Romania

Comuna în care s-au construit 1.200 de case în 26 de ani

Comuna în care s-au construit 1.200 de case în 26 de ani
Distribuie:  

Despre Cornu (județul Prahova) s-au scris sute de pagini în presa centrală și locală. Localitatea a fost considerată, mai întâi, prima din regiune care ar fi atins anumite standarde de dezvoltare. Autoritățile le spun „standarde europene“. Noi nu agreăm sintagma pentru simplul motiv că a asigura un confort decent trebuie să fie țelul oricărei comunități, indiferent în care colț al continentului s-ar afla. Comuna și-a căpătat notorietate și pentru alt motiv: a devenit un soi de paradis imobiliar pentru marii demnitari, după ce mai mulți foști premieri și miniștri, generali de armată sau parlamentari și-au ridicat vile de vacanță aici. Probabil că această comună din gura Văii Prahovei este una dintre puținele din România în care s-a construit mult și masiv, la propriu.

Oficial, în 1990 în Cornu erau 1.324 de locuințe. În 2016 numărul acestora a crescut la 2.524 de locuințe, ceea ce înseamnă că, în cele două sate, Cornu de Sus și Cornu de Jos, în acest interval s-au construit 1.200 de case, rezultând o medie anuală de 46 de unități locative.

Vârful imobiliar s-a înregistrat în 2006, când au fost finalizate 79 de construcții. Din punctul de vedere al autorizațiilor de construire, în 2002 au fost eliberate 6.738 de documente (acestea sunt necesare și pentru extindere gospodării, anexe, garduri, reparații capitale, lucrări publice etc.), iar în 2017 numărul a fost de aproape 3 ori mai mic (2.191). Să nu credeți că veniturile obținute din impozitul pe clădiri este uriaș, pe cât de uriașe sunt unele proprietăți: în 2017, de exemplu, suma colectată la bugetul local de la persoanele fizice a fost de 388.512 lei, o medie așadar de 154 lei/clădire... De fapt, impozitul total pe clădiri (persoane fizice și juridice) și terenuri (intravilan și extravilan, inclusiv ale formelor juridice) se ridică la 1,524 milioane de lei, adică în jur de 10% din bugetul total al comunei, de 15,433 mil. lei.

Infrastructură spre 100%

Dacă infrastructura privată este una la superlativ, comuna Cornu are și o infrastructură publică bine pusă la punct. În 2017 autoritățile au dat următoarele cifre: drumuri asfaltate – 90%, gaze – 100%, apă – 100%, canalizare – 72%. E adevărat, în comparație de alte comune, Cornu a beneficiat de foarte mult sprijin guvernamental, din rațiunile deja știute și despre care am vorbit la început. Cât despre dezvoltarea economică, în localitate sunt 340 de firme, de la buticari la societăți comerciale mari și mijlocii, acestea asigurând, împreună cu alte structuri bugetare, o cotă anuală din impozitul pe venit de 2,4 milioane de lei (16% din total buget). Cu toate acestea, o parte din locuitori au plecat în străinătate, în căutarea unor locuri de muncă bine plătite, 15 persoane au trăit din venitul minim garantat, iar 43 au primit ajutor social pentru încălzirea locuinței. Altfel, comuna are o rețea de clădiri publice completă: o școală gimnazială, două grădinițe, o sală de sport, trei terenuri de sport, două dispensare, o farmacie, un cabinet stomatologic, un cămin cultural, o bibliotecă, două biserici, o mănăstire. Iar ambițiile autorităților locale nu se opresc aici; până în 2020 sunt în program o serie de alte investiții, unele de anvergură.

Dintre proiectele importante amintim: construire sediu primărie și grădiniță cu program prelungit în satul Cornu de Jos; extindere și modernizare infrastructură de alimentare cu apă, extindere capacitate de stocare a apei potabile; extindere și reabilitare rețea de colectare apă uzată; modernizare clădire în care funcționează biblioteca și Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Populară; amenajare mini-teren de fotbal, teren de tenis, bazin de înot, amenajare peisagistică centrul sportiv; crearea infrastructurii serviciilor de sănătate și asistență socială – bază de tratament, clinică de recuperare persoane cu handicap. Ca o pată de culoare, aici se află o expoziție permanentă unicat, Muzeul Hărților, secție a Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi din București, cu 160 de piese donate de fostul premier al României și locuitor al comunei, Adrian Năstase.

Maria Bogdan

Prahova, comune, Cornu

Alte articole: