Romania
Tradiție și gust autentic de Dragobete, la Ministerul Agriculturii

REPROGRAMARE TĂRG MADR - 26–28 februarie 2026.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, vă informăm că Târgul de Dragobete, organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în parteneriat cu Cooperativa Agricolă Caprirom Sud-Muntenia, va fi reprogramat pentru perioada 26–28 februarie 2026.

Evenimentul este organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în parteneriat cu Cooperativa Agricolă Caprirom Sud-Muntenia, în cadrul proiectului „Poftim, din România!” – o inițiativă menită să promoveze produsele agroalimentare românești și munca producătorilor locali.

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor avea ocazia să descopere și să achiziționeze produse agroalimentare autohtone, tradiționale, aduse direct de la producători: fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate, carne și preparate din carne, pește și produse din pește, precum și produse artizanale din lavandă.

Toate acestea reflectă diversitatea și calitatea produselor obținute în gospodăriile și fermele din România.

Expozanții vor pune la dispoziția consumatorilor o gamă diversificată de produse tradiționale și locale, reprezentative pentru mai multe zone ale țării, provenind din județele Argeș, Brașov, Brăila, Buzău, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava și Vâlcea.

Totodată, vizitatorii vor avea posibilitatea de a alege produse atestate în cadrul sistemelor de calitate europene, care contribuie la promovarea României peste hotare, precum Magiun de prune Topoloveni – Indicație Geografică Protejată (județul Argeș) și Telemea de Sibiu – Indicație Geografică Protejată (județul Sibiu).

Aceste produse reprezintă repere de bună practică pentru producătorii care urmăresc obținerea recunoașterii la nivel european, generând valoare adăugată și consolidând identitatea zonelor din care provin, acolo unde tradiția și legătura cu arealul geografic sunt păstrate și transmise din generație în generație.

Printre noutățile acestei ediții se regăsesc gustările din șorici de porc, lactatele de specialitate 100% românești, naturale și integrale de la Lăptăria cu Caimac, care completează oferta târgului cu preparate apreciate pentru calitate și savoare.

Pentru a întregi atmosfera sărbătorii, participanții sunt invitați să descopere frumusețea portului tradițional românesc, prin creațiile realizate de apreciatul meșter popular Dan Ciucan din județul Gorj, promovând astfel valorile autentice și patrimoniul cultural național.

Prin acest eveniment, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale valorifică măiestria gospodarilor noștri și îndeamnă la prețuirea roadelor pământului, aducând în inima orașului farmecul nealterat al satului.

MADR, produse traditionale, Ministerul Agriculturii, traditii romanesti, Dragobete, targ MADR, targ Ministerul Agriculturii

Alte articole:

Avans APIA 2026: Lista completă a sumelor pe hectar și animal