Andreea Haisan, un tumult de energie, valoare şi talent
Andreea Haisan are 23 de ani. Este plină de viaţă, spontană, molipsitor de energică. Toată această bucurie o transmite cântecului său. Place din prima secundă în care o asculţi şi n-ai cum să nu intuieşti talentul şi faptul că s-a detaşat în categoria tinerilor interpreţi real valoroşi şi care ar putea deveni elita de mâine a cântecului popular. În plus, este vizibil că a alăturat fondului nativ şi şlefuirea dată de studiu. Se consideră sută la sută bucovineancă, deşi este născută în Muntenia şi locuieşte la Bucureşti. În prezent, urmează un master în Studii Culturale, Etnologie şi Folclor.
– Mi-aţi povestit că aţi copilărit în Fundu Moldovei - Suceava, dar sunteţi munteancă prin naştere şi domiciliu. A avut asupra dvs. un aşa mare impact satul, încât v-aţi legat sufletul şi repertoriul de Bucovina? Vorbiţi-ne despre aşezarea care v-a cucerit sufletul.
– De la două luni am fost crescută de bunica. De altfel, ea este cea care mi-a insuflat, mai târziu, dragostea pentru tradiţii şi muzică populară şi un gen de seriozitate în a face lucrurile. Da, Fundu Moldovei m-a cucerit, m-a influenţat. Este un sat de munte, unde oamenii, prin stilul de viaţă şi munca pe care o fac, îmbrăţişează, sprijină şi îşi împletesc oarecum existenţa cu tradiţia populară. Sunt gospodari adevăraţi, cu mare credinţă şi frică de Dumnezeu. Toate acestea mi le-am însuşit atât în manifestările artistice cât şi în ceea ce priveşte rigurozitatea şi mentalitatea de muntean care mă definesc într-un fel.
– Şi bunica?
– Bunica mea este un exemplu de curaj, tărie şi putere. A trebuit să-şi crească cei doi copii singură încă de tânără, e o femeie care şi-a făcut prin puterile sale o gospodărie, şi-a educat copiii şi pe noi, pe mine şi pe sora mea, ne-a transmis acel ceva căruia îi spunem bună-creştere.
– Întrebarea care nu-mi place, dar trebuie pusă: când aţi început să cântaţi?
– Tind şi eu să am un răspuns comun: de mică. Bunica m-a învăţat primele cântecele. Am mers la Palatul Copiilor, la Şcoala Populară de Artă (clasa dnei Maria Tănase Marin) şi am absolvit o şcoală de muzică, specializarea fagot şi pian, apoi, din clasa a IX-a, am trecut la clasa de canto, muzică tradiţională. Apoi am absolvit Facultatea de Limbi Străine şi Facultatea de Litere de la Universitatea Bucureşti, specializarea Studii Culturale, Etnologie şi Folclor. Acum urmez un master cu aceeaşi profesionalizare.
– Care a fost momentul când aţi păşit pe scenă şi, după evoluţie, după reacţia publicului, după ce v-au văzut specialiştii, aţi zis: „Asta e de mine, asta e pe sufletul meu, asta am să fac toată viaţa, să cânt“?
– Am urcat cu adevărat pe scenă în cadrul concursurilor de specialitate. Mi-am spus că doar aici pot fi remarcată de cineva, că doar aici voi învăţa mai multe şi voi pătrunde tainele cântecului. Primul meu concurs foarte serios a fost Festivalul „Dan Moisescu“, unde l-am întâlnit pe dl Voicu Enăchescu, cel care mi-a dat, atunci şi mai târziu, câteva sfaturi bune privind muzica populară. Hotărâtor a fost Festivalul „Vară, vară“ de la Sibiu, unde am cunoscut oameni puternici de specialitate, pe care m-am bazat şi m-au sprijinit în evoluţia mea. Şi aş dori să le amintesc pe doamnele Eugenia Florea, Elise Stan şi Florentina Satmari. Au contribuit decisiv la modelarea şi formarea mea şi a altor colegi din generaţia tânără.
– Aveţi multe premii. Ce altceva au mai însemnat aceste competiţii?
