Liceul, nodul gordian al formării personalităţii umane

Liceul reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, nodul gordian pentru formarea, cizelarea şi deprinderea studiului, a modului liber şi logic de a gândi, însuşirea valorilor umane şi conturarea personalităţii, adică a unui bun cetăţean haretian. Contrar, absolventul rămâne cu un handicap sever de cunoştinţe, vulnerabil la manipularea civică şi la cerinţele pieţei muncii, în continuă mişcare. Nu va face faţă reconversiei profesionale, va solicita resurse financiare suplimentare pe tot parcursul existenţei sale şi fără efectele scontate (experienţa POSDRU este semnificativă).

Atât instruirea pentru a deveni un bun cetăţean cât şi performanţa – elita sau profesionalizarea depind în primul rând de voinţa şi capacitatea elevului de a învăţa, de autodepăşire şi apoi de spiritul în care este educat şi de calitatea educatorului. Mediul socio-economic concurenţial şi statul de drept just au obligaţia asigurări resurselor financiare şi condiţiile pentru manifestarea lor liberă, ca buni cetăţeni. Alegerea drumului în viaţă depinde de ceea ce vor ei şi nu în funcţie de ceea ce cred alţii că este bine pentru ei, fie ei părinţii, profesorii, prietenii sau duşmanii. O singură răspundere are statul, de a-l forma ca bun cetăţean cu tot ce incumbă el, cu drepturile şi obligaţiile constituţionale.

Materiile, disciplinele – fructele, hrana spiritului uman

Reiterăm. Biologic, deşi spunem că ne naştem egali, ştiinţific, oamenii nu au aceeaşi capacitate de reacţie şi ritm de asimilare a cunoştinţelor, fapt demonstrat de existenţa elitelor, deşi din ce în ce mai nesemnificative, dar şi a „corigenţilor“ la lecţia cu viaţa. Pentru elev/student, materiile, prin individualitatea şi complexitatea lor, sunt întocmai fructelor puse într-o tocitoare. Prin fermentarea lor rezultă borhotul - necomestibil, dar, din care, prin prelucrare, se poate obţine o „poşircă“, o ţuică bună dar şi o palincă. Aşa şi cu materiile. Nu ştim cât, cum şi ce chimie are loc în creierul uman cu cunoştinţele asimilate şi ce rezultate pot avea, mai devreme sau mai târziu, în afara deprinderilor pavloviene şi/sau robotizate, de zi cu zi. Chiar dacă avem calculatorul pe post de „magazie“ de informaţii, trebuie să ştii a-l utiliza, dar în primul rând, cum citeşti şi cum „fermentează“ cele citite în propria fabrică de idei şi cu ce rezultate într-o scală de la minus la plus infinit. Poate mai adecvat ar fi să-i pregătească, pe lângă cunoştinţele pe care să le folosească în propria gospodărie şi societate, cu cele necesare dezvoltării unei afaceri de tip PFA, II sau IF.

Experienţa trăită

Fac parte din generaţia, cum am mai afirmat, născută în 1947, care a marcat, ca şi 1989, o schimbare radicală a condiţiilor socio-politice şi economice, a cărei viaţă s-a împărţit în trei etape: creşterea, acumularea cunoştinţelor şi specializarea, o treime cu munca în socialism şi o treime în capitalism sau ce-o fi. Am prins toate reformele din învăţământ. Deşi eram trataţi ca simple „mijloace fixe“, se beneficia de gratuitatea învăţământului, acordarea unei locuinţe, ca anexă la contract dar şi ca formă de constrângere, de care nu puţini nu îşi dădeau seama dar pe care mulţi au simţit-o. Am beneficiat de indemnizaţie la instalare, diferenţiată, rambursabilă sau nu, după cum erai repartizat la oraş sau sat, precum şi de un salariu lunar diferenţiat, „după cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii, dar şi de răspunderea disciplinară, materială şi penală“.

