Proiectul Fondurilor Mutuale, în forma finală
Deputaţii din Comisia de Agricultură şi reprezentanţii Ministerului au căzut de acord asupra variantei finale a OUG privind înfiinţarea fondurilor mutuale.
„În urma discuţiilor avute în aceste zile, am decis modificările aduse legii. Sperăm că aceste modificări vor trece la prima întrunire a Comisiei, înainte de vacanţa parlamentară. Urmează ca adoptarea în Plenul Camerei Deputaţilor să aibă loc, cel mai probabil, în luna ianuarie. Sperăm să treacă repede pentru că suntem un pic contra cronometru“, a spus secretarul de stat Achim Irimescu.
Discuţiile cu parlamentarii au vizat obligativitatea aderării la un fond, nivelul reprezentativităţii şi, mai ales, despăgubirile pentru secetă şi îngheţ.
Aderarea la fond nu va fi obligatorie
Deputaţii nu au dorit ca înscrierea în Fond să fie obligatorie, aşa că s-a renunţat şi la sancţiuni, şi la stimulente. Ministerul a propus iniţial ca agricultorii care nu se înscriu în Fond să fie penalizaţi cu 80% din subvenţiile naţionale. Apoi, s-a dorit stimularea aderării prin acordarea unor bani în plus pentru fiecare hectar lucrat. „Noi voiam ca agricultorul care devine membru al fondului să primească cinci euro în plus la hectar. Deputaţii nu au vrut aşa. Introdusesem un plafon de 10 hectare: până în 10 nu îi obligi, peste 10 îi stimulezi pe cei care devin membri. S-a scos şi asta“, relatează Irimescu. Totuşi, deşi nu mai este obligatoriu pentru agricultori să se înscrie într-un fond, cel care devine membru va beneficia de un stimulent. „Vor primi o subvenţie suplimentară de la Guvern. Ce sumă va fi rămâne să stabilim“, spune reprezentantul Ministerului.
Ultima formă a legii păstrează nivelul de reprezentare de 30%, dar elimină obligativitatea de a avea prezente toate sectoarele agricole. „S-a stabilit ca cine face fondul să aibă 30% din terenul arabil sau echivalentul unitate vită mare. Am scos obligativitatea ca fiecare fond să aibă toate sectoarele reprezentate pentru că ar fi greu de realizat“, a arătat Irimescu.
Cu Dumnezeu înainte!
Poate cel mai important aspect ce trebuia lămurit era cel legat de acordarea despăgubirilor pentru secetă şi îngheţ. S-a stabilit doar completarea despăgubirilor pentru o serie de atacuri de boli şi dăunători şi unele boli ale animalelor. Nu s-a mai luat în calcul plata, în 2014, a despăgubirilor pentru secetă şi îngheţ. „Să dea Domnul să nu fie secetă anul viitor, apoi, până se constituie fondul, până se acreditează, intrăm în 2015, când intră în vigoare şi despăgubirea pentru secetă! Oricum, din 2015, pe viitorul Program s-au prins foarte clar şi aceste calamităţi“, a explicat Irimescu.
În ceea ce priveşte definirea incidentelor de mediu, nu s-au făcut modificări, deşi s-a reproşat că sunt prea abstract formulate. Astfel, un incident de mediu este definit ca fiind „apariţia specifică a poluării, a contaminării sau a degradării în ceea ce priveşte calitatea mediului, cauzate de un eveniment specific şi limitat geografic147. S-a decis păstrarea acestei forme întrucât corespunde formulării din Regulamentul european.
Fondurile mutuale agricole vor putea fi înfiinţate voluntar de către asociaţiile fermierilor şi vor funcţiona ca instituţii nonprofit şi nonguvernamentale. Fermierii vor trebui să vină cu o contribuţie financiară de 35%. Contribuţia publică va fi de 65%, din care 75% reprezintă fonduri europene şi 25% sunt fonduri din bugetul naţional.