Avicultura, încotro?

O temă de mare interes se referă la alimentaţia noastră, în condiţiile în care una dintre cele mai importante surse de hrană este carnea de pasăre. Care este situaţia acestui sector pe plan naţional, cât de important este pentru economia ţării, dar mai ales despre nevoile avicultorilor vom afla de la preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, Ilie Van.

– Domnule profesor, ce a fost mai întâi, oul sau găina?

– Este o întrebare grea, nu poţi răspunde imediat. E de aşteptat să fi fost oul, ca să fim drepţi.

– Oricum ceea ce susţin toţi medicii este că oul este cel mai complet aliment, în sensul că asigură o paletă foarte largă de elemente necesare organismului.

– Da, aşa este pentru că oul este cel care dă viaţă puişorului, sau viitoarelor păsări. El este înzestrat cu absolut cu toţi principalii nutritivi, este recomandat pentru toate vârstele şi pentru toate categoriile sociale.

– Din punct de vedere economic, pentru producătorii de ouă este rentabilă activitatea? Cum se desfăşoară în acest moment şi mai cu seamă unde se situează consumul românilor raportându-ne la consumul european?

– Din punct de vedere al cantităţilor nu avem nici un fel de problemă, România produce la ora actuală suficiente ouă pentru consumul propriu. E adevărat că participăm mai puţin la schimbul intracomunitar şi internaţional, exportăm destul de puţin şi importăm o cantitate nu foarte mare, dar importantă. Suntem la un consum de cca 270 de ouă/cap de locuitor, peste consumul mediu european care este de cca 250 de ouă, dar asta nu este rău.

– S-a simţit nevoia la un anumit moment să se inscripţioneze pe fiecare ou date utile celui care cumpără. De fapt ce înseamnă aceste date?

– Este vorba despre trasabilitatea oului de consum. Oul de consum este unul dintre puţinele produse care se realizează în fermă şi se poate comercializa direct către consumator, ori este foarte important a se cunoaşte locul de producţie şi gradul de prospeţime. Pentru asta, UE este singura zonă economică din lume care a introdus acest sistem de trasabilitate prin  marcarea fiecărui ou cu un cod numeric care semnifică ţara de origine, judeţul sau zona unde a fost realizat în ţara respectivă şi un cod din 3 cifre care reprezintă ferma. În faţa acestui cod alfanumeric se trece o cifră 0, 1, 2 sau 3 care reprezintă sistemul de creştere. Astfel, 0 înseamnă sistem de creştere ecologic, 1 – păsări crescute în adăposturi, dar şi în aer liber, 2 înseamnă în hale închise, dar numai la sol fără să fie într-un alt sistem de întreţinere şi 3 – sistemul de creştere la cuşti. Sigur diferenţa între cele 4 sisteme este dată de costuri şi apoi de preţ, cele mai scumpe sunt cele din sistemul ecologic. De asemenea pe ou se mai scrie data durabilităţii minime, adică timpul până la care se poate consuma oul.

– Trecem la carnea de pasăre, aş zice că este carnea celor care au venituri modeste. În momentul de faţă, producţia de carne de pasăre din România poate asigura nevoile de consum ale ţării?

– Da, fără discuţie putem să producem la nivelul consumului intern. Gradul de autosuficienţă pentru carnea de pasăre ajunsese acum 2 ani la 97%, în 2014 am avut o scădere pentru că au crescut importurile.

– Creşterea preţului la carnea de pasăre rezidă din sistemul de prelucrare? Acest proces costă mult sau există un adaos comercial dublat de taxe - impozite şi TVA? Cât din ceea ce plăteşte consumatorul reprezintă costul real?

– Avicultura are o mare responsabilitate în a asigura produse şi pentru săraci. Discutăm de mai multe tipuri de produse, s-a diversificat foarte mult oferta pentru a acoperi toate posibilităţile financiare. Este normal ca cel mai important să fie fermierul, cel care creşte păsările, ori pe tot acest lanţ valoarea adăugată care se pune pe produs este valorificată într-o mică măsură de către fermier. 

– Care este cifra de export, ne putem măsura cu confraţii noştri europeni?

– Suntem competitivi. Am avut o balanţă pozitivă din punct de vedere valoric al exporturilor de carne de pasăre, însă anul trecut am avut o balanţă negativă în sensul valorii exportate şi importate. Am importat mai mult decât am exportat. Ce este important de ştiut este că exportăm produse cu valoare adăugată mare. 

– Există o discuţie acerbă în legătură cu scăderea TVA-ului pentru produse de bază, de ce nu se face pasul?

– Este un lucru pe care nici noi nu ni-l explicăm, pentru că, dacă cineva ar face nişte calcule, cred că teama asta că nu vom mai încasa la buget nu s-ar justifica. Dacă reducem TVA-ul la 5% şi presupunem că se încasează şi de la importatori şi de la producătorii interni se vor aduna 65 de milioane de euro. Ar trebui să se înţeleagă că reducerea TVA-ului nu este doar o problemă de încasare sau neîncasare la bugetul de stat, ea poate fi şi o pârghie pentru stimularea producţiei într-o zonă eficientă şi competitivă. Reducând TVA-ul se dă voie fermierilor să crească, să producă competitiv, să iasă la export cu produse.

– Dar partea de producţie este cuplată măcar în parte cu prelucrarea. Sunt unităţi combinate care trimit pe piaţă produse finite?

– Noi aveam un sistem de integrare verticală în proporţie de 80%. Diferenţa modului de organizare a fermierilor români faţă de cei europeni este că această integrare pe verticală este administrativă, ceea ce pentru momentele de criză este mai avantajoasă decât cea contractuală.

– Ce şanse are avicultura românească în contextul acestei pieţe libere, adică a Uniunii Europene, şi mai cu seamă în contextul în care lumea se mişcă altfel?

– Eu zic că România are condiţii excelente pentru a face zootehnie, cred că este printre primele ţări din UE care pot să facă zootehnie performantă. Din păcate toate condiţiile avantajoase pe care le avem sunt anulate de un mediu economic care nu este tocmai prietenos, o fiscalitate neprietenoasă, o concurenţă neloială, evaziune fiscală, piaţă neagră. În felul acesta nu poţi să dezvolţi nimic competitiv în această ţară şi atunci toate avantajele pe care România le are sunt anulate de acest mediu.

Gheorghe Verman