– La festivalurile-concurs, chiar dacă suntem o echipă de tineri interpreţi şi suntem prieteni între noi, când vine vorba despre competiţii fiecare aspirăm la premii. Trofeele importante le-am obţinut la festivalurile „Valeria Petre Predescu“ (Bistriţa), „Ileana Rus“ (Geoagiu), „Ion Albeşteanu“ (Slobozia), „Cântă, gură scumpă“ (Beiuş) şi „Mamaia“ 2011 (marele trofeu). Pe de altă parte, toate concursurile au pus câte o piatră de temelie la construcţia viitoare a carierei mele. Îmi doresc să fac acest lucru la cel mai înalt nivel. Consider că nu ne putem axa pe a cânta muzică populară aşa, pur şi simplu, ci, mai ales pentru că am primit avizul oamenilor de specialitate, chestiune care m-a mulţumit şi m-a motivat, vreau să clădesc ceva solid, serios, să nu-i dezamăgesc în aşteptări. Şi nici pe mine.
– Apropo de repertoriu, aveţi melodii moldoveneşti care debordează de bună voie. Cum vi l-aţi alcătuit, de unde aţi luat piesele, fiindcă e şi aici o întreagă legendă cu texte culese.
– Pentru noi, cei care păşim acum în acest teritoriu al muzicii populare, străbătut deja de nume mari ale folclorului, problema repertoriului este oarecum mai dificilă. Mai există posibilitatea să mergi să culegi texte, dar nu atât cât s-ar crede. În ceea ce mă priveşte, având specializarea de care vă vorbeam, efectuând cercetări în acest sens, am avut acces la mai multe materiale folclorice.
– Puteţi spune că melodiile vă reprezintă?
– În principiu, cu toţii ne dorim ca toate melodiile pe care le culegem să fie din sufletul nostru şi să ne reprezinte. Eu cred că aşa cum cânţi ori ceea ce cânţi îţi dezvăluie sufletul.
– Ce spuneţi dvs. şi ce spun specialiştii, v-aţi creat o identitate în cântec?
– Am un stil personal, am o identitate, pentru că, până la urmă, fiecare dintre noi suntem diferiţi şi fiecare transmite un anumit mesaj. Dacă eu sunt energică şi gândesc pozitiv mă caracterizează stilul vioi. Şi am reuşit să fac această legătură între mine şi cântec, suntem un tot.
– La ce televiziuni sunteţi invitată şi ce material discografic aţi realizat deja?
– La posturi centrale (TVR, Etno, Favorit) şi locale. M-am bucurat, cum spuneam, şi nu doar eu, ci toată generaţia mea, de susţinerea dnei Elisei Stan. Este foarte important să fii la TV, în emisiuni de ţinută, fiindcă te faci remarcat pe plan naţional. Apoi, sunt difuzată şi la Radio România Actualităţi, şi tot în emisiuni de calitate. Ca materiale, am înregistrat cu Orchestra „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, iar în prezent lucrez cu Orchestra „Lăutarii“ din Chişinău, cu maestrul Botgros.
– Aveţi un model în cântec?
– Toată elita muzicii populare înseamnă model demn de urmat, iar în ceea ce priveşte zona pe care o reprezint mi-este greu să spun un nume. Doamnele Sofia Vicoveanca, Laura Lavric, Ştefania Rareş... toate sunt modele de la care eu încerc să învăţ.
– Cum se face diferenţa de calitate în mulţimea de cântăreţi de astăzi?
– Ideea este că sunt câteva instituţii care fac diferenţa (TVR sau radioul public) între calitate şi comercial. TVR nu acceptă compromisuri şi promovează autenticul. E drept, fiecare are loc în acest spaţiu, dar se va face o triere cu timpul, totul ţine şi de gustul publicului. Cei care mizăm acum pe validarea specialiştilor sperăm să fie confirmat de public ceea ce este valoros.
Maria Bogdan
- Articol precedent: Prima rezervaţie de zimbri din România are 9 exemplare
- Articolul următor: Viaţa la ţară, sub semnul benefic al credinţei