Dorinţa părinţilor generaţiei mele, în special a mamelor, a fost să urmăm liceul, care ne asigura o muncă de funcţionar într-un birou şi nu munca fizică din uzină, într-o perioadă când, încă, „meseria era brăţară de aur“, iar „industrializarea“ economiei cerea multă forţă de muncă fizică. În timp, dorinţa s-a transformat pentru „domn cu carte“, adică cu studii superioare, deşi oficial eram tovarăşi. Cei care nu obţineau o calificare până la 18 ani erau calificaţi, în special băieţii, cu ocazia efectuării stagiului militar, pe „şantierele patriei“ la care erau obligaţi să participe.

Confruntaţi cu absolvenţii din liceele teoretice că nu au o pregătire profesională, s-au înfiinţat postlicealele, învăţământul seral etc. Am prins finalizarea procesului de alfabetizare a românilor prin organizarea de cursuri şi examene formale care au avut ca efect decredibilizarea învăţământului şi a celor care şi-au „tocit coatele“ pe băncile şcolii, echivalentul celei de a treia sesiuni de „bac“ de acum. Am beneficiat de „fereastra“ de libertate din perioada 1965-1970, de profesori de excepţie, reabilitaţi politic, dar şi de protestele studenţeşti din 1968, sub influenţa celor din Franţa, mult mai violente şi revendicative.

Reformele din educaţie după 1989

Dorinţa pentru „om cu carte“ a trecut bariera anului 1989, numai că s-au multiplicat cazurile de obţinere a unei diplome prin nepotism, fraudă-plagiat, mită. Nu mai există nici piaţa forţei de muncă interne care s-o folosească integral. A apărut fenomenul migraţiei forţei de muncă, „căpşunarii“, între 1,5-3 mil. de români, dintre care mulţi cu studii superioare şi care au adus până la 6 mild. euro/an, deşi în prezent s-au redus la 3,5-4 mild. euro/an şi probabil vor mai scădea. Nu avem evaluarea ieşirii acestora la pensie şi eventuala revenire în ţară.

Începând cu anul 2014 avem posibilitatea să verificăm efectele reformelor, perpetue şi bulversante, dar şi ale multiplicării fraudării examenelor din învăţământul românesc după 1990: revenirea la cele 7 clase obligatorii, reprofilarea şi/sau desfiinţarea liceelor de specialitate, industriale, agricole, de artă, a şcolilor profesionale, reducerea drastică a unor discipline în favoarea altora din programele curriculare şi modificarea conţinutului, introducerea manualelor alternative şi nu a metodelor alternative de predare a adevărurilor universal-valabile sau controversate, eliminarea examenelor de admitere în licee şi facultăţi, renunţarea la repartiţii şi, implicit, asigurarea unui loc de muncă etc.

Legea educaţiei naţionale nr.1/5.I.2011, adoptată prin asumarea răspunderii guvernului, a suferit deja 97 de modificări şi completări şi se pare că mai urmează şi altele după 20 de ani de când trebuia să fi învăţat ce este democraţia conform „oracolului din Dămăroaia“.

Într-o devălmăşie totală, retragerea şi pierderea deliberată a controlului asupra economiei, statul nu s-a mai preocupat nici de pregătirea necesarului de cadre pentru propria-i funcţionalitate la nivel central şi local, în administraţie, învăţământ, sănătate, trăind cu iluzia că vor fi rezolvate de iniţiativa particulară, dacă nu de la sine. Or, statul de drept, chiar dacă s-a retras din economie, trebuie să elaboreze norme şi proceduri de aplicare a legislaţiei adoptate de Parlament (dar şi parlamentarii, ca buni cetăţeni, trebuie să fie instruiţi), dar mai ales exercitarea controlului asupra modului de aplicare şi respectare a legilor de comunitate, pentru menţinerea ordinei şi armoniei, evitarea disfuncţionalităţilor statului de drept şi convulsiile sociale. Acestea se pot face numai cu cetăţeni bine educaţi.

Mircea TOMA