expoziţia Mondială“ de la Paris, tot felul de meşteri ingineri se chinuie să afle taina funcţionării ei. N-a reuşit însă nimeni până acum. O altă ciudăţenie o constituie cupola bisericii. Un Iisus majestuos, o reprezentare oarecum neobişnuită, are proprietăţile Giocondei lui Leonardo Da Vinci: te priveşte oriunde te-ai afla situat în biserică. Fresca este foarte veche, fiind realizată înainte de Reforma Luterană. A fost acoperită de reformatori şi apoi redescoperită la ultima restaurare. Un bătrân povestea, cu oarecare regret, despre Turnul Divorţaţilor. În bastionul de est al cetăţii erau închişi cei care doreau să divorţeze şi ţinuţi acolo până se răzgândeau.

Ocoleşti biserica construită sub formă de navă şi, când cobori în stânga ei, pe sub o poartă de piatră, găseşti o a doua ieşire din cetate. Sub bolţi cu fante de lumină drumul te duce până spre ultimul zid, unde se află construit un hotel pentru oaspeţii cu dare de mână ai Biertanului. Acelora care nu vor să înnopteze la hotel, le sugerăm să-şi găsească o gazdă în comună, căci, de multă vreme, aici s-a dezvoltat cu succes turismul rural.

Biserica-hală din Apold

Dacă alegem o altă rută, tot din Sighişoara, după câţiva kilometri ajungem în Saeş. Pe o moviliţă de pământ, cu doi brazi falnici la intrare, biserica de aici este închisă publicului, având mai tot timpul porţile ferecate cu lacăt greu. Pare, la rându-i, destul de bine conservată. Însă totul în jurul ei este năruit, fără putinţa ca ceva să mai poată fi salvat. La mică distanţă, complexul fortificat din comuna Apold poate fi vizitat numai în anumite zile din lună, altfel ar trebui să mergi la Primărie şi să rogi persoana care ţine cheile să vină să-ţi deschidă. Astfel, la nr. 215, printre porţile cu clopoţel ale zidurilor de 2 m, intri în curtea bisericii. Biserica-hală cu trei nave, despărţită prin câte două rânduri de stâlpi octogonali, a fost ridicată între anii 1504-1529, în stilul gotic târziu.

În secolul XVI, cu ocazia primei fortificaţii, deasupra bolţilor navei s-a amenajat un etaj de apărare, iar în jurul corului un parapet de zid suspendat, prevăzut cu metereze şi guri de păcură. Turnul clopotniţei din vest s-a fortificat printr-o galerie de apărare din lemn.

În secolul al XVII-lea se înconjoară cu zid dublu de apărare, înălţându-se 7 turnuri şi bastioane păstrate şi azi. Şi zidul din exterior s-a păstrat bine, cu excepţia celui din nord-vest, care a fost dărâmat complet, restul reducându-se în înălţime. Altarul şi orga datează din anul 1820, fiind construite de meşterul Johann Thaiss din Sighişoara. Vechile aşezăminte din jur sunt însă ruinate pe jumătate, pomii fructiferi şi buruienile devenind singurii locatari apăraţi de dincoace de ziduri. Şi din tot ce a fost cândva falnică aşezare, în lumina blândă a zilei, doar zidurile ei mai amintesc de vremurile demult apuse.

Paul Rogojinaru