Prevenirea şi diminuarea efectelor secetei subiect de dezbatere în mediul academic

Pe 11 iunie 2013, la sediul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ (ASAS) a avut loc dezbaterea cu tema „Prevenirea şi diminuarea efectelor secetei. Viitorul lucrărilor de irigaţii“, în cadrul căreia au fost prezentate mai multe lucrări ştiinţifice academice cu privire la evoluţia sectorului de irigaţii şi desecări la nivel naţional. Evenimentul a reunit deopotrivă membri din mediul academic, guvernamental (secretarii de stat Daniel Botănoiu şi Elena Dumitru) şi privat (inginerii Lucian Buzdugan de la Insula Mare a Brăilei şi Liliana Drăgan de la AquaProiect).

Perspective şi provocări în următorii ani

Dezbaterea a debutat cu prezentarea perspectivelor pedoclimatice ale României pe termen scurt, mediu şi lung. Conform directorului ştiinţific de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Mary-Jeanne Adler, seceta este un fenomen caracteristic condiţiilor fizico-geografice ale Bazinului Dunării, care, fără o ciclicitate strictă, are o repetabilitate la un interval de aproximativ 30-35 de ani, cu o persistenţă de circa 12-15 ani. Mai mult decât atât, directorul ANM, Ion Sandu, a subliniat că pentru următorii 50 de ani ne putem aştepta la o scădere cu 20% (aproximativ 120 mm/an) a cantităţii de precipitaţii şi că, în ultima perioadă, se remarcă o modificare a alternanţei anilor secetoşi cu cei ploioşi la intervale mai scurte de timp şi cu fenomene extreme mai dese, de exemplu după un an 2003 extrem de secetos, în 2005 România a avut un an excesiv de ploios caracterizat prin inundaţii. În ceea ce priveşte anul 2013, Ion Sandu a declarat: „După 18 iunie, la fel ca anul trecut, ne putem aştepta la perioade lungi de secetă şi caniculă. Este posibil, după cum arată prognozele, ca în lunile iulie şi august toată zona de sud-est a României să aibă precipitaţii de maximum 20 litri pe metru pătrat. Această cantitate este total insuficientă pentru culturile agricole care ar putea fi compromise.“ În acest context, provocările dezvoltării agriculturii autohtone vizează în mod intrinsec reabilitarea şi eficientizarea sistemului de irigaţii.

Situaţia actuală a acestuia nu este însă deloc încurajatoare. Din cele 5,4 milioane ha potenţial irigabile, doar 1,5 milioane sunt viabile, dintre care 800.000 ha funcţionale, şi propriu-zis se irigă aproximativ 200.000 ha (în 2013, ca urmare a implicării MADR, suprafaţa contractată pentru irigaţii a ajuns la 402.000 ha). „Avem o suprafaţă de 1,5 milioane ha care pot fi considerate viabile pentru irigaţii în România. Din această suprafaţă, 800.000 ha reprezintă suprafaţa funcţională, însă pentru anul 2013 se estimează că suprafaţa ce va fi irigată este de doar 400.000 ha. La ora actuală, putem spune că oferta este mai mare decât cererea, problema vine de la costurile acestor irigaţii şi de la relaţia dintre organizaţiile de îmbunătăţiri funciare (OIF) care ar trebui să colaboreze pentru eficientizarea resursei de apă. Până în prezent, suprafaţa irigată în România este de aproximativ 65.000 ha. Pentru că vorbim de organizaţii, trebuie să spunem că ele sunt în număr de 504 la nivelul întregii ţări, iar suprafaţa pe care au fost constituite reprezintă circa 1.600.000 ha, cele mai multe fiind situate în partea de sud şi est a ţării“, a declarat directorul general pe probleme de îmbunătăţiri funciare din Ministerul Agriculturii, Valentin Apostol.

