Transalpina. Între temeritate şi frumuseţe

Se numea, cândva, Drumul Regelui sau Poteca Dracului. Astăzi, toată lumea îi spune Transalpina, o capodoperă inginerească, ca şi Transfăgărăşanul, de altfel, cele două traversări ale Carpaţilor fiind cele mai dure trasee rutiere montane, dar şi cele mai frumoase din România.

Transalpina este cel mai înalt drum rutier din ţară, cu o altitudine maximă, în Pasul Urdele, de 2.145 metri. Şoseaua traversează Munţii Parâng de la nord la sud, fiind paralelă cu mult mai blândele drumuri de pe Valea Oltului (est) şi Valea Jiului (vest). Traseul are o lungime de 141 km, de la Novaci (Gorj) la Sălişte (Sibiu); 155 km, de la Bengeşti – Ciocadia (Gorj – locul de unde Transalpina se desprinde din drumul naţional Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea) la Sălişte (Sibiu – intersecţia cu DN Sibiu – Sebeş); 137 km, de la Novaci (Gorj) la Sebeş (Alba); 148 km, de la Bengeşti (Gorj) la Sebeş (Alba).

Drumul Regelui

Se spune că prima variantă a drumului a fost construită de romani, în călătoria armatelor spre Sarmizegetusa. Ulterior, nemţii au refăcut traseul prin Parâng, în Primul Război Mondial, dar un şantier peste munţi a fost organizat în 1930, din ordin regal, Transalpina fiind inaugurată de Carol al II-lea în 1935, care a străbătut şoseaua, împreună cu suita sa, în opt zile. Este şi motivul pentru care se numeşte Drumul Regelui. Oierii de demult îşi treceau turmele peste Carpaţi pe acelaşi traseu pe care l-au denumit, din cauza dificultăţii, Poteca Dracului. În 2009 a început un ambiţios proiect de asfaltare, în mare parte finalizat astăzi, dar nu atât încât să dea senzaţia de scrupulozitate a proiectantului şi a constructorului. Transalpina începe de la Sălişte, trece prin Tilişca, Rod şi Poiana Sibiului şi urcă în Jina, o localitate de-o frumuseţe tulburătoare, situată la 1.000 metri altitudine, parte a vestitei zone a Mărginimii Sibiului, cu familii de ciobani muncitori şi foarte avuţi. De la Jina se coboară în serpentine, pe un drum de 7 km, complet renovat şi modernizat, până în Dobra şi Şugag. Drumul continuă pe valea râului Sebeş, în pădurea seculară de foioase şi apoi în cea de brazi, până la barajul Oaşa. Şi intră, neapărat, pe tărâmul legendelor. Aici se află Masa Jidovului sau Masa Uriaşilor. Este o stâncă izolată din şisturi cristaline, pe malul stâncos al Sebeşului, care se detaşează cu 4-5 metri deasupra peretelui abrupt, de forma unei mese, ceea ce a alimentat mitul că aici stăteau la masă uriaşii de demult sau novacii. Tot în această zonă muntoasă se află şi rezervaţia La Grumaji, vale între stânci abrupte, împădurită cu pini şi fagi. Pe malul drept al pârâului Dobra se întinde o altă rezervaţie geologică, numită Pintenii din coasta Jinei, care ar flanca vechiul drum al oierilor către Cindrel şi Lotru.

Dincolo de nori

Şoseaua urcă până la barajul Tău, apoi şerpuieşte pe Şureanu şi trece prin Luncile Prigoanei, loc unde legenda spune că-şi ispăşeau pedeapsa locuitorii care doreau să părăsească ţinutul. Transalpina, fiindcă dincolo de Oaşa, de la coada lacului, putem spune că intrăm în traseul de mare dificultate, continuă urcuşul înspre Obârşia Lotrului, cu trecere prin Pasul Munţiu şi Urdele, cu maximum în vârful Păpuşa, de 2.145 m, dincolo de nori, aşa cum deseori se întâmplă să fie, între Rânca şi Obârşia Lotrului. Este porţiunea cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai riscantă din golul alpin, cu serpentine care brăzdează masivul, apoi care urmăresc crestele, cu prăpăstii deschise imediat sub asfalt, cum se spune, nerecomandate celor slabi de înger. După acest traseu de mare risc se ajunge la Rânca, o staţiune născută în ultimii 20 de ani şi, mai departe, într-un peisaj magnific, la Novaci, oraş de curând grav afectat de viiturile venite din crestele defrişate. Transalpina este mândria oltenilor şi ardelenilor. A intrat în competiţie cu Transfăgărăşanul, dar fiecare traseu rutier are farmecul său. Şi, mai ales, emoţiile sale, la traversare.

Maria Bogdan