Lada de zestre o comoară culturală redescoperită

Pe lângă lăzile de zestre din patrimoniul etnografic al Muzeului Bucovinei, alte astfel de obiecte care aparţin artei populare sunt păstrate cu grijă în casele bunicilor sau ale părinţilor mai în vârstă şi din când în când sunt prezentate turiştilor sau celor interesaţi care le calcă pragul casei. Deşi astăzi o fată care se mărită nu-şi mai pregăteşte zestre, aceste comori au rămas un exemplu pentru felul cum se măritau fetele pe vremuri. În plus, lada de zestre ne identifică, arată hărnicia, ocupaţia, localizează zona, pentru că multe dintre obiectele din ladă sunt ornamentate cu motive populare specifice.

Lada de zestre – simbol al bogăţiei fetei de măritat

Profesoara Oresia Leuciuc este născută la Ulma, locuieşte în Rădăuţi şi este unul dintre meşterii populari care s-au remarcat prin talentul de a încondeia ouă, moştenit de la mama sa, dar şi prin cel de a păstra obiectele care îi aduc aminte de părinţi, bunici şi străbunici.

„Băieţii veneau şi luau lucrurile pe care tânăra le pregătea pentru viaţa de familie în desăgi şi plecau împreună călare. Doar unde casa era la drum era şi ladă de zestre. Cu cât era lada mai mare şi cu cât erau mai valoroase lucrurile din ladă cu atât fata era mai harnică“, ne-a spus Oresia Leuciuc. Toate lucrurile din ladă erau lucrate de fetele care urmau să se mărite, ele croind şi costumul popular pentru mire.

„În acea ladă trebuiau să fie costumele populare pentru soţi, prosoapele pentru socri şi naşi, batistuţele care se puneau la vătăjei. Cu cât era batista mai frumoasă cu atât fata era mai harnică, iar fetele se luau la întrecere atunci când făceau aceste batistuţe. În lada mea păstrez şi acum costumul de vară lucrat de mama mea pentru tatăl meu, iţari, cămăşi, brâu şi bundiţă cu şnur şi cu mărgele, cum se purta în zona noastră“, a precizat Oresia.

Faţă de alte sate, la Ulma ştergarele din lada de zestre erau de mai multe feluri. Fetele pregăteau ştergare de nuntă pentru naşi şi socrul mare, ştergare pentru masă, ştergare pentru coşul de Paşte, ştergare pentru anumite evenimente, ştergare pentru acoperit pâinea când se plămădea, ştergare pentru mămăligă, toate lucrate din in. Pe lângă cele enumerate mai sus, în ladă erau covoare, cergi, perne, plapumă, lenjeria de pat ornamentată cu dantelă croşetată, baticuri, carpete care se puneau pe perete, opinci, iar dacă era o fată bogată, cizmele. Specifice inventarului lăzii de zestre de la Ulma şi Brodina erau şi două unelte pentru prelucrarea lânii, două scărmănători de mână.

Crucea şi icoana nu lipseau din lada de zestre de la Ciocăneşti

Ciocăneşti este o altă zonă etnofolclorică din Bucovina unde lada de zestre mai este încă păstrată. Costume populare, tulpan cu franjuri, bundiţe, chingi şi brâie în culorile steagului românesc sau cu motive geometrice specifice zonei, ciorapi de lână, trăistuţe, pernuţe şi covoare de lână fac parte din zestrea pe care orice fată de măritat din acest sat trebuia să o aibă.

Din lada de zestre de la Ciocăneşti nu lipsesc crucea şi icoana, ca semne de binecuvântare pentru tinerii căsătoriţi, ştergare frumos ţesute folosite pentru cinstirea icoanelor, oglinda cu care mireasa se gătea la nuntă, batista cusută de mireasă de care se ţineau mirii în faţa altarului şi năframa pe care tânăra trebuia să o poarte după nuntă.

La aproape 80 de ani Valeria Ciocan păstrează cu grijă lada de zestre cu care s-a măritat. „De acasă am plecat cu această ladă plină. Aveam tot ce îi trebuie unei fete care se căsătoreşte, dar şi o cruce şi o icoană pentru a binecuvânta şi a feri casa de cele rele, prosoape de in pentru baie, ştergare de in pentru dus mâncare pe câmp, o faţă de pernă din pânză ţesută în casă, o basma de la bunica mea purtată şi de mama şi pe care o las fetelor dacă vor dori să o păstreze pentru că are peste 100 de ani. Pernele şi plapumele, ţoalele le-am avut pe căruţă, pentru că nu puteau fi puse în ladă. M-a luat de acasă într-o joi, iar duminică s-a făcut nunta. Era pe 20 februarie 1955“, ne-a spus Valeria Ciocan. Femeia ne-a mărturisit că a început să lucreze pentru zestre când avea 7 ani. Făcea ghemele de lână, pregătea suveicile sau dădea la vârtelniţă, cosea cruciuliţe, lega codiţele pentru ţoale sau scărmăna lâna în timp ce mama sa ţesea la război sau torcea.