Soluţii pentru revitalizarea irigaţiilor

Cea mai importantă problemă în acest sector este preţul ridicat al energiei electrice necesare pentru pomparea apei. În acest sens, secretarul de stat în MADR, Daniel Botănoiu, a explicat că statul, prin ANIF, urmăreşte aducerea apei cât mai aproape de utilizatori la un preţ redus. „Am luat măsura ca ANIF să devină operator pe piaţa energiei, astfel încât să putem achiziţiona energie electrică mai ieftină de la Hidroelectrica pe timp de noapte. Aceasta este o mare provocare pentru că, dacă avem preţul la energie mai ieftin, costurile irigaţiilor vor fi la rândul lor mai reduse“, a explicat secretarul de stat în MADR. Alături de preţul la energie, reabilitarea şi modernizarea amenajărilor de irigaţii (inclusiv staţiile de pompare), ale căror pierderi ajung până la 40%, este o altă prioritate pe termen mediu şi lung. „Pe termen mediu am făcut solicitarea de a moderniza cele 56 de sisteme de irigaţii din fonduri structu­rale. Costurile sunt de 983 milioane de euro şi noi sperăm ca în acest an să beneficiem de prima tranşă în valoare de 220 milioane de euro“, a explicat Botănoiu. Pe termen lung, finalizarea canalului Siret-Bărăgan este o altă soluţie pentru Sud-Estul României. „Vizăm mărirea suprafeţelor irigate din România cu încă 425.000 ha, sisteme care vor fi construite pe zonele adiacente canalului magistral Siret – Bărăgan în zona Vrancea, Râmnicu-Sărat, Buzău, Pogoanele. Valoarea totală a acestor lucrări este de circa 2,5 miliarde de euro, pentru care suntem în discuţii cu instituţii private care vor să finanţeze acest proiect printr-un parteneriat public privat. Problema se pune pentru cine facem aceste canale, pentru că este necesar să existe organizaţii de utilizatori de apă pe traseul noilor canale. Noi sperăm ca, odată cu demararea proiectelor de refacere şi reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii, fermierii să se asocieze în organizaţii şi să acceseze fonduri prin Măsura 125“, a declarat Valentin Apostol.

Măsuri concomitente

Dincolo de măsurile de investiţii şi reabilitare a infrastructurii de irigaţii în România sunt necesare schimbarea cadrului legislativ şi adoptarea pe scară largă a modelelor agricole conservative. „Vrem ca, în final, această strategie a sectorului de irigaţii să fie încununată de elaborarea unei legi a irigaţiilor. Noi nu avem în prezent o lege a irigaţiilor, nu avem în România o lege care să prevadă drepturile şi obligaţiile statului şi ale proprietarilor de teren irigabil. De asemenea, în această lege va trebui neapărat să schimbăm modul de aplicare a restricţiilor pentru utilizarea apei. În prezent, prima care este restricţionată este apa pentru irigaţii, în caz de secetă severă. Totodată, proiectarea sistemelor de irigaţii va trebui făcută concomitent cu proiectarea perdelelor forestiere“, a explicat Valentin Apostol. De asemenea, conform lui Daniel Botănoiu, pentru eficientizarea consumului de apă se impune zonarea culturilor, acest fapt fiind susţinut şi de inginerul Lucian Buzdugan din Insula Mare a Brăilei. „Cred că soia necesită un program naţional, fie că e vorba de soia modificată genetic fie de soia nemodificată genetic, pentru că această plantă are cel mai redus consum de apă pentru produsul finit. De asemenea, valoarea ei proteică o face să fie una dintre cele mai bune furaje pentru animale. Dar cel mai important este că soia funcţionează ca o fabrică naturală pentru aducerea aportului de azot biologic în sol. De aceea cred că ar trebui să facem un program naţional pentru ca în România să se cultive minimum un milion de hectare de soia şi nu câteva zeci de mii ca în prezent, fiind o plantă în asolament cu rol ameliorativ“, a precizat acesta.

Nu în ultimul rând, în cadrul dezbaterii, implementarea sistemului de perdele forestiere de protecţie a câmpului a avut un rol central, punându-se în evidenţă rolul acestora atât pentru menţinerea umidităţii la nivelul solului, cât şi pentru stoparea eroziunii provocate de vânt şi precipitaţii abundente.

Daniel Plăiaşu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013