Insula de plastic din Oceanul Pacific

Marea insulă de gunoaie din Pacific este o zonă de acumulare a unei multitudini de deşeuri de plastic (sticle din plastic – PET, plase de pescuit din nylon, obiecte plutitoare, plastic mărunţit etc.). „Insula“ constituie o sursă majoră de poluare în lanţul trofic al vieţuitoarelor din Oceanul Pacific şi este deja creditată cu distrugerea unor zone altcândva prielnice pentru pescuit.

Marea insulă de gunoaie din Oceanul Pacific, de asemenea descrisă ca vortexul de gunoaie din Pacific, este o porţiune în care concentraţia de particule plastice aflate în suspensie, aproape de suprafaţa apei, este cu mult mai mare decât oriunde altundeva în Oceanul Planetar. Insula se extinde pe o suprafaţă nedeterminată, cu estimări variind foarte mult în funcţie de gradul de concentrare a plasticului, utilizat pentru a defini zona afectată.

Insula este caracterizată prin concentraţii extrem de ridicate ale materialelor plastice pelagice, „nămol chimic“ şi alte resturi din plastic care au fost prinse de către curenţii circulari ai Pacificului de Nord. În ciuda dimensiunii şi a densităţii sale, insula nu este vizibilă din satelit şi poate scăpa chiar şi observaţiei unui scafandru deoarece constă în primul rând dintr-o creştere observabilă a numărului de particule aflate în suspensie, particule microscopice de multe ori în coloana de apă superioară. Din moment ce plasticele se descompun în polimeri mai mici, concentraţiile de particule scufundate nu sunt vizibile din spaţiu, nici nu apar ca un câmp de resturi continuu pentru ochiul omului. În schimb, insula este definită ca o zonă în care masa de resturi plastice în coloana de apă superioară este semnificativ mai mare decât media.

Nu există date ştiinţifice solide privind originea plasticelor pelagice. În conformitate cu un raport din 2011 efectuat de EPA (n.r. agenţia americană de protecţie a mediului), „sursa contaminării marine este eliminarea necorespunzătoare a deşeurilor sau administrarea defectuoasă a gunoaielor şi fabricaţia neconformă a produselor. Contaminarea provine de pe continent, din porturi de agrement, porturi comerciale, râuri, docuri şi canale de scurgere. Resturile mai provin, într-o proporţie mai redusă, de la navele de pescuit, platformele petroliere şi de cercetare şi de la navele de marfă.“

Poluanţii variază în mărime de la plasele de pescuit abandonate la micropelete utilizate în substanţele abrazive. Curenţii transportă plasticul de pe coasta de vest a Americii de Nord la insula de plastic în aproximativ şase ani şi resturile de pe coasta de est a Asiei într-un an sau mai puţin. Un proiect internaţional de cercetare condus de dr. Hideshige Takada, de la Universitatea de Agricultură şi Tehnologie din Tokio, studiază contaminarea cu plastic pe plajele din întreaga lume şi promite că aceste analize vor oferi mai multe indicii privind originile plasticului pelagic.

Încercările de estimare a dimensiunilor acestei insule variază de la 700.000 de kilometri pătraţi la mai mult de 15 milioane de kilometri pătraţi (între 0,41% şi 8,1% din dimensiunea totală a Oceanului Pacific) sau, în unele rapoarte mass-media, până la „de două ori dimensiunea continentală a Statelor Unite ale Americii.“

Sorin STAICU