„Poate că aveam de acasă mai multe, dar după război a trebuit să fac totul din nou, chiar dacă se găseau greu inul şi lâna. Am ţinut oi, am avut lână, am pus in, am cumpărat cânepă de la şes şi aşa mi-am făcut din nou toată zestrea cu mâna mea. Lada a fost construită de un dulgher, era unul care făcea numai lăzi. El avea scândură subţirică, uscată, o geluia, o asambla, o lustruia, apoi îi desena puii.

Au venit şi copiii şi am făcut zestre şi pentru cele două fete, le-am dat şi lor lăzi de zestre pentru că la noi, la Ciocăneşti, băiatul trebuie să aibă casă şi o fată de om gospodar când se mărită trebuie să plece cu lada de zestre. Puteai fi foarte frumoasă, dacă nu aveai zestre nu te lua mirele“, ne-a spus octogenara.

La Iacobeni se mai obişnuieşte şi astăzi ca fata să aibă ladă de zestre

La Iacobeni şi astăzi unele fete mai păstrează această tradiţie de a avea o ladă cu zestre. Obiceiul este moştenit de la părinţi, care ţin foarte mult la tradiţii şi îşi doresc ca şi copiii lor să le ducă mai departe pentru că fac parte din identitatea naţională.

La numai 8 ani Miruna Gabriela Ţăran cântă muzică populară, fiind o prezenţă constantă în spectacolele folclorice. Când nu are de învăţat sau nu se joacă stă cu mama sau cu bunica şi învaţă să ţese, să împletească sau să coasă. Îi place să-şi laude lada de zestre şi să o prezinte cu mândrie tuturor celor care îi trec pragul casei.

„Aici mi-a pregătit mama, bunica Mădălina şi moşica (n.r. străbunica) zestre pentru când mă voi mărita. Vreau să păstrez ca amintire această ladă cu zestre cu care s-au măritat mama şi bunica. Aici am adunat până acum două pernuţe, două iţate pentru pus pe pat, nişte ţoale, perne, plapumă. Mai am o cămaşă populară, o faţă de masă, o carpetă, o catrinţă, un batic de purtat iarna, un mileu de lână croşetat de bunica şi un covor cu flori. În colţul lăzii am şi un fier de călcat pentru că lucrurile nu trebuie să fie şifonate. O parte din lucruri sunt ale bunicii, iar altele sunt ale mele, iar prezenţa lor în ladă înseamnă că ne preţuim înaintaşii“, ne-a spus Miruna.

Lăzile de zestre, expuse pentru public

Faţă de alte zone etnografice din judeţ, localitatea Broşteni se distinge prin conţinutul lăzilor de zestre. Membrii Asociaţiei Culturale „Muntenii Broştenilor“ păstrează la loc de cinste în case aceste obiecte de care îi leagă foarte multe amintiri, iar la iniţiativa prof. Paula Asmarandei le expun pentru a le admira şi alţii. Pe lângă obiectele din pânză şi costumele populare, specifice lăzii de zestre din această zonă sunt covoarele din lână ţigaie şi obiectele pentru bucătărie. Fetele plecau de acasă cu linguri, linguroaie, coveţi pentru făină, farfurii din lut, cofe pentru apă, boluri din lemn, râşniţă pentru piper, vase din lut pentru păstrat mirodenii sau oale din ceramică pentru mâncare.  

Lăzile era făcute de tâmplarii cei mai pricepuţi, care căutau lemnul cel mai bun, îl tăiau, îl ciopleau şi îl lăsau la uscat cel puţin doi ani. Cele mai bune lăzi erau confec­ţionate din stejar şi din fag, copacii fiind tăiaţi toamna, după ce se goleau de sevă, iar lemnul rămânea intact zeci sau chiar peste o sută de ani. Fetele de oameni gospodari aveau lăzi şi de 1,5 metri lungime, iar după ce era asamblată lada era sculptată cu motive simple.

Silviu Buculei