Slănic Prahova, loc de tămăduire

Cine n-a fost până acum la Slănic Prahova merită să o facă! Oraş staţiune balneoclimaterică, aflat în zona de curbură a Subcarpaţilor sudici, situat pe malurile râului omonim, la 413 metri altitudine, la 45 km de Ploieşti şi la circa 100 km de Bucureşti, cu o suprafaţă de 40 ha şi cu 7.200 locuitori, înconjurat de dealuri înverzite şi de patru păduri de foioase, dar şi de livezi de pomi fructiferi este, deopotrivă, un loc unic de petrecere a vacanţei, dar şi de tămăduire a multor afecţiuni, între care şi cele reumatismale, pe tot timpul anului. Fie la Complexul balnear ori la cele trei lacuri sărate: Baia Baciului, Baia Roşie şi Baia Verde, fie la Complexul Minier Unirea, unde tratamentele se fac la o adâncime de peste 200 metri. Toate acestea, dar şi climatul său subalpin conferă azi oraşului Slănic Prahova o faimă unică în ţară, o localitate turistică de excepţie din România.

Toate drumurile duc azi la… Complexul balnear

Istoria scrisă a Slănicului de Prahova începe cu prima ocnă de sare deschisă aici de către Spătarul Mihail Cantacuzino în anul 1685. În zapisul din 1685/7193, aprilie 20, prin care moşnenii vând spătarului Mihail Cantacuzino „jumătate din tot hotarul, cu tot locul cu sare, unde este a se face ocnă… cu 700 de taleri“. El este acelaşi boier care a zidit şi Mănăstirea Sinaia, căruia concitadinii din Slănic Prahova i-au ridicat un bust pe una dintre străzile principale ale localităţii. De-a lungul vremii, oraşul s-a dezvoltat mai mult pe seama sării, element care este prezent şi azi în viaţa urbei. După ce Mina Unirea din anul 1970 a fost deschisă publicului şi a devenit un loc preferat de tot mai numeroşi turişti, mai apoi şi de cei veniţi la tratamente balneare complexe, de mai bine de 45 de ani, locul său a fost luat de o nouă mină de sare, cea care lucrează şi astăzi.

Noua mină asigură sarea în bucate pentru populaţia din mai toate judeţele Ţării Româneşti, dar şi pentru parteneri din spaţiul balcanic. Potrivit unor surse, Salina Slănic Prahova ocupă azi unul dintre primele locuri în activitatea de producţie din cele şapte unităţi de profil existente acum din România.

Important este faptul că mina asigură un număr important de locuri de muncă şi, în ciuda crizei din industria extractivă, ea dă semne evidente de înviorare a activităţii. Păcat însă că veştile de aici ajung cu foarte mare greutate la ştirea publicului, dat fiind un embargo de neînţeles stabilit de Centrala sării de la Bucureşti. 

Proceduri medicale diverse şi personal competent

Peste drum de salină, pe un platou înconjurat de mulţime de conifere, se află Complexul balnear, un loc către care urcă, zilnic, zeci şi chiar sute de oameni, veniţi aici, mai ales din satele ţării, în căutarea tămăduirii…Oamenii sunt întâmpinaţi la gară şi autogară de microbuze şi transportaţi la băile sărate şi la Complexul minier Unirea.

Directorul complexului, unitate administrată de către Societatea Valdor, doamna Liliana Manolescu, ne spune că aici vin la tratamente, pe serii de câte 18 zile, oameni din toată ţara, mulţi dintre aceştia din mediul rural. În incinta complexului există un hotel încăpător, cu şase etaje, precum şi o mare bază de tratament balnear. Aici pot fi tratate afecţiuni reumatismale degenerative, dar şi spondiloză, artroză şi poliartroză, pornind de la băi minerale calde, la cadă, băi de plante, băi galvanice, masaj, precum şi multe alte proceduri, între care şi cele cu parafină, gimnastică medicală, ca să nu menţionăm decât o parte dintre aceste proceduri ale tămăduirii.

„Cei care vin odată aici revin cu siguranţă şi în anul următor, mai adaugă directorul complexului. Asta pentru că baza noastră de tratament dispune de personal medical competent şi amabil. În acelaşi timp, complexul balnear mai asigură şi o alimentaţie consistentă şi de calitate, în regim de restaurant. Toate acestea ca şi aerul puternic ozonat, dar şi liniştea din zonă fac din această unitate una dintre cele mai căutate, de profil, din ţară.“

Braţ la braţ prin oraşul staţiune

Urbea balneară de azi a fost la origine… două sate, curate şi chivernisite, de munte, sate vecine, Prăjani şi Groşani, devenite între timp două mari cartiere, dar care şi astăzi îşi mai păstrează parfumul de altădată. Case cu muşcate la fereastră, livezi de pomi şi grădini cu flori, multe dintre aceste case fiind astăzi pen­siuni agroturistice de mai multe crizanteme! Dar urbea are azi şi multe hoteluri în funcţiune sau în construcţie. Există cel puţin 20 de locuri de atracţie pentru turişti. Pe lângă acestea ar merita menţionate Baia Baciului şi Baia Roşie ori Baia Verde, ultima fiind administrată de către Consiliul local (o unitate cochetă şi deosebit de atrăgătoare, devenită loc preferat şi de localnici, unde pot face băi sărate ori alte tratamente, potrivit recomandărilor medicilor balneologi).

Un mare punct de atracţie este şi Casa Cămărăşiei, care găzduieşte Muzeul Sării, cu exponatele sale originale, între care şi colecţia de mostre de diverse minerale, fotografii şi documente care prezintă evoluţia mineritului din această zonă. Turiştii se mai pot opri şi la Fântâna rece ori la un alt veritabil monument al naturii – Piatra verde. Cei care vor să rămână peste noapte pot să se cazeze şi la Pensiunile portocalii ori să soarbă cafeaua la… Marele moft. În acelaşi timp, vizitatorii mai pot să se reculeagă ori chiar să asiste la slujbe la cele două biserici – Sf. Trei Ierarhi şi Naşterea Maicii Domnului, interesante şi vechi monumente de arhitectură românească.

Atracţia urbei rămâne Complexul minier Unirea

Fosta mină de sare, deschisă publicului încă din anul 1970, este poate cea mai atrăgătoare invitaţie pentru oricare turist venit azi la Slănic Prahova, mină cunoscută drept „Complexul minier Unirea“, deschisă în tot timpul anului, cu excepţia zilelor de luni. Vechea exploatare de sare se află la adâncimea de 208 m, temperatura fiind constantă… 12°C. Accesul se face cu două lifturi, care asigură transportul. Mina este formată din 14 camere, foste galerii, a căror înălţime este de 50 m. Impresionează mult camera numită „Sala Genezei“, cu statuile lui Decebal şi Traian, sculptate în sare, dar şi cu basoreliefurile lui Mihai Eminescu şi Mihai Viteazul. În unele dintre încăperi sunt amenajate saloane, utilizate ca sanatoriu subteran, unde se fac şi tratamente pentru bolile respiratorii. Şi nu numai. Tot la adâncime, la peste 200 m, mai există amenajate terenuri de sport, o sală de biliard, o sală de mese, dar şi locuri de joacă pentru copii şi alte spaţii de relaxare.

Dacă nu aţi ajuns încă aici, dar intenţionaţi să o faceţi nu uitaţi să vă echipaţi corespunzător pentru a face faţă temperaturii de… 12°C.

Cristea BOCIOACĂ