O iniţiativă unică în ţară. Muzeul Vivant de la Agapia

Poposind pe meleagurile nemţene la Mănăstirea Agapia, loc de tihnă, de linişte sufletească, dar şi un loc de încărcare spirituală, vizitând casa lui Alexandru Vlahuţă şi admirând chipurile sfinţilor pictate de Nicolae Grigorescu, despre care Mihail Kogălniceanu spunea cu entuziasm că tânărul artist „a lăsat în Moldova un monument unic în arta picturii“, nu odată numeroşii vizitatori s-au întrebat cum se trăieşte, ce se întâmplă în spatele uşilor pitoreştilor căsuţe ce înconjoară sfântul locaş.

Şi iată că, de câteva zile doar, turiştii au posibilitatea să treacă pragul unei astfel de case, amenajată ca un muzeu, dar care îşi trăieşte viaţa, funcţiile ei nefiind întrerupte.

„După doi ani de muncă şi rugăciune, ne spune maica Pamfilia, cea care răspunde de noul obiectiv, am reuşit să refacem, cu sprijinul specialiştilor de la Muzeul de Etnografie al Moldovei, îndeosebi al doamnei etno­graf dr. Eva Giosanu, o casă cu o vechime de mai bine de trei sute de ani.“ Aici îşi duc viaţa şase maici, o mică obşte din cea mare a mănăstirii. Maica Paisia (foto), cea mai în vârstă, stăpâna casei, ca să spunem aşa, şi celelalte maici – monahii, rostafore şi ucenice date spre „ascultare“ – îşi primesc oaspeţii în încăperi unde îşi desfăşoară activitatea de fiecare zi.

Clădirea cuprinde chilia maicii, stăpâna casei, o chilie paraclis care este şi cameră de oaspeţi şi o alta a ucenicelor, care este şi atelier. Tot ce există în aceste încăperi sunt obiecte de patrimoniu moştenite de la măicuţele care au locuit aici sau adunate de la gospodăriile sătenilor din jurul mănăstirii care au dat cu bucurie covoare, păretare, alte obiecte vechi, dar preţioase, iar războiul de ţesut este adus din judeţul Suceava. Aici vizitatorii pot vedea cum se lucrează la războiul de ţesut, un meşteşug pentru care monahiile din Agapia sunt vestite în întreaga ţară, şi tot aici se execută broderii de mare fineţe.

În alte două clădiri, şi acestea restaurate cu grijă, îşi desfăşoară activitatea o brutărie-patiserie. Aici oaspeţii pot vedea sau participa, măcar cu ochii, la preparatul şi coptul pâinii şi pot gusta renumitele plăcinte călugăreşti.

Alături se desfăşoară activitatea atelierului de olărit, o îndeletnicire care a fost preluată în 1803, când Agapia a devenit mănăstire de maici, până în 1961, când ultimul cuptor a fost dărâmat. La inaugurarea complexului – pentru că putem vorbi iată de un adevărat complex muzeistic denumit Muzeul Vivant – au fost invitaţi să participe, între alţii, şi Gheorghe Smerică din Mihăileni-Botoşani, un mare meşter olar, care la 90 de ani încă lucrează, şi Vasile Andrei din Poiana-Deleni, judeţul Iaşi, doi dintre cei care au mai lucrat în urmă cu mai bine de 50 de ani la vestitul atelier de olărit de la Agapia.

Aşadar aici, în munţii Neamţului, nu uitaţi că la Agapia sunteţi invitaţi la Muzeul Vivant, un complex muzeistic, unic în ţară.

Stelian Ciocoiu