Cheile Bicazului, o destinaţie turistică ce nu trebuie ratată

Cheile Bicazului pot fi considerate una dintre cele mai interesante destinaţii turistice din ţară, cu o zonă a canioanelor cu peisaje neasemuite, catalogată de pasionaţii drumeţiilor drept cea mai frumoasă din Carpaţii Orientali. Faptul că defileul este străbătut de un drum naţional face ca traseul montan să fie foarte frecventat de turişti şi deopotrivă de alpinişti, pereţii abrupţi oferind cadrul ideal pentru escalade sportive. Astăzi facem un exerciţiu şi vă vom prezenta Cheile nu aşa cum le vedem noi, ci prin ochii lui Gheorghe Radu, meşter popular şi comerciant de artizant din Bicaz-Neamţ, transformat în ghid turistic ocazional.

Situate în Munţii Hăşmaş, Cheile Bicazului sunt consecinţa acţiunii erozive a râului Bicaz şi a afluenţilor săi, care au tăiat printre stânci propriile defilee mai mici – Cupaş, Lapoş, Bicăjel, Şugău. Ambele părţi ale Bicazului sunt flancate de masive înălţate la 300-400 m deasupra şoselei şi văii, precum Ghicoş, Suhardul Mic, Suhardul Mare, Turnul Bardosului, Poliţele Bardosului, Piatra Glodului, Surduc şi Piatra Arşiţei. Cheile au o lungime de 6-8 km şi se întind de la staţiunea Lacul Roşu până la Bicazul Ardelean, sunt incluse în Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, rezervaţia naturală Cheile Bicazului şi Lacul Roşu. Nu doar ele oferă spectacol natural în sine, ci întreaga zonă, de la Bicaz spre Gheorghieni; cu cele 18 trasee de drumeţii în munte, cu 1.147 de specii de plante cormofite, se cade să fie văzută măcar o dată în viaţă.

Lacul Roşu, între natură şi legendă

Dacă ne referim la Cheile Bicazului, ele nu pot fi separate, ca pachet turistic, de Lacul Roşu. Anumite surse susţin că lacul s-a format în anul 1773, altele cred că ar data din iulie 1837. După o serie de ploi torenţiale – sau după un cutremur major ori şi una şi alta – din Muntele Ucigaş s-a desprins o stâncă care a blocat pâraiele Licaş, Oii şi Roşu, apa colectată astfel ducând la formarea lacului. Culoarea, care stă la originea numelui, este dată de reflectarea în apă a nuanţelor purpurii ale Suhardului Mic şi a aluviunilor aduse îndeosebi de pârâul Roşu. El a fost descoperit întâmplător de trei turişti din Gheorghieni, care au spus mai apoi că au găsit paradisul, din acel moment zona fiind extrem de căutată de călători. În 1910 a început construirea drumului din Gheorghieni până la Lacul Roşu şi mai apoi Bicaz, care lega Moldova de Transilvania, finalizat în 1937. Localnicii au şi o legendă despre Lacul Roşu: se spune că o fată foarte frumoasă a fost răpită de un haiduc, care a dus-o într-o peşteră din Suhard. Atât a plâns tânăra încât a înduplecat muntele să-şi prăvale stâncile peste răufăcător. Numai că atunci când a căzut, bucata de calcar a ucis haiducul, dar şi fata şi un cioban cu mioarele sale, sângele lor fiind cel care a împrumutat apei culoarea roşie.

