Câte dintre comunele României dispun, astăzi, de sistem public de alimentare cu apă

- Giurgiu, Teleorman, Botoșani și Suceava – județele cu cele mai slabe cifre la nivel național
În Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă – Orizont 2030, document adoptat în 2018 ca urmare a semnării de către România și Uniunea Europeană a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă (2015, Adunarea Generală a ONU, New York), Guvernul și-a asumat câteva angajamente privind alimentarea cu apă și canalizarea. Cele mai importante sună așa: „conectarea gospodăriilor populației din orașe
Pe urmele patrimoniului mondial UNESCO: azi, comuna Saschiz

Când am poposit la Saschiz (Mureș) – se întâmpla cu foarte mulți ani în urmă și apoi vizitele s-au repetat – prima dată am auzit o legendă, asta și pentru că miturile aproape că fac parte din fibra noastră. Se zice că Cetatea Țărănească, poziționată pe un deal, ar fi legată, printr-un tunel pornit dintr-o fântână, de Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din centrul așezării. Bineînțeles că nu sunt dovezi în acest sens, dar cumva povestioara îl face pe vizitator să exploreze cu altă
Doar 708 comune, din 2.861, sunt racordate la rețeaua de gaze

În următorii 7 ani, autoritățile vor să ducă procentul de acoperire a localităților cu gaze de la 30% la 80%
Anul trecut, Guvernul României a adoptat Programul național de racordare a populației și clienților noncasnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale, utilizând ca sursă de finanțare fondurile europene și naționale (cotele de cofinanțare). Pentru perioada de programare 2014-2020, valoarea apelului de proiecte, derulat prin intermediul Programului Operațional
comune, mediu rural, retea de gaze, infrastructura de gaze, alimentare cu gaze
Comunele „dormitor“ din jurul Capitalei au dat agricultura pe piața imobiliară și activități non-agricole

- Construcțiile și afacerile au adus creșteri ale populației, dar domeniul edilitar lasă de droit
Scriam, anul trecut, că Ilfovul este județul cu cele mai multe comune bogate din România. Și mai spuneam atunci că expansiunea nu este legată de agricultură, ci de piața imobiliară ori afaceri economice non-agrare. Din păcate, aceasta este realitatea: domeniul agrar nu este mare aducător de bunăstare în comunitățile rurale. Astăzi vom vorbi despre tendințele de dezvoltare din jurul Capitalei
Mai multe articole …
Pagina 4 din 22