Un sfânt lăcaş cu mai mulţi ctitori - Mănăstirea Hlincea

Aici, în ţara binecuvântată a Moldovei, au existat în decursul timpului o mulţime de aşezări monahale, unele cunoscute şi apreciate atât pe plan naţional cât şi internaţional, altele mai puţin cunoscute, smerite, căutate mai cu seamă de cei care doresc o viaţă isihastă, alegând să fie cât mai departe de lume şi mai aproape de Dumnezeu, în această categorie aflându-se şi Mănăstirea Hlincea.

Aşezată nu departe de capitala Moldovei, în margine de codru, la poalele dealului împodobit de alt lăcaş vestit, Cetăţuia, Mănăstirea Hlincea se constituie într-unul dintre cele mai fascinante monumente de artă bisericească din Moldova, atât din punctul de vedere al dotării construcţiei cât şi al identificării cu exactitate a ctitorilor. Ceea ce se ştie acum, cu siguranţă, este că biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, înălţată de domniţa Maria, fiica lui Petru Şchiopu, a soţului ei, Zotu Tzigara, a fost renovată la iniţiativa domnitorului Vasile Lupu şi pictată în frescă între anii 1659-1661, cu cheltuiala lui Ştefăniţă Vodă. Interesant este şi faptul că şi alţi voievozi ai Moldovei se declară în actele vremii ctitori ai acestui sfânt lăcaş, între aceştia Ştefan Lupu, Miron Barnovschi şi Mihai Racoviţă. La numărul celor care se revendică ctitori se adaugă Alexandru Calimachi, care la 30 iunie 1798 pretinde că Mănăstirea Hlincea ar fi fost zidită din temelie de el.

Biserica construită din piatră şi cărămidă se aseamănă ca plan cu cel al bisericii din satul Aroneanu, ctitoria lui Aron Vodă cel Rău, şi este posibil ca la construcţia acestora să fi lucrat doi meşteri: unul din Ţara Românească şi celălalt din Moldova; un argument este şi faptul că Maria era fiica lui Petru Şchiopul, cel care ia domnia în Moldova venind din Ţara Românească, unde era domn fratele său Alexandru al II-lea.

Din punct de vedere arhitectural biserica Mănăstirii Hlincea se remarcă prin proporţiile ei graţioase şi prin silueta sa armonioasă.

Pictura din biserică, în care predomină tonurile culorilor verde-pal, roşu brun şi roşu de minium, este o operă de artă care se impune prin realismul scenelor şi calitatea desenului. Pe icoana hramului pictată în frescă se află şi o inscripţie în greceşte: „Rugăciunea prea iubitorului de Dumnezeu şi robului său Nechifor Arhim 1659“, inscripţia precizând data când a început pictarea bisericii.

Numeroase icoane de mare frumuseţe reprezintă scene precum Naşterea Fecioarei Maria, Buna Vestire, Rusaliile, Sfânta Treime.

Interesante sunt şi cele câteva scene de pictură istorică, între acestea şi tabloul votiv de pe peretele sudic al naosului în care, alături de doamna Ecaterina şi de Ştefăniţă, este reprezentat Vasile Lupu ţinând în mână chivotul bisericii cu acoperişul tipic moldovenesc.

Un alt element legat de pictura istorică este cel al vulturului bicefal încoronat, întâlnit la Golia, iar după relatarea lui Paul de Alep, tronul lui Petru Şchiopul din biserica Mănăstirii Galata avea deasupra vulturul bicefal.

Lăcaş de alinare şi tămăduire pentru cei aflaţi în suferinţă, Mănăstirea Hlincea a fost pe rând spital militar în timpul războaielor ruso-turce, loc de îngrijire pentru cei bolnavi de ciuma în 1819 sau holerici în epidemia din 1839, iar în timpul năvălirilor a fost folosită şi ca loc de refugiu. Sub urgia vremurilor, Mănăstirea Hlincea, închisă 30 de ani, până în 1990 când capătă statutul de mănăstire, îşi îndeplineşte din nou sacra misiune pentru care a fost zidită.

Toţi cei care vor să se bucure de sfinţenia lăcaşului şi de frumuseţea locurilor sunt aşteptaţi cu bucurie şi li se pune la dispoziţie un arhondaric şi, mai presus de toate, calda ospitalitate moldovenească.

Stelian Ciocoiu