Romania

Culturile agricole au ieşit bine din iarnă

Culturile agricole înfiinţate în toamnă se prezintă bine deocamdată, susţin fermierii, care îşi doresc o primăvară cât mai lungă. Deşi se feresc să se pronunţe cu privire la nivelul viitoarei recolte, recunosc că se tem de secetă şi de căldurile excesive. Dacă dă o ploaie până în mai va fi bine, speră agricultorii.

La Mihail Kogălniceanu, în Ialomiţa, culturile au ieşit foarte bine din iarnă, mai ales că ninsorile au fost abundente în această zonă a ţării. Dacă iarna se mai prelungeşte

iarna, culturi

Dăunători importanţi în culturile de legume

Păianjenul roşu comun (Tetranychus urticae) poate produce pagube importante la culturile de legume din câmp, iar în spaţiile protejate atacul poate duce chiar la compromiterea culturii. Se dezvoltă pe partea inferioară a frunzelor, iar în zonele de atac, pe partea superioară a frunzelor, apar numeroase zone punctiforme de decolorare, frunzele devin rigide şi casante, se usucă şi cad. În cazul unui atac accentuat, acarianul trece pe organele florale, provocând avortarea acestora, dar şi pe

legume, culturi, daunatori

Tratamente în pomicultură

În cadrul horticulturii, pomicultura este sectorul cel mai afectat de boli şi dăunători. În ultimii ani atacul acestora s-a intensificat, ceea ce a determinat schimbarea schemelor de tratamente; au apărut noi substanţe chimice de combatere, s-au perfecţionat confuzoarele cu feromoni în combaterea dăunătorilor la speciile măr, prun, piersic, cais, care au schimbat complet concepţia veche a tratamentelor executate la acoperire cu cea a tratamentelor executate prin observaţii în livadă şi

pomicultura, tratamente

Tratamente de combatere a bolilor şi dăunătorilor

Un nou buletin de avertizare emis de Unitatea Fitosanitară Alba anunţă fermierii că pot trece la executarea primului tratament la culturile de pomi fructiferi, arbuşti, pepiniere pomicole şi dendrologice în timpul repausului vegetativ, în următoarele zile, când condiţiile climatice permit.

Produse fitosanitare pentru livezi

Pentru reducerea şi combaterea rezervei biologice de ciuperci şi bacterii fitopatogene (focul bacterian al rozaceelor, rapăn, monilioze, făinare), precum şi a

boli, daunatori, tratamente

Pagina 295 din 512