O plimbare în canionul mare

Cum spuneam, Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş oferă nenumărate oportunităţi turistice, fiind consacrate 18 astfel de trasee, mare parte dintre ele cu plecare de la Lacul Roşu sau intrarea în canionul mare, marcată de stânca Turnul Porţii şi Făgetul Ciucului, mai apoi de Grădina Zânelor, un loc unde poate fi admirată capra neagră. Este şi punctul din care porneşte cel mai important traseu de escalade, Lacrima Stâncii. Aici poate fi vizitată Peştera Suhardului şi tot în zonă pot fi admirate canionul Cupaşului, Poarta de Piatră, formată de la exploziile cu care s-a exacvat drumul Bicaz-Gheorghieni, Piatra Maria, Piatra Altarului, loc în care se găsesc şi câteva gospodării ale localnicilor şi unităţi de cazare (o vilă, căsuţe din lemn şi corturi). Apa Bicazului parcurge o porţiune cu numeroase căderi (cascade), iar drumeţul intră într-o zonă cu peisaje mirifice, flancate de Poarta Iadului şi Turnul Negru, Piatra Surducului, unde se află şi zona comercială a cheilor, Gâtul Iadului, una dintre porţiunile cele mai înguste din defileu, cu pereţii Surducului şi Bardocz, Turnul de Pază şi Cortul de Piatră, două formaţiuni stâncoase de-o conformaţie stranie şi, în fine, se ajunge la două rezervaţii, Lumea Pierdută fiind una dintre ele, cu specii rare, precum plantele Taxus baccata. La numai 800 m de ieşirea din canionul mare se află şi cea mai îngustă despicătură între stânci, cu puncte de reper Peştera Cascadei şi Izvorul Maria. Nu trebuie ratate Peştera Neagră, Avenul Licaş, Avenul Trei Intrări şi bijuteria crestelor alpine, una dintre cele mai frumoase plante de munte, floarea de colţ!

Tradiţii, ocupaţii, economie

Pe teritoriul comunei Bicaz – Chei s-au descoperit vechi unelte vânătoreşti care vorbesc despre urme ale existenţei omului începând din paleolitic. De-a lungul timpului, ocupaţiile localnicilor, într-o zonă aspră ca şi condiţii climatice şi resurse naturale specifice – păduri, fâneţe, păşuni –, tocmai de aceea parţial depopulată, au fost exploatarea lemnului şi creşterea animalelor. Mult mai târziu a intervenit mineritul, care a schimbat oarecum configuraţia unor aşezări. La sfârşitul secolului al XIX-lea, profilul oraşului Gheorghieni, de exemplu, a fost schimbat de venirea armenilor, care au transformat oraşul într-unul comercial şi preponderent axat în prelucrarea lemnului. După 1970 au fost aduse în zonă mai multe industrii (piese turnate, filatură, stofe), astăzi abandonate în cea mai mare parte. Bălanul, în schimb, şi-a legat existenţa de minele de cupru, la un moment dat devenind furnizorul de bază pentru vechiul Imperiu Habsburgic. Zona moldovenească avea, cândva, o tradiţie specifică, vârâitul, adică măcinarea porumbului în mori acţionate de apele Bicazului şi Dămucului. Acum câteva zeci de ani însă activitatea economică s-a mutat în fabricile de ciment şi carierele de calcar. Viaţa de azi, economică şi socială, este împărţită între turism, comerţ, exploatarea lemnului, creşterea animalelor, păstrăvărit, cu o componentă puternică a producţiei de energie electrică în Bicaz etc. În fiecare zonă populată întâlnim meşteri populari în prelucrarea lemnului, ceramicii, ţesăturilor şi împletiturilor (costume populare, cergi).

Mic exemplu de existenţă

Şi pentru că ne-am referit la tradiţii şi ocupaţii, între meşterii populari se numără şi Gheorghe Radu, din Bicaz, cel care, înainte de a ajunge să lucreze în lemn şi să vândă produse de artizanat în Cheile Bicazului, a fost de toate în viaţa sa: constructor, faianţar, agent de vânzări, ospătar, bucătar, pescar, căpşunar în Spania. Nu este foarte mulţumit de aportul financiar al activităţii pe care o desfăşoară, dar vorba domniei sale, „speranţa moare ultima“: „Iarna nu vindem aproape nimic, fiindcă traseul este slab străbătut de vizitatori, dar recuperăm vara, când afluxul de turişti este unul foarte mare. Cel mai bine se vând produsele tradiţionale – cergi, vestuţe, obiecte din lemn, toate lucrate în familia mea; le cumpără şi românii, şi străinii, dar cei mai buni şi constanţi cumpărători sunt românii.“

Maria BOGDAN